Home Auto util Gama smart electric drive, pregatită de lansare

Gama smart electric drive, pregatită de lansare

de

Noile modele smart electric drive sunt disponibile pentru comenzi la Partenerul Autorizat smart – Autoklass Pipera. Prețurile de pornire pentru smart Fortwo Coupé electric drive încep de la 18.553 euro (fără TVA) iar pentru smart Forfour electric drive, de la 19.108 euro (fără TVA). Lansarea pe piață va avea loc în luna iunie. Clienții interesați de achiziționarea modelelor smart electric drive pot beneficia, prin intermediul programului guvernamental Rabla Plus, de un ecotichet în valoare de 10.000 euro, dedus din prețul cu TVA al mașinii, fără a fi nevoiți să caseze o mașină veche.

  • Noile soluții de încărcare ale smart electric drive permit încărcarea completă a bateriilor de două ori mai rapid decât în cazul modelului anterior – în doar 3 ore și jumătate
  • Prețurile modelelor smart electric drive includ și bateria, a cărei garanție se întinde pe 8 ani, în limita a 100.000 km
  • Toate modelele smart electric drive – fortwo, forfour, respectiv cabrio – sunt disponibile pentru comandă la Partenerul Autorizat smart – Autoklass Pipera

Noul smart electric drive face ca alegerea mobilității electrice să fie mai atractivă ca oricând. Acest lucru se datorează faptului că noul model combină agilitatea smart cu avantajele condusului cu emisii zero – perechea ideală pentru mobilitate urbană. Propulsia smart electric drive provine de la motorul electric de 60 kW (81 CP) amplasat în spate, ce transmite puterea către roti printr-un raport constant. Cuplul maxim de 160 Nm este atins aproape instantaneu. Autonomia modelului se întinde până la aproximativ 160 km – ideal pentru mobilitatea cu emisii 0 în zonele urbane. Viteza maximă este limitată la 130 km/h pentru a maximiza autonomia mașinii.

La nivel global, smart este singurul producător auto care oferă atât opțiunea de motorizări electrice, cât și pe combustie, pe întreaga gamă de modele. La scurt timp după lansarea modelelor smart fortwo și smart forfour, smart fortwo cabrio electric drive a devenit disponibil la comandă cu prețul de pornire de 21.292 euro (fără TVA).

La achiziționarea modelelor smart electric drive, clienții pot beneficia, prin intermediul programului guvernamental Rabla Plus, de un ecotichet în valoare de 10.000 euro, dedus din prețul cu TVA al mașinii, fără a fi nevoiți să caseze o mașină veche.

Cu detalii de design exterior și interior în culoarea verde electric, versiunea de echipare smart electric drive greenflash asigură modalitatea perfectă de a evidenția lansarea pe piață. Această versiune de echipare este disponibilă momentan pentru modelul fortwo, la prețuri începând cu 23.322 euro (fără TVA).

Echipare standard cuprinzătoare, pachete exclusive și altele

Echipat standard, printre altele, cu pachetul Cool & Audio ce include sistemul audio smart cu interfață AUX/USB/Bluetooth® și control automat al climatizării, modelele smart electric drive au aceeași vastă echipare standard ca modelele smart cu motorizări tradiționale. Echipamentul standard include, de asemenea, un instrument suplimentar cu indicatoare de putere și a stării bateriei.

Următoarele pachete de opțiuni, disponibile doar la nivelul modelelor smart electric drive, oferă un design remarcabil și o valoare de utilitate chiar mai mare:

  • Pachetul de design electric drive: Celula de siguranță tridion în culoarea exclusivă verde electric poate fi combinată cu panourile laterale negre sau albe și ornamente radiante. Capacele oglinzilor exterioare sunt, de asemenea, vopsite în verdele electric. Jantele de 16” disponibile pe negru sau alb, inscripția “electric drive” și logo-urile aferente completează designul. Pachetele de design electric drive costă 294 euro + TVA în combinație cu pachetul Urban Style sau Sleek Style și 605/672 euro + TVA în combinație cu liniile de echipare passion/prime.
  • Pachet de iarnă: în plus față de volanul și scaunele încălzite (inclusiv în spate, în cazul forfour), izolația îmbunătățită a ușilor și a cabinei asigură o temperatură confortabilă chiar și la temperaturi exterioare foarte scăzute. Aceste funcții pot fi de asemenea controlate cu ajutorul smartphone-ului, prin intermediul funcției Pre-entry Climate, ce setează temperatura la un nivel optim pe timpul reîncărcării pentru a economisi energie, astfel încât, la momentul pornirii, mașina să fie deja încălzită. Pachetul de iarnă este disponibil pentru 294 euro + TVA (pentru smart fortwo), respectiv 487 euro + TVA (în cazul smart forfour). În combinație cu linia de echipare prime, costul additional al pachetului de iarnă este de 117 euro + TVA (fortwo), respectiv 294 euro + TVA (forfour).

Un încărcător rapid de 22 kW, deosebit de puternic, va fi disponibil începând cu 2018 (la un cost de 706 euro + TVA). Acesta va permite încărcarea noului smart electric drive într-un timp extrem de scurt – în mai puțin de 45 de minute (20-100%).

Datorită sistemului silențios de transmisie, noul smart electric drive este disponibil cu un indicator acustic (dotarea costând 101 euro + TVA), care generează un sunet specific Daimler în funcție de viteza de rulare, pentru protecția celorlalți participanți la trafic.

În plus, toate preferințele pot fi îndeplinite atunci când vine vorba de gama de culori și echipamente opționale pe noul smart electric drive, dat fiind că pachetul de dotări suplimentare smart BRABUS este disponibil pentru smart fortwo electric drive. Astfel, opțiunile de personalizare sunt maximizate, în cazul modelului smart electric.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.