Odată cu interesul crescut al colecționarilor din România pentru automobilele clasice și în special modele Dacia clasice, ne-am gândit să venim în sprijinul acestora și să tratăm în detaliu principalele modele din producția națională tranzacționate pe piața din România cu prețurile l-a care se găsesc acestea, punctele forte și punctele mai puțin reușite și care se pot încadra la categoria Vehicul Istoric.
Conform legislației actuale, automobilele cu o vechime mai mare de 30 de ani pot obține un atestat de vehicul istoric eliberat de Retromobil Club România care reprezintă Autoritatea Națională – FIVA (Federation International des Vehicules Anciens) pe baza căruia Registrul Auto Român va menționa în cartea de identitate a automobilului respectiv titulatura de ″Vehicul Istoric″ și în acest fel automobilul devine oficial unul clasic fiind inclus în “patrimoniul cultural al autovehiculelor” în conformitate cu normele FIVA.
În plus, față de vechimea obligatorie de cel puțin de 30 ani, condiția prealabilă pentru atestarea istorică, este ca starea respectivului automobil să fie una cât mai bună și binențeles originală în conformitate cu specificațiile producătorului auto respectiv. Din momentul obținerii acestei certificări de ″Vehicul Istoric″, automobilul respectiv beneficiază conform legislației în vigoare din țara noastră, de scutire de impozit și plata rovinietei.
Pincipalele modele de automobile clasice care sunt în atenția pasionaților și colecționarilor din România sunt cele ale mărcilor autohtone în ordineː Dacia, Aro și Oltcit. Acestea au avantajul că se găsesc încă număr suficient de mare la vânzare la prețuri rezonabile, au costuri de întreținere reduse mulțumită unei oferte bogate de piese noi și din dezmembrări fiind totodată și cele mai tranzacționate.
Pentru cei pasionați care și-au dorit întotdeauna să dețină un automobil de colecție și nu au deținut până acum un astfel de exemplar, modelele Dacia clasice pot reprezenta prima opțiune. Sunt modele care se pot încadra, cu ușurintă, la categoria Vehicul Istoric și care se găsesc pe piață la prețuri care sunt încă rezonabile. Un prim exemplu este Dacia 1100, o berlină în 3 volume cu 4 uși de dimensiuni compacte Lxlxhː 3.990×1.490×1.410m, masă totală 760 kg și care a fost introdusă în producție pe data de 20 august 1968 în uzina de la Mioveni (cartierul Colibași) din județul Argeș în urma semnării unui contract de licenţă între Renault și statul romăn. Primul model produs la Mioveni, era un Renault 8 Major lansat în 1964 (versiunea de bază a Renault-ului 8 cu motor de 956 cmc a fost prezentată în 1962) pentru care francezii furnizau, în baza contractului de licenţă, părţile componente ale modelului și pe care fabrica Dacia le asambla. Modelul beneficia de soluții tehnice avansate precumː suspensie spate independentă și sistem de frânare cu discuri la ambele punți. Motorul era amplasat pe puntea spate, longitudinal având 4 cilindri, capacitatea de 1108 cmc și dezvolta 46 CP. Acesta permitea o viteză maximă de 133 km/h și consuma 6.8 litri/100 km. Transmisia se realiza pe roțile din spate și era asigurată de o cutie de viteze manuală în 4 trepte. La momentul lansării, Dacia 1100 era net superioară celorlalte automobile importate din țările socialiste din acea perioadă caː Skoda, Trabant, Wartburg sau Moskvich având atuu-ri importante precumː manevrabilitatea, spațiul interior generos pentru 4 persoane și consumul redus iar ca puncte mai puțin reușite au fost consemnateː ținuta de drum și stabilitatea mai puțin sigure la viteze ridicate pe carosabil umed datorită soluției tehnice constructive ˮtotul în spateˮ. Până în 1971 au fost fabricate 37.546 de exemplare. S-a mai produs, în număr limitat de 100 unități din versiunea Dacia 1100S, identică cu Renault 8S, echipată cu un motor mai puternic care furniza 60 CP mulțumită alimentării cu carburator dublu corp și care permitea o viteză maximă de 145 km/h. 1100S se deosebea la exterior prin parte frontală cu două faruri suplimentare iar la interior prin planșa de bord cu turometru. Această versiune a fost destinată competițiilor și ministerului de interne și se găsește foarte greu pentru că, conform unor surse oficiale nu mai există decât 3 exemplare.
Pe piață se găsesc exemplare care se pot cumpăra cu sume de sub 2.000 de euro, dar la care potențiali clienți mai trebuie să se investească ceva bani ca să poată fi adusă într-o stare bună atât mecanic cât și estetic pentru a putea fi atestată ca vehicul istoric. Exemplarele aflate în stare originală cu puțini kilometri parcurși care au fost întreținute corespunzător și sunt atestate ca vehicul istoric se găsesc la prețuri cuprinse între 3.000 și 6.000 euro. De-a lungul timpului, proprietarii de Dacia 1100 au apreciat fiabilitatea motorului Sierra, costurile reduse de întreținere și scaunele confortabile iar printre puncte slabe au fost consemnateː sensibiliatea la vănt lateral, zgomotul interior ridicat, cazuri de uzură prematură a trenului de rulare spate, unele fisuri la aripile față datorate vibrațiilor și unele deformații la lagărele față.
Un al doilea exemplu este Dacia 1300, un model sub licență Renault 12 care a intrat în producție pe 23 august 1969 (concomitent în Franța sub regie Renault), fiind lansată la TIB Bucuresti și respectiv Salonul Auto de la Paris. Cele două, modele Dacia 1300 și Renault 12, erau identice, diferența era facută de emblemele și inscriptionările firmelor producătoare. Dacia 1300 era o berlină în 3 volume cu 4 uși și 5 locuri de clasă medie Lxlxhː 4.345×1.635x 1.435m, masă totală 900 kg. Conceput după soluția tehnică constructivă ˮtotul în fațăˮ având motorul amplsat în față longitudinal și transmisie pe roțile din față, Dacia 1300 și Renault-ul 12 erau considerate unele dintre cele mai moderne modele europene de clasă medie ai anilor ’70, în ciuda liniei si a aspectului destul de simplu. Modelul dispunea de suspensie față independentă cu brațe transversale iar în spate cu axă rigidă și brațe longitudinale, sistem de frânare mixt cu discuri în față și tamburi în spate iar direcția cu cremalieră. Motorul era cu 4 cilindri, capacitatea de 1289 cmc și dezvolta 54 CP. Asociat cu o cutie de viteze manuală în 4 trepte, acesta permitea o viteză maximă de 144 km/h iar consumul era de 7 litri/100 km. De la debut au fost propuse două versiuni 1300 Standard și 1300L (de la „lux”), pentru aceasta din urmă erau oferite opționalː proiectoarele suplimentare, radioul, antena radio, oglindă retrovizoare exterioară și altă gamă de culori. Modelul s-a făcut remarcat prinː habitaclu și portbagajul spațioase, ținuta de drum sigură și confortul la rulare iar ca puncte mai puțin reușiteː finisarea lejeră, performanțele motorului sub media clasei și sistemul de frânare mai puțin eficient datorat lipsei servofrânei.
În 1973 este lansată varianta 1300 Break, iar în 1974 versiunea 1301LS (Lux Super, destinată membrilor importanți ai PCR și folosită în coloanele oficiale ale PCR). Dacia 1301 Lux Super avea dotări suplimentare cum ar fi: jante Fergat cu design specific, identice cu cele de la Renault 12 TS, radio, scaune față supraânălțate, sistem de frânre cu dublu circuit, oglinzi retrovizoare exterioare, oglindă interioară cu poziție zi/noapte, parasolar pasager cu oglindă, torpedou iluminat, instalație spalare parbriz electrică, fiind disponibilă doar în culoarea negru. Din 1975 a intrat în producție varianta de caroserie pick-up denumită 1302. Contractul de licență semnat cu producătorul francez a expirat în 1978, dar Dacia 1300 a continuat să fie fabricată până în 1981 când a fost înlocuită cu Dacia 1310. Proprietarii de Dacia 1300 au apreciatː fiabilitatea părții mecanice (până în 1972), ușurința în întreținere și exploatare a părții mecanice care era simplă din punct de vedere constructiv și scaunele confortabile iar printre punctele slabe au fost consemnateː etajarea prea lungă a cutiei de viteze în treapta a 4-a, unele probleme la partea electrică și zonele din jurul parbrizului, lunetei, montanților față și pragurilor predispuse la rugină.
Cele mai căutate de colecționari sunt exemplarele de Dacia 1300 fabricate între anii 1969 și 1972, fabricate cu piese furnizate din Franța. Exemplarele care se află într-o stare mai puțin bună și având mulți kilometri parcurși se găsesc la prețuri începând de la circa 1.500 euro în timp ce exemplarele în stare originală cu puțini kilometri la bord care au fost întreținute corect și au atestat de vehicul istoric se găsesc la vânzare au prețuri care depășesc 5.000 euro, pentru că sunt rare și bine cotate. Aceste exemplare fabricate între 1969 – 1972 se deosebesc prin amplasarea frânei de mână sub bord similară Renault-ului 16, ulterior fiind mutată între scaunele față, această mutare determinand înlăturarea cotierei.
Un alt exemplu este Dacia 1310 lansată la TIB București în 1980 și care reprezenta o evoluție a Daciei 1300. Dacia 1310 beneficia de o parte frontală cu 4 faruri rotunde și o grilă cu design nou iar la partea din spate de blocuri optice de dimensiuni majorate, similare cu cele de la Renault 12 facelift din 1975 și bare de protecție complet redesenate. La interior planșa de bord și volanul aveau un design inspirat din cel al Renault-ului 12 facelift lansat în 1975 iar scaunele și bancheta aveau de asemenea un nou design. În același timp au fost aduse unele îmbunătățiri la partea mecanică printre care sistemul de frânare cu dublu circuit precum și prin introducerea de noi dotări precumː luneta cu sistem de degivrare, tetierele pentru locurile din față și torpedoul iluminat. În 1985, Dacia 1310 a beneficiat la exterior de o parte frontală redesenată, un eleron montat pe portbagaj și de bare de protecție cu un nou design iar la interior de o planșă de bord cu noi instrimente. Din 1987 a fost disponibilă și varianta 1410 echipată cu un motor de 1.397 cmc (62CP). Pe lângă punctele slabe deja cunoscute la modelul precedent, proprietarii au mai consemnat o scădere a fiabilității și o protecție anti – corozivă scăzută. Exemplarele de Dacia 1310 fabricate între 1980 și 1987 se găsesc în funcție de stare la prețuri mai reduse, cuprinse între 1.000 și 2.500 euro, pentru că se găsesc încă în suficient de multe exemplare și sunt mai puțin căutate de colecționari.
Cel mai căutat model Dacia de către colecționari rămâne Dacia Sport. Modelul Dacia Sport are o istorie inedită. A demarat ca un proiect al angajaților unui atelier din Brașov, motiv pentru care prototipul s-a numit Dacia Brașovia. Dezvoltat pe baza berlinei 1310, Dacia Brașovia dispunea de o caroserie coupe și a fost prezentată sub formă de prototip la TIB în 1979 fiind apreciată de vizitatori. Cu unele mici modificări la exterior, modelul a intrat în producție în 1982 sub denumirea de Dacia Sport fiind oferit în două versiuniː Sport 1310 cu motor de 1.289 cmc (54CP) și Sport 1410, cu motor de 1.397 cmc (62CP). Dacia Sport dispunea de un ampatament mai scurt, de un interior configurat pentru 4 locuri și o manevrabilitate mai bună comparativ cu varianta de caroserie berlină iar ca puncte mai puțin reușite pe lângă cele deja cunoscute de la berlină, îl constituiau accesul dificil la locurile din spate datorat unei curse prea scurte a scauneleor din față și spațiul redus pentru locurile din spate. Din 1986 modelul a beneficiat de un ușor facelift, identic cu cel al berlinei 1310 și dispunea acum de uși mai lungi iar până încetarea fabricației în 1992 au fost fabricate un număr de 5.500 de exemplare. În prezent au rămas mai puțin de jumătate din exemplarele fabricate, de unde rezultă și un preț ridicat pentru exemplarele scoase la vânzare. Astfel, pentru un exemplar aflat într-o stare mai puțin bună sau care a suferit unele modificări (exemplu tuning) se găsește la prețuri începând de la circa 2.500 euro în timp ce pentru un exemplar în stare originală, bine întreținut, cu puțini kilometri parcurși și care are atestat de vehicul istoric se găsește la vânzare cu prețuri care depășesc 6.000 euro.
Fotoː George Grosu
