Deocamdată sub formă de concept, Infiniti QX30 va debuta în cadrul Salonului auto de la Geneva. Designul se anunță cu adevărat spectaculos și avangardist.
Deși are o gardă la sol destul de generoasă, cu aproximativ 30 mm mai mare decât a conceptului Q30, conform unor oficiali din cadrul companiei, noul QX30 nu se avântă prea tare pe teritoriul SUV-urilor, fiind mai degrabă un crossover cu accente de coupé. Conform informațiilor preliminare, atât Q30, cât și QX30 vor fi construite pe o versiune modificată a platformei tehnice a lui Mercedes A-Class/GLA. Ambele modele sunt programate să debuteze în acest an, producția urmând să se desfășoare la fabrica Nissan din Sunderland, Marea Britanie.
Infiniti QX30 va beneficia de motoare pe benzină și diesel cu patru cilindri, cel mai probabil împrumutate de la Mercedes. De asemenea, vor exista atât versiuni 4×2, cât și 4×4. Deși este vorba despre un concept, ne așteptăm ca mașina de serie să nu difere substanțial de ceea ce vom vedea în cadrul Salonului auto de la Geneva, trendul de design puternic avangardist al constructorului Infiniti fiind deja confirmat de modelele din gamă. Totuși, jantele imense, cu dimensiunea de 21 de inchi și extractorul de aer integrat în spoilerul spate este puțin probabil că se vor regăsi într-o formă neschimbată la modelul de serie.
Mai multe detalii despre Infiniti QX30 Concept vom afla odată cu lansarea sa oficială, ce va avea loc în cadrul Salonului auto de la Geneva.












