Home Știri Prețuri Mercedes GLC: standard mult îmbunătățit și politică nouă de opționale

Prețuri Mercedes GLC: standard mult îmbunătățit și politică nouă de opționale

de Răzvan Măgureanu
blank

A doua generație Mercedes GLC pornește de la un preț atractiv de 56.580 euro. Se remarcă însă echiparea standard mult mai completă și o simplificare a listei de opțiuni. Sunt disponibile momentan trei versiuni mild hybrid. Versiunile PHEV vor veni în decembrie. 

La startul vânzărilor, Mercedes GLC va fi disponibil cu trei versiuni mild hybrid la care un starter generator integrat de 23 CP și 320 NM ajută motorul termic la pornire: GLC 200 4Matic cu 204 CP, GLC 300 4Matic cu 258 CP și GLC 220 d 4Matic cu 197 CP. Prețurile încep de la 56.580 euro pentru GLC 200 4Matic în timp ce GLC 250 4Matic costă 68.380 euro, iar GLC 220 d 4Matic 59.380 euro.

La prima vedere, GLC 250 4Matic pare mult mai scump decât GLC 200 4Matic deși nu are decât 54 CP în plus. Diferența de preț se explică prin faptușl că GLC 250 4Matic vine standard cu linia AMG care costă extra 4748,10 euro la celelalte două versiuni.

De asemenea, Linia Exterior Avantgarde este standard pe toate versiunile, la fel ca și suspensia clasică cu arcuri de  oțel. Suspensia pneumatică și direcția integrală pot fi comandate opțional dar deocamdată prețurile acestora nu apar în configurator.

Cu ocazia lansării noului GLC, Mercedes și-a schimbat politica de echipamente și pachete opționale. Acum sunt mult mai puține opțiuni și multe dintre ele au fost introduse în pachete.
De asemenea, echiparea standard a fost îmbunătățită substanțial. Un singur exemplu: dacă înainte se plăteau câteva mii de euro pe instrumentele de bord digitale, pe display mai mare pentru sistemul de navigație și pentru un sistem de navigație mai performant cu hard disc, noul Mercedes GLC vine standard  cu pachetul Avantgarde Advanced care include un sistem de navigație premium cu hard disc și ecran tactil portret de 11,9 inchi, instrumente de bord digitale, scaune față reglabile electric și încălzite și banchetă spate fracționabilă ale cărei segmente se rabat electric.

Pentru cei care doresc mai mult, există și opțiunea unui pachet Progressive Line Advanced Plus (1.886,15 euro) care include Blind Spot Assist, Traffic Sign Assist precum și un pachet de memorie pentru scaunele din față și iluminare ambientală.

Pentru arsenalul complet de sisteme de asistență trebuie comandat și pachetul Asistență Plus (2.891,70 euro) care include Active Distance Assist Distronic (se poate comanda și separat pentru 476 euro), Active Traffic Jam Assist și Pre Safe.

Tot pe lista de optiuni se afla si pachetul Energizing Control cu ​​scaune multi-contur, ventilate (2.576,35 euro), faruri Digital Light (1606,50 euro) si sistem audio Burmester 3D (1.201,90 euro).

Dacă intenționați să mergeți mai mult în off-road, trebuie să comandați pachetul off-road care o gardă la sol mărită cu 20 mm, scut din oțel în față și protecții din  Gemtex pe lateral (511,70 euro)

Cele trei versiuni PHEV, GLC 300 e 4Matic, GLC 400 e 4Matic și GLC 300 de 4Matic vor fi disponibile din decembrie 2022.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.

Acest site utilizeaza "cookies". Accept Ce înseamnă "Cookie"?