Home TesteTest: Renault Arkana E-Tech Hybrid – Așteptări confirmate

Test: Renault Arkana E-Tech Hybrid – Așteptări confirmate

de Dan Damian
Renault Arkana E-Tech Hybrid_7

Renault a reușit să bifeze două premiere într-un scurt interval de timp și a făcut-o într-un mod admirabil.

Renault era într-un fel de suspensie până anul trecut în ceea ce privește partea de electrificare. Adică nu prea știai la ce să te aștepți de la ei, ba chiar păreau să fi rămas puțin în urmă. Sigur că Zoe a avut rezultate foarte bune în segmentul EV, pe cam toate piețele pe unde a ajuns în cei nouă ani de când a debutat, dar era singurul model electrificat (complet) din gamă. Pe Twizy nu-l luăm în calcul aici și nici Twingo electric, cu rezultate marginale și oricum indisponibil în România. În rest, nu se vedea mai nimic. Asta până anul trecut, când a debutat tehnologia E-Tech pe Clio, Captur și Megane, cu modele hibrid și plug-in hybrid. Pentru un constructor care nu a mai avut în gamă modele hibrid de nici un fel, rezultatele, în special la nivelul eficienței, sunt excelente.

Renault Arkana E-Tech Hybrid_7Acum însă Renault merge și mai departe cu această tehnologie, de această dată pe un model care bifează a doua premieră de care aminteam. Renault Arkana este, fără îndoială, primul SUV Coupe al unui producător generalist de anvergură și generează așteptări mari din partea francezilor. Tocmai de aceea au aruncat în luptă tot ceea ce aveau mai bun pe partea de hibridizare. Rezultatul este Renault Arkana E-Tech Hybrid, model pe care l-am testat pe drumurile din Bulgaria, la câteva săptămâni după testul cu versiunile echipate cu motoare clasice.

Renault Arkana E-Tech Hybrid_7În primul rând, Renault Arkana E-Tech Hybrid este o mașină atrăgătoare din punct de vedere estetic, dar nu numai. Nici nu se putea altfel, atunci când aduci în zona accesibilă un concept rezervat până acum producătorilor premium. Are prezență, design elaborat, cu nervuri inspirate pe capotă, prize mari în spoilerul față, creionate de o linie despre care spuneau mai demult, atunci când a debutat pe vechiul Clio R.S., că este inspirată din aripa față a monopostului de Formula 1. Nu este chiar simplu să faci un SUV Coupe care să arate bine din profil, dar Renault s-a descurcat bine la acest capitol. În spate, nu lipsesc nici la această versiune cele două ornamente cromate pe care le-ai putea confunda cu ieșirile eșapamentului. Însă unele dintre aceste elemente sunt specifice nivelului de echipare R.S. Line.

Renault Arkana E-Tech Hybrid_7Platforma E-Tech este aceeași de pe Clio sau Captur. Exact aceleași specificații, cu aceeași baterie de 1,2 kWh (0,85 kWh utili), dar cu mici modificări de soft. Motorul clasic este un 1,6 litri aspirat, cu 94 CP și 128 Nm, asistat de un motor electric de 49 CP și 205 Nm, cu rol de propulsie și generator, plus încă un motor electric de 20 CP și 50 Nm, cu rol exclusiv de generator/electromotor. Trăgând linie, Arkana E-Tech Hybrid oferă în total 143 CP, decent pentru un SUV axat pe economie, nu neapărat pe dinamică.

Sistemul lucrează impresionant, din punct de vedere al eficienței. Am rulat aproape 200 km pe drumuri naționale, unde nu am depășit 100 km/h și am obținut un consum de 4.6 litri/100 km. Pornirea este, întotdeauna, electrică și asta ajută mult în oraș, unde, apropo, consumul este același, sub 5 litri/100 km. Pentru o mașină de 1,5 tone, cu climatizarea pornită permanent, valorile sunt excelente. La viteze mari, consumul ajunge pe la 7,5 litri/100 km, asta însemnând însă 140 – 150 km/h, pentru că bulgarii au limita de 140 km/h pe autostrăzi. Bateria se încarcă văzând cu ochii, la propriu, la decelerații prelungite și rar ajunge la 25% din capacitate, în marea majoritate a timpului fiind peste jumătate. Este suficient să ridici puțin piciorul de pe accelerație ca să ai parte de rulare strict electrică timp de secunde bune, fără să reduci viteza. Totul funcționează armonios, fără să simți evident trecerea de la combustibil la energia electrică. Consumul foarte bun are efecte și la nivelul autonomiei. Cu rezervorul de 50 litri plin, computerul de bord ajunsese să arate la un moment dat autonomie de 910 km. O parte importantă din secretul funcționării optime a acestui ansamblu se datorează cutiei de viteze, pe care Renault o numește multi-modală. Nu are poartă de selecție manuală, este foarte complicată, are o mulțime de scenarii de funcționare, dar nu este un CVT, ci o construcție între o cutie cu 4 trepte pentru motorul termic, care integrează și o altă unitate, separată, cu două raporturi, pentru sincronizarea între propulsia termică și cea electrică. Ideea este că se simte uneori ca un CVT, cu motorul pe benzină turându-se fără corespondența pe care ai aștepta-o la nivelul accelerației. Pe hârtie, cifrele nu sunt chiar impresionante: 10,8 secunde până la 100 km/h și 172 km/h viteza maximă. Totuși, mașina se mișcă bine până pe la 130 km/h, după care accelerațiile sunt sensibil mai lente. Nu este o mașină cu valențe sportive, ci una adresată mai degrabă familiștilor, motiv pentru care și suspensiile sunt mai confortabile decât cele ale versiunilor echipate cu motoare convenționale (mild-hybrid). Pe lângă asta, suspensiile lucrează uneori zgomotos și pe cariile dese ale asfaltului ai parte și de anumite zgomote la interior.

Renault Arkana E-Tech Hybrid_7Habitaclului nu prea ai ce să-i reproșezi, tablou de bord digital, display central cu grafică foarte modernă și reacții rapide, scaune confortabile și, mai ales, banchetă spate care te face să uiți că ești într-un SUV Coupe, prin definiție cu plafonul puternic plonjat către spate. Asta pentru că francezii au studiat mult acest aspect și au ajuns la concluzia că, dacă înclină spătarul la 27 de grade (mai mult decât în mod obișnuit), rezolva mare parte din problema spațiului la cap, în spate, pentru oamenii cu înălțime peste medie.

Renault Arkana E-Tech Hybrid_7Cum era de așteptat, Renault Arkana a fost foarte bine primit peste tot. În România, versiunea hibrid a fost deja comandată de 20 de clienți, în timp ce până acum două săptămâni existau deja 120 de comenzi pentru acest model în toate versiunile sale de motorizare. La nivel european peste 10.000 de comenzi au fost deja plasate începând cu luna martie a acestui an.

Prețurile pentru Renault Arkana E-Tech Hybrid pornesc, în România, de la 25.900 euro pentru versiunea de echipare Zen. Noi am testat însă versiunea de top, adică nivelul de echipare R.S. Line, al cărui preț începe de la 30.500 euro. Între acestea două, există echiparea Intens, cu preț de la 28.100 euro. Țineți cont de faptul că aceste prețuri sunt cele stabilite fără a lua în calcul programul Rabla Plus.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.