Denumirea V-Class exprimă scurt și cuprinzător intențiile pe care specialiștii de la Mercedes le-au materializat sub forma acestei noi generații de monovolume. Avem aici dovada că tentația călătoriei de lux nu presupune întotdeauna implicarea unei limuzine convenționale.
Text: Alex Șincan. Foto: Mercedes, arhivă
Prezentarea în premieră mondială a modelelor Mercedes V-Class a fost însoțită de aprecieri generoase. Recunosc, mașina este impresionantă, iar efectul e cu atât mai pregnant asupra celor care au intrat în contact și cu generațiile precedente. Până acum, nu mi-a trecut prin cap că s-ar putea folosi cuvântul „vanitate“ pentru a descrie nivelul de competență al unui van, însă Mercedes V-Class mi-a inspirat cumva această asociere. Îmbinarea luxului cu versatilitatea a căpătat o înfățișare fără precedent prin intermediul conceptului interior specific noului automobil Mercedes.

Lux de cel mai înalt nivel, plus posibilitatea unei configurări generale optime: trei variante de lungime a caroseriei, două versiuni de ampatament.
În habitaclu se pot așeza până la opt persoane, pe trei rânduri de locuri. Două linii de echipare, V-Class și V-Class Avantgarde, oferă o ambianță evident luxoasă nuanțată între „foarte plăcut“ și „rafinat“. Pentru ambele se poate comanda suplimentar pachetul Interior Design. Finisarea cu materiale de calitate atât de pretențioasă reprezintă o premieră pentru domeniul automobilelor tip MPV produse în serie. Faptul că denumirea lasă în urmă termenii deja cunoscuți Viano/Vito și preia complet structura caracteristică limuzinelor Mercedes se reflectă din plin în tratarea stilistică și tehnică a interiorului. Formele fluide și suprafețele mari acoperite cu material ornamental, pe care le regăsim la cele mai pretențioase modele Mercedes, fac acum parte din personalitatea habitaclului lui V-Class. Echiparea standard prevede pentru partea din spate patru scaune individuale de lux, cu cotiere, configurație care permite instalarea unei mese escamotabile în spațiul central. Designul consolei centrale expune foarte bine display-ul generos, climatizarea, sistemul audio și comutatorul centralei multimedia. Climatizarea Thermotronic oferă trei moduri principale de ventilație: Focus, Medium și Diffuse. Cel mai performant sistem audio este de origine Burmester (16 boxe, plus un difuzor bass-reflex), iar suprafața suportului pentru palmă din vecinătatea comutatorului multimedia are funcții de touchpad. În mai multe locuri ale habitaclului sunt amplasate discret leduri care difuzează indirect lumina, dând astfel un accent aparte ambianței. Selectorul cutiei de viteze automate se află la volan și este posibilă inclusiv echiparea cu padele pentru schimbarea manuală a treptelor. Pentru toate versiunile de motorizare e oferită standard cutia 7G-Tronic.
Test comparativ: breakuri de lux
Având un arsenal impresionant de dotări electronice axate pe siguranța activă, Mercedes stabilește un nou standard pentru segmentul MPV. Practic, ceea ce oferă V-Class în privința respectivă, de la cruise control inteligent și până la avertizarea referitoare la oboseală, este comparabil cu specificul clasei de lux. E posibilă inclusiv selectarea între patru moduri de conducere cu profil economic sau dinamic (Agility Select), precum și recurgerea la serviciile unui dispozitiv de asistare a parcării, incluzând un ansamblu de camere video cu acoperire de 360°.

Suportul pentru palmă de lângă comutatorul multimedia are funcții de touchpad (dotările Audio 20 CD și Comand Online).
Încărcarea bagajelor este facilitată de un hayon care practic acoperă întreaga parte din spate a mașinii. Este posibilă și deschiderea separată a lunetei atunci când obiectele de îmbarcat sunt relativ ușoare sau nu e loc suficient pentru a ridica hayonul. Sistemul opțional Easy-Pack asigură acționarea electrică a acestuia și posibilitatea opririi în orice poziție. Cât despre volumul util, mențiunea că acesta poate fi foarte generos devine pur formală. În acest sens, menționăm că V-Class este propus în două variante de ampatament și trei lungimi de caroserie (cuprinse între 4895 și 5370 mm).
Mercedes V-Class, disponibil în România de la 37.018 euro
Un automobil care oferă condiții de călătorie atât de plăcute sigur va fi folosit și pentru croaziere lungi. Iar dacă va ajunge să lucreze în regim de „shuttle“ luxos, consumul său economic va fi la fel de mult apreciat. Două versiuni de putere ale avansatei motorizări turbodiesel de 2,1 litri oferă posibilitatea alegerii între un caracter eminamente economic (V 200 CDI: 136 CP, 330 Nm) și unul foarte bine echilibrat referitor la consum și performanțe (V 220 CDI: 163 CP, 380 Nm). În comparație cu modelul precedent, aceste variante oferă un consum mai mic, în medie cu 2,0 l/100 km. O a treia versiune a turbodieselului cu patru cilindri (190 CP și 440 Nm) completează oferta la vârf, fiind destinată modelelor V 250 BlueTEC. În acest caz, vorbim deja despre lux și în privința caracteristicii de cuplu (dinamica are o sesizabilă tentă sportivă), în timp ce consumul mediu este cu doar 0,3 l/100 km mai mare față de al lui V 220 CDI. La precedenta generație, rolul lui V 250 Blue TEC era îndeplinit de un V6 de 3,0 litri, mai greu și mai puțin economic.
ams 3/2014





























Comentarii închise.