Home TesteTest: Mercedes GLK 220 CDI 4Matic

Test: Mercedes GLK 220 CDI 4Matic

de

_RBC7479

Mercedes GLK a avut parte de o stilizare discretă. Perfecționările cele mai evidente sunt la nivelul electronicii, atingând toate funcțiile mașinii, de la motor până la siguranță.

Text: Dan Athanasiu. Foto: Radu Chindriș

 

Pasajele rectangulare ale roților lui Mercedes GLK, precum și „G“-ul din denumire sunt alese cu intenția de a aminti de nemuritorul Gaelendewagen. În mod evident, în multe privințe, nu poate ridica privirea până la el, însă, la fel ca acesta, merită fiecare leu, făcând chiar abstracție de imagine sau servicii. Cei care vor plăti un GLK 220 vor primi o mașină numai bună de oraș, foarte eficientă ca dimensiuni și consum de combustibil, care, la nevoie, poate parcurge fără teamă un drum de țară desfundat.

Test comparativ: Macan vs Q5 și GLK

 După părerea mea, el face cam tot ceea ce sunt în stare SUV-urile din clasa superioară, cu excepția vitezei maxime, dar la jumătate de preț. Mercedes GLK nu este o mașină pentru cei foarte bogați, ci una pentru cei care își permit o mașină sigură și rafinată. În privința siguranței, nu amintim decât cele până la nouă airbaguri și cam tot atâtea sisteme de asistare ale șoferului, de la sofisticata frână de urgență până la aparent banalul indicator de neatenție. Lista de echipamente a noilor versiuni GLK coincide în bună măsură cu cea a tuturor limuzinelor Mercedes-Benz. A fost păstrată distribuția puterii între puntea față și spate 45/55%, care împreună cu recalibrarea sistemului de direcție îți conferă o senzație de mare siguranță, deopotrivă pe șoselele virajate și prin locurile în care nu mai există asfalt sub roți.

Interiorul mașinii: minim de lux, maxim de confort. Cu toate că eşti înconjurat de butoane, interfaţa este prietenoasă, aşa că ajungi repede la funcţia dorită.

Interiorul mașinii: minim de lux, maxim de confort. Cu toate că eşti înconjurat de butoane, interfaţa este prietenoasă, aşa că ajungi repede la funcţia dorită.

Prin ultima restilizare, Mercedes GLK s-a ales cu detalii noi, mai mult sau mai puțin evidente, precum forma farurilor și lămpile de zi. În interior se găsește un nou monitor și o consolă centrală modificată discret. Fără îndoială, echiparea interioară ține de modă, numai că moda pe care o promovează Mercedes nu se demodează, deci nu prea a fost nimic de corectat. Tapițeria bine lucrată și iluminarea ambientală vor fi la mare preț și peste mulți ani. Clasice sunt deja pedala frânei de parcare sau, mai nou, butonul Command. Legat de ultimul, aș fi preferat să găsesc prin el mai multe funcții audio.

Test: Mercedes G 350

170 de cai nu mai sunt un număr atât de mare în lumea SUV. Mai rar însă găsești o cutie de viteze automatizată cu șapte trepte și cu padele pe volan. Totul în jurul șoferului îmbie la un condus responsabil și relaxant, inclusiv grupul motopropulsor care împinge mașina lin și chiar economic, judecând după cei 7 l/100 km în ciclul urban declarați de constructor. Sistemul stop/start este în bună măsură responsabil cu performanța consumului, dar și cele două turbine își au rolul lor. Combinația între motor, cutie și diferențiale îi mai oferă șoferului și altfel de servicii de îndată ce acesta a optat pentru programul Sport. Nici nu apuci să-ți dai seama când ai depășit viteza maximă legală din oraș, iar pe cea de 100 km/h, o atingi în mai puțin de 9 secunde. La apăsarea bruscă a pedalei de frână nu va ieși fum din anvelope și nici funingine din eșapament, dar bagajele din portbagaj ar trebui să fie bine fixate. Acum, alura exterioară de shooting break capătă sens.

_RBC7492

Roata de rezervă nu este una obișnuită – înainte de a o monta, folosiţi compresorul din dotare!

Impresia artistică la aceste demaraje este întărită și de pachetul exterior AMG la care roțile inconfundabile sunt piesa principală. Nu trebuie uitată nici coborârea mașinii din arcuri cu 2 cm. Centrul de greutate mai jos în combinație cu sistemul standard de amortizare selectivă au condus la o ținută de drum și mai precisă. Denumirea de Agility Control dată sistemului de amortizare spune clar care a fost intenția proiectanților săi. Intenție care le-a reușit și de această dată.

ams 7/2014

Interiorul mașinii: minim de lux, maxim de confort. Cu toate că eşti înconjurat de butoane, interfaţa este prietenoasă, aşa că ajungi repede la funcţia dorită.

Date tehnice

Articole similare

Comentarii închise.