După ce a prezentat de curând prima imagine teaser cu partea frontală a succesorului lui VW E-Up, VW a anunțat că un concept cu numele VW ID.Every1 se va prezenta pe 5 martie.
Foto: Thomas Schafer/Linkedin
Se pare că șeful mărcii VW, Thomas Schafer, a adoptat stragegia de marketing a lui Elon Musk. Conceptul VW ID.Every1 care prefigurează succesorul lui VW E-Up și care se va numi probabil VW ID.1 a fost anunțat de șeful VW pe copntul său de Linkedin împreună cu o schiță care prezintă o vedere trei sferturi față.
Schița confirmă prima imagine frontală și anume că VW se îndepărtează de designul familiei ID în favoarea unui design tradițional VW.
Conceptul vopsit în galben relevă un montant față negru, geamuri înguste și roțile de diametru mare amplasate în colțurile caroseriei pentru maximizarea spațiului interior.
VW a avut discuții cu Renault pentru o eventuală producere în comun a acestui model și a succesorului electric al lui Renault Twingo, dar cei doi constructori nu au ajuns la o înțelegere deoarece Renault dorea să utilizeze platforma CMF-B EV și VW nu vroia să renunțe la platforma proprie MEB Small.
De aceea, nu se știe unde se va produce acest model în condițiile în care Cupra Raval, VW ID.2X, VW ID.2 si Skoda Epiq se vor produce în aceeași nouă uzină din Barcelona.
Succesorul lui VW E-Up ar trebui să pornească de la un preț ambițios de 20.000 euro, fiind astfel cu 7000 euro mai ieftin decât fostul VW E-Up și cu 5000 euro mai ieftin decât VW ID.2, echivalentul electric al lui Polo.
Conceptul VW ID.Every1 se va prezenta pe 5 martie dar el nu va debuta pe piață mai repede de 2027, întâi urmând să apară VW ID.2X în 2025 și ID.2 în 2026.
Thomas Schafer a declarat că succesorul lui VW E-Up este “un model VW electric accesibil, de calitate și profitabil construit în Europa pentru Europa: acesta este Champions League al ingineriei auto! “