Ieri am acoperit doar o mică parte din noutățile majore sau minore prezentate la Palexpo la Salonul Auto de la Geneva, astfel încât ziua 2 începe în forță. Avem de toate, de la unicate pentru pasionați la exotice rare, supercar-uri sau mini-uri și un evantai de modele de serie sau concepte premergătoare.
Demonstrând pentru a câta oară că Geneva este tărâmul exoticelor, Bugatti a dezvăluit în Țara Cantoanelor un model unicat – La Voiture Noire, o reinterpretare în cheie modernă a exemplarului de Type 57 SC Atlantic deținut chiar de Jean Bugatti și pierdut în anii negri ai celui de-al Doilea Război Mondial. Conform experților din Molsheim, La Voiture Noire, conform cu statutul său de unicat exclusivist, este și cel mai costisitor automobil nou din lume. Conform președintelui Stephan Winkelmann, entuziastul fan al mărcii franceze care a emis comanda pentru La Voiture Noire a achitat la final, cu tot cu taxe, în jur de 16,5 – 16,7 milioane de euro. Pentru această sumă a primit un La Voiture Noire mai exclusivist și decât recentul Divo, cu o caroserie din fibră de carbon realizată manual, numeroase detalii de design alterate pentru a ne aminti de modelul Atlantic sau pentru a sublinia caracteristicile de performanță. Totuși, în ciuda celor șase(!) terminații ale sistemului de evacuare, propulsorul W16 quad-turbo de 8 litri a rămas nemodificat, livrând 1500 CP și 1600 Nm.
Touring Superleggera, manufacturierul italian renăscut în 2009, a devenit client fidel al secțiunii exotice de la Geneva, iar în 2019 recidivează în stil primăvăratec: după introducerea modelului Sciadipersia Coupé la ediția de anul trecut, acum avem parte de versiunea open-top. Sciadipersia Cabriolet este bazat pe la fel de italianul Maserati GranTurismo Convertible, carosierul din Milano păstrând în mare liniile versiunii închise – ceea ce înseamnă că în continuare stilul este unul perfect discutabil. Touring Superleggera vorbește despre Era de Aur a Automobilelor, iar dacă reușiți să treceți de liniile cât se poate de exotice ale interiorului veți descoperi un cabriolet în stil „gran touring” ce oferă spațiu pentru patru persoane la bord și un V8 aspirat natural sub capotă. Acesta dezvoltă 460 CP și livrează un 0-100 km/h în fix cinci secunde, în drum spre o viteză maximă de 288 km/h. Compania intenționează să păstreze exclusivitate, cu doar 15 exemplare programate pentru producție – fiecare dintre ele fiind realizat, desigur, manual.
Dacă am vorbit despre un nou Bugatti, aparent de acum încolo trebuie să fim pregătiți și pentru un nou Koenigsegg. Micul producător suedez pare în continuare pregătit să țină piept marelui său rival, vârful clasamentului industriei auto părând să fi devenit o afacere în doi între producătorii exotici din Franța și Suedia. Koenigsegg, marcă deținătoare a titlului de cel mai rapid automobil de serie de pe planetă, cu Agera RS, a oferit surpriza majoră a ediției 2019 a Salonului Auto de la Geneva. Astfel, ziua 2 ne aduce noul „hypercar” Jesko – uns succesor la tronul deținut de Agera RS. Și, pentru a fi siguri că vor fi capabili să dețină în continuare titlul, Koenigsegg a pregătit pentru Jesko un mic secret: propulsorul livrează 1280 CP pe benzină, însă dacă se utilizează combustibil E85 ajunge la o valoare peste Chiron – de 1600 CP. Ah, și în caz că vă întrebați, numele Jesko este preluat de la tatăl fondatorului Christian von Koenigsegg.
Koenigsegg a dotat noul model Jesko cu o versiune revizuită a propulsorului V8 twin-turbo de 5 litri, ce livrează 1280 sau 1600 CP, precum și un cuplu maxim de 1500 Nm. Printre bunătățile aduse de noul motor se numără și un viitor patent – un sistem de injecție a aerului ce poate introduce 20 de bari de presiune atmosferică în cele două turbocompresoare pentru a le ajuta să evite clasica întârziere „turbo-lag”. În plus, suedezii au creat și o nouă transmisie cu nouă rapoarte – Light Speed Transmission – similară celor multi-ambreiaj deja existente pe piață, însă dotat în plus cu abilitatea de a sări simultan mai multe trepte, de exemplu din 7 în 4, pentru accelerații fulminante. Șoferul operează noua LST cu ajutorul padelelor – o apăsare ușoară declanșează sincronizarea secvențială, clasică, în timp ce o a doua mai puternică duce transmisia fix în treapta care oferă cea mai bună accelerare. Jesko este dotat cu sistemul de amortizare Triplex pe ambele punți, nu doar cea spate ca la Agera RS, iar noul model are parte inclusiv de sistem de direcție pentru toate roțile. Estetica este similară cu a predecesorului, însă Jesko se descurcă și mai bine la capitolul aerodinamică: apăsarea crește cu 40%, până la o tonă, la viteza de 275 km/h. Evident, există și elemente aerodinamice active – flapsuri în față și o aripă auto-ajustabilă în spate.
Pentru opere de artă automobilistice, cu siguranță cea mai bună adresă este un studio de design din Italia. Astfel, cunoscuta casă Italdesign ne-a bucurat ziua 2 de la Geneva International Motor Show cu un concept care își merită pe deplin numele: Italdesign DaVinci. Numele nu este întâmplător, deoarece este un omagiu adus peste timp geniului creator al inventatorului și pictorului (printre multe altele), Leonardo DaVinci, plecat prematur de pe lume în urmă cu fix 500 de ani. La fel ca multe dintre creațiile faimosului artist, Italdesign DaVinci este doar un concept. Unul imaginat ca fiind electric, cu o pereche de motoare față/spate pentru a oferi tracțiune integrală și pachetul de acumulatori plasat pe mijloc, pentru o distribuție ideală a maselor. Arhitectura este însă modulară – deoarece prototipul a fost dotat de fapt cu un foarte clasic V8 de patru litri.
Hispano Suiza, marcă defunctă de ceva vreme, a avut parte de o Geneva un pic altfel… Aceasta deoarece în capitala Elveției au fost prezente două companii cu același nume: Hispano Suiza Automobilmanufaktur AG și Hispano Suiza Cars, care a prezentat un supercar complet electric… stilizat pentru a semăna cu modelele din anii de glorie (interbelici) ai mărcii. Noua Hispano Suiza Carmen va fi produsă în doar 19 exemplare, fiind dotată cu două motoare electrice ce oferă un total de 1005 CP. Acumulatorii Li-Ion în forma literei T formează „coloana vertebrală” a EV-ului cu două locuri și oferă o autonomie de maxim 400 km. Iar performanțele nu sunt deloc de neglijat: 100 km/h în mai puțin de trei secunde și o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h. Și în ciuda arhitecturii duale a motoarelor electrice, Carmen are doar tracțiune spate. Greutatea nu este nici ea prea mare, de 1690 kg, în special datorită utilizării extensive a fibrei de carbon.
Constructorul britanic Morgan are o calitate rar întâlnită – produsele sale pot fi încadrate cu brio atât în zona exotică, cât și a modelelor de serie. Exemplul perfect este reprezentat de noul Plus Six, dezvoltat pe baza unei arhitecturi complet noi: CX-Generation. Realizată din aluminiu și cu anumite din lemn, aceasta cântărește doar aproximativ 100 kg, oferind o structură de bază foarte ușoară pentru cabriolet-ul cu design retro. Iar performanțele vor fi cu siguranță de invidiat, deoarece sub capota noului Plus Six regăsim un propulsor cu șase cilindri în linie, turbo de 3 litri, preluat de la BMW (același care echipează și noua Toyota Supra, de altfel) și gata să livreze 335 CP și 500 Nm, inițial strict cu ajutorul unei transmisii automate de la ZF, cu opt rapoarte. Cu o greutate la gol de doar 1075 kg, Plus Six este considerat de Morgan cel mai dinamic model al lor din istorie, cu un sprint la 100 km/h în 4,2 secunde și o viteză de top de 267 km/h. În plus, nici la capitolul eficiență nu stă rău, consumul mediu fiind de 7,4 l/100 km. Morgan va produce maxim 300 de exemplare anual, fiecare cu un preț de pornire de minim £77.995.
Prezența unui nume precum Aston Martin pe scena oricărui eveniment va aduce cu siguranță un plus de strălucire, iar anul acesta Geneva a avut parte de o strălucire dublă britanică. Aceasta deoarece Aston Martin a prezentat nu unul, ci două noi modele. Primul dintre ele este AM-RB 003, cel mai mic și nou membru al familiei de hypercar-uri cu motor plasat central. Aceasta este formată din Valkyrie și Valkyrie AMR Pro, motiv pentru care fratele mai mic a primit un nume care îl desemnează drept al treilea membru – nume care nu este, totuși, final. Dacă v-a plăcut cum arată Valkyrie, vestea bună este că AM-RB 003 păstrează același stil. Vestea și mai bună este că 003 ar trebui să devină disponibil mai pe larg decât cele două Valkyrie, cândva începând cu sfârșitul anului 2021.
AM-RB 003 pare mai puțin orientat către zona racing decât frații mai mari, și mai degrabă pregătit pentru escapade mai dese în lumea reală – însă să nu vă lăsați păcăliți. Aceasta deoarece Aston Martin a utilizat experiența dezvoltării celor două Valkyrie pentru a rafina și mai mult conceptul aerodinamic utilizat pentru 003. Evident, nu vom avea de-a face cu un model de bază precum seria Vantage, deoarece producția va fi cât se poate de limitată. Mai degrabă, Aston Martin pare pregătit să atace direct un rival dotat cu tehnologie preluată direct din Formula 1 – Mercedes-AMG. Astfel, evident cu ajutorul celor de la Red Bull Racing, legătura cu lumea F1 este direct evidențiată prin alegerea sistemului de propulsie. Astfel, în loc de un V12 Cosworth + motor electric și 1160 CP, de această dată avem parte de un turbo V6 cu electrificare. Nu avem încă cifre, însă avem caroserie aerodinamică semnată Adrian Newey și o nouă aripă spate FlexFoil care utilizează tehnologie NASA.
Al doilea mega-anunț Aston Martin a fost prilejuit de introducerea conceptului Vanquish Vision, model ce prefigurează apariția primului automobil de serie cu motor central de la constructorul britanic – Valkyrie și 003 vor fi produse în cantități foarte limitate. Aston, o marcă asociată în special cu modelele grand tourer, a decis ca de acum să devină și producător de modele sport pur-sânge, cu motor central. Numele Vanquish Vision este o asociere între două dintre modelele de top ale casei din trecut, un mix special gândit pentru a atrage atenția, deoarece versiunea de serie va continua pe linia impusă de Valkyrie și 003 – arhitectură ultra-ușoară, eficiență aerodinamică și performanțe de top. Cum Vanquish Vision este momentan doar un studiu, detaliile tehnice sunt practic inexistente – însă știm că va utiliza același propulsor turbo V6 inspirat din lumea Formulei 1 care își va face debutul în formă hibridă la bordul viitorului Proiect 003.
Am spus cumva despre Aston Martin că a avut doar două noutăți pentru Geneva? Ne cerem scuze, deoarece ar fi cazul să punem la socoteală și All-Terrain Concept, cel mai nou prototip de la Lagonda, marca subsidiară de lux a constructorului britanic. Cu un nume de legendă în spate, Lagonda nu se grăbește deloc să iasă la rampă cu versiunea de serie a viitorului său model crossover electric. În schimb, ne oferă un nou concept – All-Terrain călcând pe urmele conceptului Lagonda Vision de anul trecut. Dacă acesta din urmă era inspirat de tot ceea ce înseamnă aero, prototipul All-Terrain de această dată privește către sectorul nautic – de lux, desigur. Accentul a fost puse pe interior – acolo unde șoferul are un volan cu instrumentar de bord integrat în coloana de direcție… dacă vrea. Dacă nu, predă comanda sistemului autonom și scaunele față se pot roti pentru discuții relaxate cu cei din spate. Cel mai probabil, despre modul în care cheia automobilului… levitează (cu ajutorul unor magneți).
Mercedes-Benz a „inundat” scena de la Palexpo cu numeroase modele de serie, serii speciale, facelift-uri și concepte. Capul de afiș pentru zona clasică a fost deținut, cu siguranță, de noua generație CLA Shooting Brake. Un model semi-break care stă foarte sigur pe sine singurel în segmentul compact premium. Noul CLA Shooting Brake sosește rapid în urma sedan-ului CLA, cea de-a doua generație fiind la fel de dinamică ca întotdeauna – dar și un pic mai încăpătoare. Astfel, inginerii germani au adăugat 48 mm la capitolul lungime și 53 mm la lățime, sustrăgând în același timp 2 mm din înălțime. Astfel, CLA Shooting Brake oferă un habitaclu ceva mai încăpător: 30 mm în plus la ampatament și 35/44 mm în plus la nivelul umerilor pentru pasagerii față/spate. Și spațiul la nivelul capului a crescut – cu 8 mm în față și 9 mm în spate. Fiind în mod evident cel mai practic membru al familiei Clasei A, în ciuda stilului sportiv CLA SB are un portbagaj de 505 litri (+10 l față de generația anterioară).
În plus, Mercedes a extins dimensiunile hayonului, crescând în același timp lățimea și adâncimea compartimentului de încărcare. Evident, CLA Shooting Brake preia toate caracteristicile și inovațiile de pe Clasa A, Clasa B și sedan-ul CLA. Asta înseamnă că are de toate, de la sistemul de infotainment MBUX la suspensie cu amortizoare adaptive. Cu lansarea prevăzută pentru toamnă, CLA Shooting Brake nu a dezvăluit încă toate opțiunile de motorizare – însă în mod evident ele vor fi preluate de la Clas A, B și CLA. Mercedes promite o gamă mare de opțiuni – benzină, diesel, cu transmisie manuală sau dublu-ambreiaj, cu tracțiune față sau 4Matic. Știm momentan doar cine este vârful de gamă – versiunea CLA 250, cu patru cilindri în linie și 225 CP / 350 Nm, transmisie față cu 7G-DCT.
Printre numeroasele premiere ale constructorului german, nu se putea să nu se strecoare și o extremă – EQV Concept este un monovolum stilat și dotat cu sistem de propulsie cu emisii zero. O extensie a sub-mărcii EQ în toate direcțiile, prototipul EQV este cu siguranță cel mai mare membru al familiei electrice Mercedes. Așa cum deja ne-am obișnuit, numele EQ înseamnă un sistem de propulsie electric, Mercedes echipând EQV cu ceea ce ei numesc „un sistem compact eATS”. Acesta este format dintr-un motor electric, o transmisie cu rapoarte fixe, un sistem de răcire și electronica necesară – toate ambalate într-un pachet compact amplasat deasupra punții față. Puterea totală este de 204 CP, în timp ce autonomia este de 400 km și 15 minute de reîncărcare la stațiile rapide DC vor reumple cam 62% din baterie. Cum majoritatea componentelor trenului de rulare sunt preluate de la restul modelelor EQ, Mercedes promite apariția neîntârziată a versiunii de serie – capabilă să transporte șapte sau opt persoane – pentru Salonul Auto de la Frankfurt de la toamnă.
În fața asaltului mărcilor europene – aflate „acasă” la Geneva, Mazda a ținut sus stindardul premierelor asiatice cu ajutorul noului crossover compact CX-30, plasat de către constructorul japonez între CX-3 și CX-5. Micul SUV sosește drept al doilea reprezentat al noului val generațional al constructorului nipon, urmând compactei Mazda3, fiind gândit drept un model global – vânzările europene urmând să demareze la vară. CX-30 este un nou crossover compact, însă limbajul de design Kodo nu mai este demult o noutate, drept pentru care interpretarea oferită poate fi ușor integrată în categoria… clasică. Aceasta deoarece CX-30 este mai puțin agresiv decât CX-5, spre exemplu, fiind totuși bazat pe cea mai nou evoluție a platformei Mazda Skyactiv-Vehicle Architecture.
Astfel, CX-30 este lung de 4395 mm, lat de 1795 mm și are un ampatament de 2655 mm – semnificativ mai lung și un pic mai lat decât CX-3. Gama de motorizări Skyactiv pe benzină și motorină este conformă cu cele mai recente standarde de poluare – inclusiv Euro 6d-TEMP pentru UE, fiind combinate cu transmisii manual sau automate cu șase rapoarte. În plus, toate versiunile pe benzină primesc sistemul mild hybrid „Mazda M Hybrid” ce include un mic motor electric și o baterie Li-Ion de 24 volți. Nu lipsesc nici sistemul de tracțiune integrală i-Activ AWD cu sistem de distribuție a cuplului GVC Plus sau noul propulsor Skyactiv-X, care va avea cel mai probabil aceleași valori tehnice ca și pe Mazad3: 181 CP și 222 Nm.
FCA are mare grijă de marca ambasador Jeep, aspect evident la Geneva. Astfel, printre numeroasele noutăți aduse de marca americană s-au distins în special noile Compass și Renegade 4x4e. Acestea sunt primele modele plug in hybrid aduse de Jeep în Europa, duo-ul dinamic având la bază un sistem de propulsie electrificat format dintr-un propulsor convențional pe benzină, de 1,3 litri turbo și un motor electric. Motorizarea ICE antrenează roțile față, în timp ce motorul electric se ocupă de cele spate pentru un format AWD electrificat, cu puteri combinate între 190 și 240 CP. În cazul micului Renegade, asta înseamnă un sprint la 100 km/h în jur de șapte secunde, ambele fiind capabile să meargă în modul EV până la 50 de km (la o viteză maximă de 130 km/h). Schimbările vizuale nu sunt evidente, însă modelele PHEV vor avea parte la interior de modificări ale instrumentarului de bord și sistemului de infotainment pentru a oferi informații relevante despre sistemul hibrid.
Jeep a pregătit pentru pasionații faimosului Wrangler și o versiune specială – ediția limitată Wrangler Rubicon 1941. Aceasta a fost creată de tuner-ul de casă Mopar și gândită pentru a îmbunătăți deja excelentele capabilități de cățărător ale micului off-roader. În același timp, numele este un omagiu adus anului nașterii modelului militar original – la rândul său un specialist al terenurilor grele. Wrangler Rubicon 1941 are parte de numeroase modificări – o creștere a gărzii la sol de 50 mm, adăugarea de protecții suplimentare sau a unui sistem snorkel, dar și de îmbunătățiri stilistice. Tema predominantă este combinarea nuanței Hella Yella cu elemente de culoare neagră, în timp ce numele modelului este evident datorită utilizării unui abțibild de mari dimensiuni pentru capotă.
La fel ca în cazul rivalilor de la BMW, electrificarea a fost trema principală abordată de Audi la Geneva. Alături de noua mare familie plug in hybrid, starul standului constructorului din Ingolstadt a fost, indiscutabil, conceptul Q4 e-tron. Un preambul pentru viitorul membru al familiei complet electrice e-tron, Q4 e-tron va fi al doilea model EV din gama SUV, amplasat sub marele e-tron. Culmea, dacă e-tron a deschis de fapt show-ul electric pentru Audi și absolut toată lumea s-a întrebat de ce a avut o abordare „convențională”, Q4 e-tron pare de acum cu mult mai desprins din viitor. Totuși, relația de rudenie dintre cele două modele rămâne evidentă la nivelul designului – Q4 e-tron fiind totuși mai compact, cu o lungime de 4,59 metri.
În schimb, platforma tehnică nu mai este aceeași, deoarece Q4 e-tron este bazat pe arhitectura modulară MEB a grupului VAG, ceea ce îi va permite în primul rând să fie mai eficient din punctul de vedere al costurilor. Conceptul are la bord două motoare electrice cu un total de 225 kW (302 CP), sistem quattro electric și acumulatori de mari dimensiuni, de 82 kWh. Asta înseamnă un sprint la 100 km/h în 6,3 secunde, o viteză de top limitată electronic la 180 km/h și o autonomie de 450 km în ciclul WLTP. Reîncărcarea DC este de maxim 125 kW, pentru un nivel de 80% în doar 30 de minute. Mai avem de așteptat până vom vedea Q4 e-tron pe șosele, versiunea de serie fiind programată pentru sfârșitul lui 2020 – atunci când va deveni deja al cincilea model complet electric oferit de Audi, după e-tron, e-tron Sportback, Q2L e-tron (exclusiv China) și e-tron GT.
Alfa Romeo, un specialist al design-urilor spectaculoase, a făcut un cadou extravagant iubitorilor fenomenului SUV la Geneva. Cum marca italiană nici nu oferă noutăți pe bandă rulantă, show-ul elvețian cu siguranță a reprezentat o excepție – atât datorită edițiilor speciale dedicate implicării în motorsport, cât mai ales datorită conceptului Tonale. Stilatul prototip semnalează intenția mărcii de a-și îmbogăți gama cu încă un model crossover, plasat sub marele Stelvio. Alfa Romeo se mișcă încet, ca de obicei – noul SUV a fost anunțat încă de anul trecut și acum vedem doar conceptul premergător. Nu ne deranjează totuși, deoarece această privire în viitor conține de fapt o întoarcere la anii de glorie din trecut: jantele „disc de telefon” par preluate de la 33 Stradale, luminile față omagiază modelele SZ și Brera, în timp ce liniile laterale aduc propriul tribut unor Duetto sau Disco Volante Spider.
Spatele este original și la modă – cu spoiler pe luneta de dimensiuni mici și stopuri pe toată lățimea caroseriei. Interiorul găzduiește o pereche de ecrane digitale de 12,3 inch pentru instrumentarul de bord și 10,25 inch pentru sistemul de infotainment. Chiar și comenzile pentru climatizare au propriile ecrane, în timp ce sistemul de iluminat ambiental LED creează o atmosferă romantică, potrivită pentru un model cu ADN latino. Sincer, sperăm că Alfa nu va tempera stilul interior și exterior pentru versiunea de serie – deoarece ne este dor de un model al constructorului pentru care să facem o „obsesie”. Deocamdată detaliile despre sistemul de propulsie sunt învăluite în mister, însă Tonale promite un sistem de tip plug in hybrid pentru modelul de producție.
Fiat se zbate pentru a supraviețui, însă cu siguranță nu a uitat că are o istorie bogată în lumea auto, întinsă pe fix 120 de ani. Nici nu avea cum, inclusiv datorită introducerii pe scena de la Palexpo a simpaticului Concept Centoventi (120, în italiană). Evident, Fiat este un adevărat specialist al modelelor adorabile de dimensiuni reduse, iar Centoventi nu face excepție. El celebrează cei 120 de ani de existență cu o privire îndrăzneață aruncată în viitor de farurile LED – prefigurează un nou model de oraș cu gardă la sol înaltă, un sistem de propulsie complet electric, precum și un nou tip de cabină – care poate fi personalizată de utilizatori cu diverse accesorii. Compact până la extrem, Centoventi este aproape lipsit de console față/spate, are jante imense și o formă de „cutie” – precum și o alură vibrantă de inspirație retro, în ciuda tuturor elementelor high-tech ale designului exterior.
Sub capotă Centoventi are un sistem de propulsie complet electric, foarte accesibil conform specificațiilor segmentului EV, însă Fiat nu a oferit decât succinte detalii despre autonomie – ce poate varia între mai puțin de 100 și peste 480 de km, datorită acumulatorilor modulari. Conform Constructorului, personalizarea este de departe punctul forte al conceptului – Centoventi ar putea fi produs într-o configurație singulară, de bază, care va fi apoi modificată de fiecare deținător în parte prin intermediul programului 4U. Totul stă la dispoziția utilizatorului – de la barele de protecție, acoperișul, jantele la cele 120 de accesorii pentru exterior. Iar la interior povestea se repetă – după principiul „plug and play”, orice poate fi scos sau adăugat în habitaclu, dealerii fiind necesari pentru a oferi asistență în foarte puține cazuri: pentru schimbarea barelor, acoperișului, instrumentelor de bord, a bateriilor și a hayon-ului… digital.
































































































































































































