Home Teste Test drive: Volvo C40 Single Motor Extended Range – Upgrade dinamic

Test drive: Volvo C40 Single Motor Extended Range – Upgrade dinamic

de Dan Damian
Volvo C40 Single Motor Extended Range

Volvo a operat modificări tehnice modelului Volvo C40 și nu doar că i-a mărit puterea, dar îl oferă cu o soluție tehnică pe care nu a mai folosit-o de 25 de ani. Nu puteam rata ocazia.

Au trecut 2 ani de la prezentarea modelului C40, o versiune SUV-coupé a compactului XC40. C40, pe lângă faptul că e unul dintre cele mai atrăgătoare SUV-uri coupé din clasa compactă, este mai nou decât XC40, astfel încât acesta din urmă i-a preluat o parte din designul părții frontale cu ocazia faceliftului. Dar C40 mai are un avantaj, e primul Volvo oferit doar cu propulsie electrică.

Volvo C40 Single Motor Extended Range

Producătorul suedez a decis că a venit vremea nu a unui facelift, ci a unui upgrade tehnic, unul axat pe eficiență, așa că, la exterior, vedem și noi modele de jante, care contribuie la aerodinamică. În rest, nu sunt modificări notabile. Nici nu prea ar fi avut sens, fiindcă C40 este cât se poate de actual, iar linia plonjată a plafonului, la pachet cu spatele înălțat și dominat de apendicele cu rol aerodinamic de deasupra lunetei și eleronul de sub aceasta, arată foarte bine.

Volvo C40 Single Motor Extended Range

La interior, este greu de conceput o atmosferă mai nordică. Un alt avantaj al lui C40, pentru că e chiar diferit de concurența sa, în special germană. În timpul zilei, remarci linia cu o textură specială, care traversează planșa de bord, dar ea arată mult mai bine noaptea, luminată discret din interior. Tabloul de bord digital are 12 inchi, nu este minimalist, dar nici complicat, iar Volvo nu s-a chinuit să-l facă extrem de configurabil. Poate că fonturile sunt cam mici și aș fi preferat să pot vedea permanent datele computerului de bord (consum, distanțe), nu doar la apăsarea unui buton. Apropo, valonul are butoane fizice, foarte simplu de operat și înțeles. Pe de altă parte, displayul central vertical, încadrat de aeratoare verticale, are diagonala de 9 inchi și, da, pare puțin cam mic acum. Dar rulează Android Automotive, sistem impecabil, mai ales dacă ai telefon cu Android, pentru că poți integra aproape totul de pe contul personal. Chiar dacă nu folosești Android, poți utiliza cu încredere Google Maps, care îți oferă direct în bara de căutare o pictogramă la selectarea căreia vezi stațiile din apropiere, cu puterile de încărcare aferente. Desigur, la selectarea unui traseu, vezi nu doar ora de sosire și celelalte date, ci și procentul din baterie cu care ajungi la destinație. Și, pe parcursul a trei zile de test, nu a avut eroare de nici măcar un procent! 

Volvo C40 Single Motor Extended Range

 Mai mult, mai repede

Nu din nostalgie (Volvo vrea să treacă la o gamă integral electrică începând cu 2030), ci tot din rațiuni de eficiență (dinamică), versiunile C40 cu un singur motor îl au acum în spate. Este prima dată după 25 de ani (1998, S80) când Volvo prezintă un model de serie cu tracțiune pe puntea din spate. Cel mai puternic motor în această configurație are 252 CP (420 Nm) și, înainte, antrena puntea din față. Acum trage spatele, și asta pune în valoare capacitățile trenului de rulare și setarea mai fermă a suspensiilor. Poate că nu se descurcă la fel de bine pe zăpadă, dar pe asfalt trage susținut, iar la plecările tari nu mai este nevoie de intervenția prea hotărâtă a controlului tracțiunii. Mai sus de atât nu ai decât cei 408 CP ai versiunii Twin, cu două motoare. Dar, pentru utilizarea normală, cei 252 CP sunt mai mult decât suficienți. Mai ales că și consumul este mai mic, cam 18 kWh/100 în regim mixt. 

Volvo C40 Single Motor Extended Range

Să vorbim și despre baterie, pentru că și aici sunt schimbări. Este cea mai mare disponibilă pentru C40, are 78 kWh utilizabili și, teoretic, oferă o autonomie de 533 km, cea mai mare disponibilă pentru C40. OK, valoarea WLTP pentru autonomie e optimistă, dar în regimul nostru de mers, care a inclus mai multe stiluri de condus, am apreciat (pe baza indicațiilor computerului de bord) o autonomie reală de cam 480 km. Ce s-a schimbat aici, în condițiile în care capacitatea bateriei a rămas aceeași? Puterea de încărcare a crescut de la 150 la 200 kW, ceea ce înseamnă că poți încărca de la 10 la 80% în mai puțin de jumătate de oră. 

Prețul acestei versiuni Ultimate testate (cel mai bun nivel de echipare) pornește de la 64.250 de euro, iar modelul de test ajunge la 71.936. Dar poate nu aveți nevoie de tapițeria de lână Midnight Zinc (foarte plăcută, de altfel), care împreună cu ornamentul Topography de pe bord și schimbătorul din cristal Orrefors costă 2300 de euro. Oricum, la momentul actual, ceea ce Volvo numește „reduceri suplimentare“, în valoare de 14.840 de euro, duc prețul mașinii testate la 57.095, mai jos decât cel oficial de bază pentru acest model.

 Text: Dan Damian

Verdict: 4,5 stele

Pentru a îmbina autonomia cât mai mare cu performanțele și prețul, C40 în această configurație este exact ceea ce trebuie. Are suficientă putere, dinamică bună cu ajutorul tracțiunii spate și o atmosferă deosebită la interior, completată de un foarte util și rapid sistem multimedia bazat pe Google Automotive.

 

DATE TEHNICE 

Caroserie: SUV-coupé cu 5 locuri. Lungime × lățime × înălțime: 4440 × 1910 × 1651 mm. Ampatament: 2702 mm. Masă proprie: 2021 kg 

Tren de rulare: Suspensie față MacPherson, spate paralelogram deformabil, frâne cu discuri ventilate față/spate, pneuri față/spate 235/50 R19

Transmisie: Tracțiune spate, cutie cu raport fix

Propulsie: Motor electric, putere 185 kW (252 CP), cuplu maxim 420 Nm. Capacitate brută/netă baterie 82/78 kWh, încărcare maximă 11 kW la AC, 200 kW la DC

Performanțe: 0–100 km/h 7,3 s, Viteză maximă 180 km/h, Consum mixt (WLTP)  16,3 kWh/100 km, Autonomie 533 km

Preț de bază: Volvo C40 Single Motor Extended Range Ultimate    64.250 euro

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.