Dacă la fel ca noi nu vă mai puteți sătura de noua generație a faimosului Gelandewagen – prezentat de curând în cadrul Salonului Auto de la Detroit – vă sfătuim să îi acordați maximă atenție și acum.
Aceasta deoarece Mercedes nici nu a lansat noua iterație în showroom-uri încă și deja le oferă fanilor și doritorilor primele opțiuni. Este vorba despre linia de design și echipare AMG Line – un preambul la viitorul model Mercedes-AMG G63 dar și primul pachet opțional, denumit Night Package.

Fără a dispune încă de performanțele tehnice ale unui model AMG veritabil, G Class AMG Line are totuși numeroase elemente distincte. Avem astfel două opțiuni speciale din Affalterbach pentru jantele de 20 inch, precum și modificări aduse părților frontale și dorsale, precum și pasajelor roților. În plus, AMG Line aduce cu sine și un nou sistem de evacuare sport pentru un sound mai pronunțat al V8-ului de 4 litri și 422 CP cu 610 Nm.

La interior avem un volan sport în trei spițe cu partea de jos teșită și îmbrăcat în piele Nappa, dar și covorașe Mercedes-AMG dublate de elemente de decor în culoarea roșie pentru tapiseria din piele și centurile de siguranță. După ce ați bifat din lista de opțiuni AMG Line mai puteți adăuga pe noul G și Night Package – ce aduce cu sine o multitudine de elemente întunecate pentru un look per total și mai amenințător…
https://youtu.be/-cGPdDPK8GE



















