Home Modele noiCupra Born mai rapidă decât VW ID.3

Cupra Born mai rapidă decât VW ID.3

de Răzvan Măgureanu
Cupra Born

Seat a schimbat strategia. Modelele electrice ale mărcii sunt responsabilitatea sub-brandului Cupra și astfel primul model electric, Born, nu va fi lansat sub marca Seat cum a fost prezentat ci sub brandul sportiv Cupra. Noul Cupra Born împrumută platforma MEB de la VW ID.3.

Inițial, Seat prezentase conceptul El Born dar ulterior, strategii mărcii au decis ca modelele electrice Seat să fie produse sub brandul Cupra care permite o marjă de profit mai bună.  Astfel, Seat El Born a devenit Cupra Born. Acesta se bazează pe platforma MEB de la VW și se va produce începând din septembrie 2021 în uzina VW din Zwickau alături de ID.3, ID.4, ID.5 și Audi Q4 e-tron.

Motoarele și bateriile sunt aceleași de la VW ID.3 cu mențiunea că Born va dispune de un artificiu în ceea ce privește puterea. Vor exista trei baterii, identice cu cele de la ID.3, de 45, 58 și 77 kWh net combinate cu două motoare: 150 CP/310 Nm și 204 CP/310 Nm.  Motorul de 204 CP va avea o funcție e-Boost 1 disponibilă în combinație cu bateriile de 58 și 77 kWh care va crește puterea până la 231 CP.
Astfel, cu bateria de 77 kWh, Cupra Born va accelera de la 0 la 100 km/h în numai 7 secunde și va avea o autonomie de 540 km, iar cu bateria de 58 kWh accelerația de la 0 la 100 km/h va dura 6,6 secunde iar autonomia este de 420 km.

Ca și la VW ID.3, Cupra Born este propulsată de un motor electric sincron cu magnet permanent, montat deasupra punții spate și care antrenează puntea spate. Nu există moduri manuale de recuperare a energiei ci doar unul automat și un mod B în care mașina decelerează cu până la 0,3 g.

Spaniolii declară că trenul de rulare este mai sportiv decât la ID.3. În acest sens, pe lângă modurile de rulare Range, Comfort, Individual există și un mod Cupra cu un reglaj mai ferm al suspensiei adaptive DCC. De asemenea, nu lipsește nici direcția progresivă iar sistemul ESP are un mod ESC Sport. În rest, trenul de rulare este preluat integral de la ID.3 având punte McPherson pe față și multilink pe spate, în timp ce bateria amplasată în podea într-o carcasă din aluminiu a permis obținerea unei distribuții perfecte a maselor, de 50:50%.

Cu o lungime mai mare decât a lui ID.3, de 4322 mm (+61 mm), dar cu o înălțime mai mică, de 1537 mm (-21 mm), Cupra Born are o alură mai sportivă decât ID.3 în timp ce lățimea de 1809 mm este identică. În plus, pentru o aerodinamică mai bună, Cupra Born este mai joasă cu 15 mm în față și cu 20 mm în spate decât ID.3. Volumul portbagajului cuprins între 385 și 1267 litri este identic cu cel de la ID.3. Vor fi disponibile șase modele de jante cu diametre cuprinse între 18 și 20 inchi.

Planșa de bord este inspirată după cea de la ID.3 cu mențiunea că Born vine standard cu sistemul multimedia de top cu ecran de 12 inchi (ID.3 are standard 10 inchi) și este disponibil opțional cu head-up display cu realitate augmentată și sistem audio Beats cu 9 difuzoare.  Nu lipsește nici comanda vocală doar că acum nu mai zici “Hei, VW”, ci “Hola”. Iar un eSIM asigură conexiune online permanentă.  În schimb, displayul indicatoarelor de bord, de 5,3 inchi, este la fel de meschin precum cel de la ID.3.

La prima vedere, interiorul este mai elegant decât cel de la ID.3. Volanul cu trei spițe și inserții cromate este elegant iar scaunele cu tetiere integrate arată foarte premium. În plus, se pot comanda scaune scoică realizate din microfibră Dinamica și plastic reciclat recuperat din mări și oceane.

Cupra Born va debuta la finalul anului și noi ne așteptăm la prețuri mai mari decât la VW ID.3 deoarece echiparea standard este superioară.

Cupra BornCupra BornCupra BornCupra BornCupra BornCupra BornCupra BornCupra BornCupra BornCupra Bornscaune Cupra Bornhead-up display Seat Bornplanșă de bord Seat Born

 

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.