Home Teste Test – Drive: BMW X3 xDrive30e – Spiritul rămâne

Test – Drive: BMW X3 xDrive30e – Spiritul rămâne

de Dan Damian
BMW X3 xDrive30e

Dacă nu vrei să treci direct la o mașină electrică, poți încerca un PHEV. Este eficient în oraș, dar sportiv în afara lui. Cel puțin asta ne-a arătat BMW X3 xDrive30e.

Timpul trecere repede. Sau electrificarea avansează mai repede decât am putea crede. Sau BMW face un tur de forță la acest capitol, altfel nu-mi dau seama cum a ajuns la nouă (!) modele PHEV în doar 2 ani. Impresionant! Evident, această ofensivă a dus și la schimbări intempestive, probabil nu chiar pe placul celor care au grijă de costuri. De exemplu, modelul de față, X3 xDrive30e. A debutat pe piață în 2019 și s-a schimbat după doar 2 ani, BMW X3 trecând printr-un facelift care, evident, a cuprins toate versiunile de motorizare.

BMW X3 xDrive30eDin punct de vedere estetic, schimbările se văd la nivelul farurilor, cu extremitățile ceva mai rotunjite, grilei, cu aparența unirii celor doi „rinichi“, dar mai ales în partea inferioară, unde prizele de aer sunt acum triunghiulare și retrase mai mult către extremități. În spate, ai inițial impresia că sunt alte stopuri, dar adevărul este că forma generală a fost doar ajustată și completată cu o nouă semnătură luminoasă, foarte interesantă și pentru faptul că este scoasă în relief, ceea ce dă aparența unui efect 3D.

BMW X3 xDrive30eInteriorul e din alt film după acest facelift. Tabloul de bord digital (versiunea X3 xDrive30e l-a avut încă dinainte) este completat de un nou grup de control al climatizării, iar comenzile de lângă noul schimbător sunt reconfigurate. Tot aici a migrat și butonul de pornire, inițial plasat pe bord, lângă volan. În față, vedeți scaunele M Sport (opționale, 1015 euro), excelente la în privința suportului lateral, dar și a confortului. Atmosfera generală este proaspătă, mult diferită de cea de dinaintea faceliftului, așa că, din acest punct de vedere, BMW X3 nu-și arată vârsta. Versiunea X3 XDrive30e are însă portbagajul de 450 de litri, cu 100 mai mic decât al modelelor neelectrificate, dar nici măcar aceasta nu este o problemă atât de mare precum pragul înălțat, pe care-l vezi imediat cum deschizi hayonul. Dincolo de faptul că reduce volumul, deranjează și vizual.

Eficiență și dinamică

Nimic nu s-a schimbat la nivelul sistemului de propulsie. BMW X3 xDrive30e mizează pe același motor de 2 litri, care produce 184 CP, asistat de un motor electric de 109 CP, plasat în carcasa cutiei de viteze automate cu opt trepte. În total, 292 CP și 420 Nm. Bateria are aceeași capacitate brută, 12 kWh, dar cea netă a crescut puțin, ajungând la 11,2. Teoretic, mașina ar putea rula 49 km doar cu propulsie electrică, dar, în cazul nostru, la cam 5 grade Celsius, a parcurs 34, în condițiile în care am mers mai puțin în oraș și mai mult în afara lui, cu viteze de 90–100 km/h. Pentru că am folosit modul hibrid, motorul termic a intrat la câteva accelerații mai serioase, astfel că, la finalul celor 34 km, am avut și un consum de benzină, de 2 l/100 km. În modul electric, viteza maximă este de 130 km/h, iar în modul hibrid, doar 110. Bateria se încarcă complet în cam 6 ore la o priză normală, absolut suficient dacă o poți încărca în fiecare noapte. Modul în care lucrează sistemul, chiar și după epuizarea bateriei menține consumurile pe la 7 l/100 km în afara orașului, la viteze mari și cam 5 l/100 km în oraș. Sigur, poți reîncărca bateria la 100% în timpul mersului, pentru a putea conduce electric în oraș, dar vei vedea asta în valorile consumului de benzină.

BMW X3 xDrive30eÎn ciuda celor 2065 kg (+180 față de xDrive30i), BMW X3 xDrive30e rămâne un SUV agil, sportiv, care stă bine în virajele luate în viteză și e predictibil la limită. Pentru asta, trebuie să cuplezi însă modul Sport și să nu te mai intereseze prea mult consumul de benzină. Mașina de test are suspensii adaptive, un plus atât pentru ținuta de drum, cât și pentru confort, dar acestea mai scot din cont încă 1.025 de euro. Nu în ultimul rând, poate vă întrebați cel fel de sistem xDrive are. Unul clasic, doar adaptat propulsiei electrice/hibride, adică există legătură mecanică (ax cardanic) între cutie și puntea din spate. BMW spune chiar că și în modul electric este posibilă modularea raportului de putere între punți.

BMW X3 xDrive30ePrețul ajunge la 60.155 de euro. Cel de bază. BMW a știut însă dintotdeauna să tenteze cu o foarte mare varietate de opționale, astfel încât cred că nimeni nu va cumpăra mașina la acest preț. De exemplu, mașina testată, echipată complet, are opționale de 20.506 euro, totalul ridicându-se la 80.066.

DATE TEHNICE

Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4708 × 1891 × 1676 mm. Ampatament: 2864 mm. Portbagaj: 450 l. Rezervor: 50 l

Tren de rulare: Suspensie față MacPherson, spate paralelogram deformabil. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție servoasistată electric. Pneuri: 225/60 R18

Transmisie: Tracțiune integrală, cutie automată cu 8 trepte

Propulsie: Motor turbo, benzină, L4, 1998 cm3, putere maximă 135 kW (184 CP)/5000–6500 rpm, cuplu maxim 300 Nm/1350–4000 rpm. Motor electric putere maximă 80 kW (109 CP), cuplu maxim 265 Nm. Baterie capacitate brută 12 kWh (netă 11,2 kWh). Autonomie electrică: 49 km. Putere maximă totală: 215 kW (292 CP). Cuplu maxim total: 420 Nm

Performanțe: 0–100 km/h    6,1 s, Viteză maximă 210 km/h, Consum mediu            2 l/100 km

Preț de bază: BMW X3 xDrive30e 60.155 euro (54.892 euro cu Rabla Plus)

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.