Home ȘtiriIndustrie Final pentru Seat în 2030?

Final pentru Seat în 2030?

de Răzvan Măgureanu
test Seat Ateca

Ceea ce se bănuie de mai mult timp pare să se confirme: Seat va opri vânzarea de mașini după 2030. Informația vine de la biroul de presă Seat din Olanda. Dar în spate este un plan de rezervă. 

Apariția și ascensiunea fulgerătoare a mărcii Cupra pare că va conduce la un final neașteptat pentru marca spaniolă Seat. Cu 300.000 unități vândute de la înființarea din 2018 din care 152.900 doar anul trecut, brandul Cupra a devenit un pilon important în grupul VW. În schimb, vânzările Seat au scăzut în 2022 cu 40,5% la 232.700 unități.

Semnele de întrebare au început să apară în momentul în care grupul VW nu a lansat niciun model electric sub brandul Seat iar SUV-ul de clasă mică dezvoltat împreună cu Skoda și VW care se va lansa în 2025 se va produce sub brandul Cupra și nu Seat în uzina spaniolă din Martorell.

Deocamdată însă, Seat lucrează la înlocuirea lui Ibiza, Arona și Leon urmând să ofere în continuare până în 2030 modele cu motoare termice și PHEV. Ateca și Tarraco ar putea dispărea până în 2030.

Grupul VW are însă un plan de rezervă pentru Seat. Brandful spaniol ar urma să își extindă poziția de furnizor de servicii de mobilitate. Spaniolii au deja experiență cu sub-brandul Seat MO, reușind să vândă circa 10.000 scutere electrice în 2 ani pe 15 piețe. De asemenea, Seat va continua să producă mașini pentru grupul VW deoarece a fost deja decis că viitoarele SUV-uri mici Cupra Urban Rebel, Skoda Small și VW ID.2 se vor produce în uzina din Martorell, de lângfă Barcelona.

În prezent, mărcile Seat și Cupra fac parte din SEAT SA și sunt percepute ca mărci înrudite și foarte asemănătoare. Însă expansiunea vânzărilor lui Cupra i-a făcut pe cei de la VW să prioritizeze noul brand Cupra care are doar 4 ani vechime.

Planurile sunt ca brandul Cupra să devină pur electric după 2030 și șeful Seat SA, Wayne Griffiths, a spus: “Împreună cu Porsche, Cupra se va electrifica cel mai rapid în grupul VW”, adăugând că Seat și Cupra nu vor investi în același timp în electromobilitate.

Acest lucru este evident deoarece toate proiectele electrice de la Seat au fost mutate sub brandul Cupra. Inițial, conceptul “el Born” trebuia să fie industrializat sub marca Seat dar a fost mutat la Cupra și se numește Born. SUV-ul de clasă mică care trebuia să se vândă sub brandul Seat a devenit conceptul Cupra Urban Rebel și se va vinde din 2025 sub brandul Cupra urmând să primească numele unui oraș spaniol, în … buna tradiție Seat.

În schimb, Cupra va avea în doi ani o gamă de trei modele electrice. După Born va urma noul SUV Tavascan full electric în 2024 și versiunea de serie a lui Urban Rebel în 2025. De asemenea, în 2025 este plănuit SUV-ul Terramar, în segmentul lui Seat Tarraco, cu propulsie Plug-In.

VW și Seat au evitat să comunice ceva clar pe această temă. Acum un an într-o declarație de presă se spunea: “Cupra s-a născut să întărească poziția lui Seat. Ambele mărci nu lucrează una împotriva celeilalte și nu pot fi înlocuite. Ambele sunt la fel de importante și joacă un rol strategic pentru grupul VW”. De curând, Griffiths a spus că Seat continuă să aibă suces și să fie bine poziționată cu SUV-urile și modelele PHEV. Însă felul în care sunt direcționate investițiile dovedește contrariul.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.