Home TesteTest: BMW Seria 3

Test: BMW Seria 3

de

1

Încă de la primele poze oficiale, ne-am dorit să conducem acest BMW Seria 3. Ba nu, ne-am dorit să-l pilotăm! Dorința ne-a fost îndeplinită pe circuitul de Formula 1 de lângă Barcelona.

Text: Alexandru Gugoașă

 

Este o dimineață foarte plăcută de decembrie. Soare și 17 grade Celsius, iar vântul bate aproape imperceptibil. Am evadat din iarnă și am ajuns direct în primăvară. În timp ce în frigurosul București plouă torențial, la Barcelona vremea este perfectă pentru o zi de pilotaj. Fiindcă de aceea ne aflăm aici, să testăm la extrem, pe o pistă de curse, o mașină de stradă și să vedem dacă va supraviețui. BMW-urile gri și roșii pe care le-am condus de la aeroport până la Circuit de Catalunya urmează să treacă prin iad. Nicio mașină nu este menajată, pe pistă intrând atât modelele pe benzină, cât și diesel. Toți cei aflați în camera de briefing știm că, pentru un automobil normal, care nu a suferit modificări, câteva ore de pilotaj se traduc printr-o probă de foc. Mai ales dacă vorbim despre un circuit de Formula 1, unde vitezele atinse sunt extrem de mari, iar frânările și accelerările – brutale. Dar nu numai pentru mașini este un moment delicat, ci și pentru cei care nu fac asta în fiecare zi. Așadar, trebuie să trecem printr-un mic instructaj înainte de a ne avânta pe pistă. Lista regulilor pe care trebuie să le respectăm este prea lungă pentru a o detalia, dar nici nu e nevoie, pentru că tot ceea ce contează este felul în care se comportă mașina. Așteptările sunt foarte înalte, deoarece noua Serie 3 trebuie să fie mai bună decât tot ilustrul său arbore genealogic, lucru nu tocmai ușor. Vom parcurge prima parte a programului de teste într-un 328i ce are sub capotă benzinarul de 245 CP. Toate mașinile sunt dotate cu excelenta cutie automată cu opt trepte, dar, pentru circuit, padelele din spatele volanului sunt de preferat.

Silueta Seriei 3 este mai elegantă decât oricând.

Silueta Seriei 3 este mai elegantă decât oricând.

Totul începe cu două tururi de încălzire în care trebuie să urmăm un Pace Car pentru a învăța circuitul, sau măcar cele mai periculoase viraje.  Urmează 19 tururi de pistă în care ne vom dovedi calitățile de piloți. Încă de la prima apăsare a pedalei, motorul de 2,0 l accelerează puternic, cuplul maxim de 350 Nm este disponibil încă de la 1250 rpm, iar acest lucru e vizibil. Întârzierea specifică unui motor turbo nu este deloc sesiszabilă. Treptele se schimbă extrem de ușor și rapid, fără pierderi de putere. Virajele se succed cu repreziciune și, pe măsură ce timpul trece, mașina își dezvăluie calitățile dinamice. Ținuta de drum este perfect neutră până aproape de limită, când spatele începe să derapeze progresiv, dar acest lucru nu dă emoții, ci are darul de a spori adrenalina. Distribuția maselor în proporție de 50/50% față/spate are, cu siguranță, un rol important aici. Direcția, oricum foarte bună și la precedenta generație, presupune un efort de acționare perfect cântărit și este foarte comunicativă. Considerăm că modul în care transmite informații șoferului se apropie de perfecțiune, cel puțin în clasa medie. Doar sunetul metalic al motorului la turații ridicate dezamăgește, fiindcă timbrul grav al unui „șase în linie“ nu a putut fi copiat. Suntem lămuriți în privința propulsorului pe benzină și trecem la dieselul care, până acum, ne-a așteptat cuminte la boxe.

Motorul diesel de 2,0 l nu are mai multă putere, ci oferă mai mult rafinament.

Motorul diesel de 2,0 l nu are mai multă putere, ci oferă mai mult rafinament.

Deși nu pare mașina ideală pentru pistă, 320d face o figură bună. Performanțele sale nu sunt la fel ca ale lui 328i, însă nici nu ne dezamăgește, fiind agil și compensând într-o anumită măsură puterea mai mică printr-un cuplu de 380 Nm.

M&M&M&M: Toată gama sportivelor BMW care poartă litera M pe rever s-a aliniat la start pe circuitul Wachauring, din Austria.

La final, verificăm starea mașinilor. Frânele s-au încins puternic și fenomenul de fading a devenit evident. Uzura înregistrată de cauciucuri este similară unui rulaj de cel puțin 20.000 km pe șosea, dar, per total, starea mașinilor ne permite continuarea testului pe drumurile publice, după o pauză pentru răcirea frânelor. Dacă pe pistă benzinarul și-a dovedit superioritatea, în afara sa, dieselul este cel care iese în avantaj. Diferențele de performanțe dintre cele două agregate se mai estompează, iar consumul de carburant înclină decisiv balanța. 320d obține un consum mediu de 8 l/100 km, față de 12 l/100 km, deci o diferență de 4 litri în condițiile în care am parcurs un traseu extraurban, dar virajat și cu multe zone în urcare. Ne așteptăm ca această diferență să crească în cazul unui trafic aglomerat de oraș. Suspensiile oferă un bun compromis între confort și sportivitate, cu mențiunea că am preferat jantele de 18” cu care a venit echipat dieselul, celor de 19” ale lui 328i, care mai mult încurcă.

BMW nu a renunțat la consola centrală orientată spre șofer, și bine a făcut.

BMW nu a renunțat la consola centrală orientată spre șofer, și bine a făcut.

Până acum, am vorbit doar despre senzațiile de la volan, dar ar fi cazul să amintim și de interior, pentru că și aici au avut loc îmbunătățiri importante. Față de generația ’90 pe care o înlocuiește, noul model este mai lung cu 93 mm, pasagerii din spate având cel mai mult de câștigat aici, pentru că pe banchetă se stă foarte confortabil. Libertatea de mișcare pentru genunchi este acum la nivelul concurenței, la fel și cea pentru cap. Noul layout al consolei centrale este apropiat de cel al Seriei 1. Deși din punct de vedere ergonomic e aproape perfect, asemănarea cu un model mai mic, mai ieftin și lansat deja de peste 6 luni ar putea să ridice semne de întrebare pentru clienți.

Test comparativ: sisteme electronice de stabilitate

Dintre noile linii de echipare – Luxury, Modern și Sport –, le-am putut vedea pe ultimele două. Diferențele la interior sunt semnificative, Modern Line punând accentul pe culori deschise, spre deosebire de Sport Line, unde domină cele închise. În materie de echipare, Seriei 3 nu-i lipsește nimic. De la head-up display-ul color până la sistemele de asistare (pentru părăsirea neintenționată a benzii sau cel care avertizează asupra unei coliziuni iminente), Seria 3 se poate lăuda cu faptul că încorporează cel mai avansat nivel tehnologic din segmentul său. Pe de altă parte, multe dintre aceste echipamente sunt pe lista de opționale, dar, chiar și fără ele, Seria 3 este o mașină completă, cu o dinamică de invidiat și asta contează cel mai mult.

ams 1/2012

Date tehnice

 

Articole similare

Comentarii închise.