Home TesteTest Volvo XC90 facelift: Ce tânăr ești, bătrâne suedez!

Test Volvo XC90 facelift: Ce tânăr ești, bătrâne suedez!

de Răzvan Măgureanu
test Volvo Xc90 facelift

Doar două generații în 23 de ani: Volvo XC90 a trecut printr-un nou facelift și continuă în paralel cu EX90, fiind disponibil cu propulsii mild hybrid și plug-in hybrid. Am condus modelul de top, T8 AWD Plug-In Hybrid.

Lansat în 2002, Volvo XC90 este unul dintre cele mai longevive SUV-uri premium de lux. Doar două generații au existat în 23 de ani de carieră, cea de-a doua, lansată în 2015, trecând prin două facelifturi, în 2020 și 2024. XC90 a fost ultimul Volvo cu motor diesel, acesta fiind disponibil până în martie 2024. Acum, XC90 poate fi comandat în versiuni mild hybrid, B5 cu 250 CP, sau PHEV, T8 AWD cu 455 CP.

Poate că niciun Volvo din gama actuală nu se potrivește mai bine cu spiritul suedez decât XC90, care întruchipează perfect imaginea unui viking. Cunoscuți ca războinici de temut, masivi și neînfricați, vikingii erau deopotrivă exploratori și călători. Exact acest spirit îl reprezintă și XC90: masiv, spațios, cu șapte locuri standard, ideal pentru călătorii lungi datorită confortului excelent la rulare și autonomiei combinate mari, de peste 800 km WLTP, din care aproape 70 km pur electric.

Deși poate că unii se gândeau că apariția lui EX90 va conduce la dispariția lui XC90, nu a fost așa. Volvo continuă să aibă o ofertă completă pentru toate categoriile de cumpărători: EX90 pentru noua generație, cu o ergonomie bazată exclusiv pe comenzi tactile, cu propulsie pur electrică, și XC90 pentru cumpărătorii tradiționaliști, cu o ergonomie care îmbină butoanele fizice cu cele tactile și un sistem de propulsie mild sau plug-in hybrid. Deși au gabarit aproape similar și un ampatament diferit cu doar 1 mm, XC90 și EX90 sunt construite pe platforme complet diferite: SPA pentru XC90 (XC90 a fost primul Volvo construit pe această platformă după preluarea de către Geely) și SPA2 (electrică dedicată) pentru EX90.

test Volvo Xc90 facelift

Un look mai modern

Înainte de toate, să vedem ce s-a schimbat la XC90. În față, remarcăm grila mai lată, cu lamele orientate la două unghiuri, care se întinde până la farurile LED Matrix cu semnătura luminoasă „Ciocanul lui Thor“, și priza de aer inferioară redesenată. La interior, principala modificare este noul display de sine stătător cu diagonala mai mare, de 11,2 inchi, și cu rezoluție îmbunătățită cu 21%, care dispune de Google built-in, la fel ca și modelele electrice EX30 și EX90.

Asta înseamnă că nu mai ai nevoie de Android Automotive sau altceva, deoarece poți să descarci direct orice aplicație dorești, ca pe orice tabletă. Astfel, în mașina de test erau deja instalate Waze și Prime Video, de exemplu. Și practic, sistemul multimedia primește tot timpul ultimele actualizări Google, foarte util în special pentru Google Maps. Volvo spune că, în decursul anului 2025, 2,5 milioane de modele construite din 2020 încoace vor primi actualizări.

Pe lângă sistemul multimedia, planșa de bord are noi guri de ventilație, orientate pe verticală, o iluminare mai bună și este acoperită cu inserții decorative din materiale reciclate de foarte bună calitate. Tunelul central a fost reorganizat și a apărut un compartiment suplimentar pentru doze de băuturi, locașul pentru încărcarea wireless a telefonului fiind mutat în spatele tunelului central. S-a introdus și o nouă tapițerie matlasată, standard la Core, numită Nordico, în culorile Cardamom sau Charcoal, care arată ca o tapițerie de piele, dar nu este piele.

Am văzut-o în EX90, dar în XC90-ul de test, în echiparea de top, Ultra, era o tapițerie de piele Nappa perforată, tot de culoare Cardamom. Scaunele mari sunt excelent profilate și au reglaje electrice pentru lungimea șezutului și ajustarea părților laterale, cu vizualizarea reglajelor pe displayul multimedia, la care se adaugă funcțiile de încălzire, ventilație și cinci programe de masaj cu trei intensități și trei viteze. O notă de eleganță este conferită de schimbătorul de viteze din cristal Orrefors, care vine la pachet cu tapițeria de piele Nappa (2150 de euro), pe lângă sistemul audio Harman Kardon oferit standard.

După facelift, XC90 nu a pierdut nimic din spațiul generos și modularitatea demnă de a unui van. Șapte locuri sunt standard, iar cele de pe rândul al doilea sunt individuale (35/30/35%) și culisează independent înainte-înapoi. Chiar și pe rândul al treilea, adulții pot călători decent, fără să lovească cu capul imensul plafon panoramic de sticlă, iar în spatele lor rămâne un volum de 262 de litri pentru bagaje. Cu scaunele din rândul al treilea coborâte în podea, volumul crește la 640 de litri, iar dacă se rabatează și scaunele de pe rândul al doilea, ai un spațiu de 1816 litri, ca într-o sală de sport.

Dacă portbagajul nu este încărcat complet, un perete despărțitor previne deplasarea bagajelor prin portbagaj. Iar cine vrea să meargă într-un tur prin Europa poate cupla și o rulotă de până la 2,4 tone. Tipic pentru Volvo, scaunul central din spate înglobează un scaun pentru copii, iar cele din exterior sunt încălzite.

test Volvo Xc90 facelift

Cel mai economic PHEV de lux

Acum câțiva ani, Volvo a luat o decizie înțeleaptă montând doar motoare cu maximum patru cilindri în modelele sale, inclusiv în marele XC90. Însă, în cazul lui XC90 T8, a supraalimentat motorul de 2 litri cu injecție directă pe două căi: cu un compresor mecanic care intră în funcțiune la pornire, eliminând golul turbo, și cu un turbo clasic, rezultând 310 CP și 400 Nm.

Și sistemul PHEV este complet diferit de al rivalilor, XC90 fiind singurul SUV PHEV premium de clasă mare cu șapte locuri. În timp ce la rivali bateria este în portbagaj, ocupând spațiul destinat scaunelor de pe rândul al treilea, la XC90 aceasta este amplasată în centrul mașinii, în locul arborelui cardanic. Astfel rezultă un volum al portbagajului similar cu al versiunii mild hybrid, bateria cu o capacitate brută de 18,8 kWh (14,7 utili) nerăpind nici un litru din portbagaj. Motorul electric de 145 CP este amplasat în spate, și nu între motorul termic și cutia automată de viteze. Astfel, motorul electric antrenează puntea posterioară, iar cel termic, puntea anterioară, rezultând o tracțiune integrală hibridă.

Șoferul poate alege între mai multe moduri de rulare, din meniul sistemului multimedia. XC90 pornește întotdeauna în modul hibrid, care favorizează o deplasare cât mai economică, motorul electric funcționând cât se poate de mult. Apăsând Power, suspensia se întărește, direcția devine mai directă și sistemul hibrid pune la dispoziție toți cei 455 CP.

În modul Pure, mașina se deplasează în mod pur electric până la o viteză de 140 km/h, iar surpriza a fost că autonomia electrică la un mers economic a depășit previziunile oficiale, noi reușind 78 km fără ca motorul termic să pornească. Există unele SUV-uri premium care merg electric ceva mai mult, dar au o baterie de capacitate mult mai mare. În schimb, Volvo este de departe cel mai economic, reușind un consum în modul pur electric de 22,2 kWh/100 km, față de peste 30 în cazul rivalilor săi germani.

test Volvo Xc90 facelift

Bateria se încarcă în 3 ore și 10 minute la o priză AC de 7 kW. Volvo mai are o facilitate comparativ cu rivalii săi, fiind singurul SUV premium care a păstrat modul Charge, ce permite încărcarea destul de mult consumul, și de aceea nu este recomandat să îl utilizați în mod curent, ci doar în cazurile când bateria este descărcată, iar după un drum lung, trebuie să intrați într-o zonă rezidențială unde este nevoie să vă deplasați fără emisii.

Când intră în funcțiune și motorul termic, autonomia reală după consumul în test ajunge la 774 km, corespunzătoare unui consum mediu de 9,9 l/100 km sau 8,1 la mers economic. Niciun alt rival nu coboară sub 10 l/100 km și este clar că decizia lui Volvo de a oferi doar motoare cu patru cilindri își dovedește utilitatea.

XC90 are standard suspensie cu arcuri de oțel clasică, iar opțional se poate comanda suspensie pneumatică adaptivă cu reglarea gărzii la sol (2450 de euro). Pe lângă funcția adaptivă, suspensia coboară cu 20 mm la viteze mai mari sau se ridică cu 40 mm în modul Off-Road. De asemenea, aceasta se poate coborî de la două butoane din portbagaj, pentru a încărca obiecte grele. Fermitatea suspensiei se reglează în funcție de modurile de condus, dar șoferul are posibilitatea de a ajusta independent tăria direcției.

Cu jantele opționale de 22 de inchi, prezente la mașina de test (960 de euro), suspensia se simte destul de fermă la abordarea denivelărilor scurte, dar amortizarea este decentă, iar în modul Power, ruliul se reduce într-o anumită proporție. Totuși, XC90 se înclină în curbe, și masa relativ mare, de 2297 kg, generează o inerție în succesiunile de viraje rapide. Conducerea sportivă nu e principalul atu al lui XC90, care pune accent pe confort. Se conduce relaxat, și sistemul PHEV funcționează rafinat, interacțiunea dintre motorul termic și cel electric fiind foarte lină.

La viteze de autostradă, XC90 rulează silențios, și motorul cu dublă supraalimentare nu dă niciodată semne de oboseală, nici chiar după ce bateria s-a descărcat.

Sistemele de asistență dovedesc grija celor de la Volvo pentru pasageri, uneori fiind chiar prea grijulii. Dacă radarul detectează un risc de coliziune, centurile de siguranță te strâng poate puțin prea tare, iar sistemele de asistență care funcționează până la 135 km/h sunt foarte precaute. Ca la toate modelele Volvo, viteza maximă este limitată la 180 km/h, XC90 fiind un monument al siguranței.

Verdict

După facelift CX90 arată mai modern și mai proaspăt, în ciuda vârstei. Sistemul PHEV este cel mai eficient din segmentul său atât în mod electric, cât și hibrid, iar autonomia electrică e suficient de mare. În plus, XC90 rămâne în continuare un rege al spațiului și al modularității, este confortabil și rafinat, fiind o mașină excelentă pentru călătorii. Exact ce le plăcea vikingilor.

Plusuri
● Spațiu enorm
● Modularitate de excepție
● Consum redus cu bateria descărcată
● Autonomie electrică mare
● Sistem multimedia cu Google
● Materiale de calitate

Minusuri
● Ruliu în viraje
● Direcție ușor amorțită
● Consum mare în mod Charge

DATE TEHNICE 
Caroserie
SUV cu 7 locuri. L × l × h: 4953 × 1923 × 1767 mm. Ampatament: 2984 mm. Portbagaj: 262–640–1816 l. Rezervor: 71 l. Masă proprie: 2297 kg
Tren de rulare
Suspensie cu brațe duble față/spate, arcuri pneumatice față/spate. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție asistată electric. Pneuri: 275/35 R22
Transmisie
Tracțiune integrală, cutie automată cu 8 trepte
Propulsie
Motor termic benzină, L4, 1969 cm3, putere maximă 228 kW (310 CP)/6000 rpm, cuplu maxim 400 Nm/3000–4800 rpm. Motor electric cu funcție de propulsor/generator, putere maximă 107 kW (145 CP), cuplu maxim 309 Nm. Putere maximă totală: 335 kW (455 CP). Cuplu maxim total: 709 Nm. Capacitate baterie, brută/netă: 18,8/14,7 kWh. Încărcare baterie: 7 kW AC
Performanțe
0–100 km/h   5,4 s
Viteză maximă 180 km/h
Consum mediu   1,3 l/100 km
Autonomie electrică   69 km
Preț de bază
Volvo XC90 T8 AWD Ultra    100.250 euro

test Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelifttest Volvo Xc90 facelift

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.