Home Știri Începutul de an aduce evoluții majore în zona automatizării

Începutul de an aduce evoluții majore în zona automatizării

de Aurel Niculescu

Sectorul tehnologic al industriei auto pare primul dispus să treacă peste vacanța de sărbători – iar asta nu doar începerii Consumer Electronics Show în America, la Las Vegas.

Desigur, așa cum a devenit tradițional în ultimul timp, și CES 2018 va sosi cu o sumedenie de noutăți interesante pentru industria auto – însă iată că avem și o dinamică majoră în sectorul automatizării. Mai precis, în decurs de doar câteva zile, Grupul Volkswagen a anunțat două noi parteneriate în vederea cercetării și dezvoltării tehnologiilor destinate viitoarelor automobile capabile să se conducă singure. Primul dintre ele implică compania specializată Aurora – condusă de fostul inginer șef al proiectului automobilului autonom Google, Chris Urmson. Mai mult, Aurora este cu siguranță pe val, startup-ul fiind implicat de acum și într-o colaborare strategică cu sud-coreenii de la Hyundai. Cele două companii intenționează ca până în anul 2021 să lanseze modele cu sisteme de conducere autonoma de tip Level 4 SAE – iar asta înseamnă hardware și software pentru a nu mai necesita intervenția conducătorului asupra automobilului în timpul deplasării.

În ceea ce privește parteneriatul Aurora-VW, constructorul german va integra noua colabprare în strategia sa unitară de a deveni lider în sectorul automobilelor automatizate până în 2025. Mai precis, VW intenționează să producă vehicule asemănătoare conceptului Sedric, vehicule tip navetă, dar și van-uri de livrări și camioane destinate uzului comercial lipsite de clasica cabină a șoferului. Iar Volkswagen nu se mulțumește cu atât, dezvăluind săptămâna aceasta inclusiv un nou parteneriat cu Nvidia, ce îi va pune la dispoziție platforma Nvidia Drive IX pentru utilizare în vehicule viitoare, inclusiv modele din seria electrică ID. Asta înseamnă că VW va avea la dispoziție noul chip Xavier, un sistem de tip AI (inteligență artificială) destinat sistemelor auto cu capabilități connected și self-driving. În plus, Nvidia a recunoscut oficial că are și o relație de colaborare cu Uber, gigantul serviciilor de ride-sharing ce are propriul program de cercetare/dezvoltare în domeniul sistemelor auto automatizate.

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.