Home Teste Test: Mazda3 Sport CD150

Test: Mazda3 Sport CD150

de

_RBC6622

Chiar dacă nu mai suntem la prima întâlnire, Mazda3 a reușit încă o dată să mă surprindă plăcut cu designul inspirat și comportamentul dinamic entuziasmant.

Text: Cristian Sterea. Foto: Radu Chindriș

 

Mazda3 nu a fost niciodată o cenușăreasă a clasei compacte, dar la această a treia generație japonezii chiar au dat lovitura. Mașina arată atât de bine, încât parcă nici nu te mai interesează ce volum are portbagajul, care este consumul de combustibil și cât loc ai pe bancheta din spate. Pur și simplu, Mazda3 reușește să te facă să o dorești doar prin formele apetisante ale caroseriei, condimentate pe ici, pe colo cu detalii de design sofisticate și sportive. Apoi, dacă te urci la volan și mai dai și o tură, ești clar un caz pierdut. Cel puțin acesta a fost diagnosticul primit de mine cu promptitudine și fermitate din partea colegilor de redacție. Dar ce știu ei…?

Test comparativ clasa compactă: Focus, Civic, i30, Astra, 308, Golf

Trucurile magice ale Mazdei3 sunt Kodo, Skyactiv și Jinba Ittai. Primul se referă la design și încearcă să exprime dinamism prin fiecare detaliu al caroseriei, având ca sursă primordială de inspirație mișcarea animalelor sălbatice în natură. Cel de-al doilea vizează o eficientizare exhaustivă a performanțelor, pornind cu motorizările, continuând cu reducerea greutății și terminând cu aerodinamica. Iar ultimul, preferatul meu, exprimă în limba japoneză legătura strânsă, aproape intuitivă, dintre călăreț și calul său și presupune un comportament dinamic plăcut.

Dezavantajat de taxe, dieselul de 2,2 litri compensează prin rafinament și consum.

Dezavantajat de taxe, dieselul de 2,2 litri compensează prin rafinament și consum.

În versiunea de motorizare CD150, Mazda3 are și un suflet mare. Mai exact, de 2,2 litri în format diesel și cu un raport de compresie de doar 14:1, cel mai mic întâlnit la o mașină de volum. Astfel, propulsorul este rafinat în funcționare, are resurse bune de cuplu pe toată gama de turații și se turează cu o mare lejeritate până spre 5000 rpm. În plus, sunetul nu prea aduce a diesel, iar cutia de viteze manuală are o timonerie excelentă și e bine etajată.

Test: Seat León ST 1.2 TSI DSG

La drum, Mazda3 afișează un tren de rulare destul de ferm, dar care nu afectează într-o manieră evidentă confortul. De asemenea, articulațiile nu se fac remarcate prin zgomote suspecte, iar sentimentul general este că te afli într-o mașină bine închegată. Deși nu e o specialistă a virajelor luate la limită, compacta japoneză entuziasmează prin ținuta de drum și modul în care interacționează cu șoferul. Pur și simplu, este realmente plăcută la condus, indiferent dacă se rulează relaxat, ușor grăbit sau chiar sportiv. Totul e să nu-i ceri lucruri prea mari, pentru că, în această situație, începe să se precipite.

Interior bine finisat și ergonomic, cu excepția unor detalii insignifiante.

Interior bine finisat și ergonomic, cu excepția unor detalii insignifiante.

Per total, este cât se poate de clar că Mazda3 apelează la emoții pentru a-și atrage clienții. Totuși, avem vești bune și pentru cei interesați de latura practică: portbagajul are 419 litri, consumul mediu de combustibil poate fi menținut cu lejeritate pe la 5,5 l/100 km, iar în spate se stă decent, chiar dacă spațiul la cap putea fi mai mare. Apoi, și habitaclul este finisat mai bine decât media clasei, iar dotările de confort și siguranță sunt în acord cu vremurile pe care le trăim.

ams 6/2014

Dezavantajat de taxe, dieselul de 2,2 litri compensează prin rafinament și consum.
Interior bine finisat și ergonomic, cu excepția unor detalii insignifiante.

Date tehnice

Articole similare

Comentarii închise.