Actualul Mercedes C-Class reprezintă un salt uriaș față de predecesor la aproape toate capitolele, astfel încât putem spune cu mâna pe inimă că el reprezintă un alt reper în clasa medie.
Text: Alexandru Gugoașă. Foto: Mercedes
Pentru Mercedes, clasa medie constituie cel mai important segment în care se duce lupta cu competitorii. Fiecare al cincilea Mercedes-Benz care iese pe poarta uneia dintre fabricile mărcii este un C-Class. Primul model care a purtat cu mândrie indicativul „C“ a fost prezentat în 1993, de atunci fiind produse peste 8,5 milioane de unități. Nu am uitat de predecesorul clasei C, modelul 190, care a fost în fapt primul Baby Benz, așa cum era cunoscut în special pe piața americană, și care a văzut lumina zilei în 1982. Peste 1,8 milioane de 190 au fost produse, ceea ce înseamnă că, dacă le adăugăm și pe acestea la cele care s-au numit C-Class, pe criteriul apartenenței la clasa medie, putem vorbi despre o producție totală de 10,3 milioane de unități. E o cifră greu de egalat pentru orice mașină de clasă medie, așa că și noua generație are multe de dovedit.
Noul C reprezintă un pariu important al mărcii, având în vedere mizele financiare ale lansării unei noi generații a bestsellerului propriu. Din punctul de vedere al designului, noul C-Class constituie o evoluție interesantă. Mașina se rupe complet de fosta generație, însă se apropie foarte mult de nava-amiral, S-Class. C-Class este acum construit pe o platformă modulară ce va fi folosită inclusiv de către viitoarele E- și S-Class, evident alungită. Apropierea de clasele superioare e subliniată inclusiv de faptul că acest C-Class devine primul concurent din segmentul mediu pentru care este oferită suspensia pneumatică Airmatic.
Porecla de Baby S pe care a primit-o din partea presei de specialitate pare pe deplin meritată din primul moment în care iei contact cu mașina. Designul foarte reușit și masculin atrage toate privirile în trafic, lucru de care ne-am convins pe drumurile din sudul Franței, unde a avut loc primul test internațional.
Mercedes a umblat și la liniile de echipare, pe care le-a modificat substanțial. Denumirile Classic și Elegance au dispărut din vocabular. A apărut însă linia Exclusive, foarte elegantă și singura care oferă celebra stea montată pe capotă. Celelalte două existente, AMG și Avantgarde, au steaua integrată în grila radiatorului.
La interior, saltul față de tot ceea ce, până acum, era caracteristic Mercedes în clasa medie este uriaș. Materialele sunt la cel mai înalt nivel, la fel și posibilitățile de personalizare. Toate versiunile de test erau complet echipate, cu piele, ornamente de lemn (mat sau lăcuit) și dotări de confort precum scaune electrice și sistem de navigație. Asemenea dotări costă însă, iar o scurtă incursiune în configuratorul Mercedes ne arată că mai trebuie adăugați între 15.000 și 20.000 de euro la prețul de bază pentru un confort deplin.
Sistemul Comand Online dispune de un ecran de mari dimensiuni preluat de la clasele S și V. Are o grafică nouă și un meniu mai intuitiv, cu mențiunea că acesta rămâne în continuare prea stufos, ceea ce necesită un timp de acomodare. Pe consola centrală a apărut și un nou tip de controler, cu touchpad ce recunoaște gesturi și litere. Este relativ intuitiv de folosit, dar, atunci când mașina are transmisie manuală, te cam încurcă din cauza poziționării la schimbarea treptelor. Altfel, interiorul e aproape fără cusur. Poziția la volan este joasă, toate comenzile sunt la îndemână, iar spațiul pentru pasageri a crescut. În spate există suficient loc chiar și pentru cei mai înalți, fără ca libertatea de mișcare la cap sau picioare să fie o problemă.
Ca dimensiuni, C-Class este cu 95 mm mai lung (4686 mm) și cu 40 mai lat (1810) faţă de cel din generaţia anterioară, iar ampatamentul (ajuns la 2840 mm) este cu 80 mai mare. Și portbagajul e acum mai voluminos, ajungând la 480 de litri.
Noul C-Class mizează în mod cert pe dinamism. Generația de acum a pierdut în greutate 70 până la 100 kg față de cea anterioară. O performanță inginerească admirabilă, dacă luăm în considerare că nu au fost făcute compromisuri în materie de siguranță și sisteme de asistare, ba din contră. În funcție de pachetele alese, C-Class poate frâna singur în situații de urgență, inclusiv dacă un pieton apare pe neașteptate în fața mașinii, reducând viteza sau chiar oprind automobilul complet, dacă șoferul nu ține seama de avertizările sonore și vizuale. Există standard și un asistent pentru direcție (Steer Control), care te ajută în situații-limită, contravirând mașina pentru a te menține pe bandă.
Tot standard este oferită o suspensie frontală independentă, cu patru puncte de prindere în față și elemente din aluminiu, și una cu cinci pentru spate. Aceasta poate fi comandată în trei variante: standard, una specială pentru Avantgarde și alta sport, cu 15 mm mai coborâtă. În practică, cea mai bună alegere e cea pentru echiparea Avantgarde, care îmbină eficient dinamismul cu confortul. Mașinile echipate cu Airmatic (oferit opțional, contra unei sume de 1475 de euro) au aici un avantaj cert, anume sistemul Agility Control. Acesta îi permite șoferului să aleagă între modurile Comfort, Eco, Sport, Sport+ și Individual. Pe lângă suspensie, se pot modifica și setările motorului, accelerației, transmisiei automate și direcției. Pe modul Comfort, C-Class devine cea mai confortabilă mașină din clasa medie, rivalizând cu automobile din clasele superioare. Direcția pare lipsită de precizie, dar asta se schimbă radical în modurile Sport și Sport+.
Test: Mercedes E250 CDI 4Matic
Ca motorizări, am testat noul C400, dar și C200 Bluetec și C250 Bluetec. Primul indicativ ascunde un V6 de 3,0 l supraalimentat, cu 333 CP. Putem spune că a fost revelația testului datorită sunetului aparte și a reprizelor fulminante, demne de cei 480 Nm. Motorul este atât de nou, încât nu există încă prea multe cifre oficiale legate de performanțe. Știm că mașina atinge 250 km/h, lucru evident odată ce apeși prima oară pedala de accelerație, și că ar trebui să consume în medie cam 8 l/100 km. Cifra reală de consum nici nu contează aici, pentru că vorbim de un motor care va fi ales mai mult cu inima decât folosind rațiunea. Cert e că ne vom mai întâlni cu acest fantastic propulsor și pe alte modele din clasele superioare.
Top test: Mercedes A 45 AMG 4Matic
Sub capota lui C200 Bluetec se află un motor diesel de 1,6 l și 136 CP ce provine de la Nissan. Da, ați citit corect, este unul dintre roadele colaborării dintre Daimler și Renault-Nissan. E suficient de silențios, iar pe hârtie, pare să stea bine ca performanțe, oferind 300 Nm cuplu, dar în realitate, pe drumurile de munte pe care l-am testat, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Mult mai potrivit pentru noul C-Class ni s-a părut C250 Bluetec. Este vorba de vechiul motor de 2,2 l diesel, în continuare zgomotos, însă foarte energic. Nici nu e greu să vedem de ce, având 204 CP și 500 Nm cuplu maxim. Gama este completată inclusiv de două versiuni hibride, una diesel și alta pe benzină, și de variante cu tracțiune integrală 4Matic.
Deocamdată, în România, clienții pot alege între versiunile C220 Bluetec (motorină) și C180 sau C200 (ambele pe benzină). Cea mai ieftină este C180 cu motorul de 1,6 l și 156 CP, care costă 34.472 de euro.
ams 5/2014






















Comentarii închise.