Născut în Brazilia, titulatura Stepway a devenit marcă înregistrată pentru Dacia în Europa datorită succesului de care s-a bucurat Sandero Stepway încă de la prima generație. Logic, părintele Renault a dorit să capitalizeze cât mai rapid și mai eficient – și astfel Stepway a devenit o adevărată gamă paralelă.
Puțini se așteptau la succesul înregistrat de Dacia odată cu preluarea de către Renault – chiar și astăzi este posibil să mai întâlnim cârcotași. Totuși, modelul de business exista deja – francezii nu trebuiau decât să tragă cu ochiul la vecinii noștri cehi și la strategia pe care a adoptat-o Volkswagen. Logic, Dacia a avut un succes chiar mai mare decât se așteptau și vizionarii din spatele său – ajutată și de poziționarea perfectă pe piață la momentul oportun, mai exact în timpul crizei de la sfârșitul deceniului trecut. Însă, odată cu revenirea la normalitate, mai ales în Europa de Vest, nimeni nu mai poate spune că Dacia crește datorită unor factori externi. În schimb, logica sănătoasă de business a reușit să se orienteze rapid către factorii pozitivi de creștere. Da, mai presus de Logan – inițiatorul noii vieți a mărcii Dacia – alte modele au fost cele care au declanșat „isteria” internațională: Sandero, MCV și SUV-ul Duster.
Am omis intenționat seria Stepway, care între timp a devenit un adevărat sub-brand (Sandero Stepway, Logan MCV Stepway, Dokker și Lodgy Stepway) orientat către zona crossover, complementar cu ceea ce oferă Duster. Povestea sa începe, dacă nu știați, tocmai în Brazilia. Acolo, Sandero clasic devenea primul Renault (nu există marca Dacia în America de Sud) care era vândut întâi pe o piață externă și apoi pe cele din Europa. La fel, în octombrie 2008, Stepway ateriza întâi în țara lui Pele, înainte de a debuta în Europa sub marca Dacia la Barcelona International Motor Show, în mai 2009. Poate Renault a avut mai multă încredere în piața sub-americană, aflată în creștere, decât în cea Europeană – însă acum datele problemei s-au modificat. Astăzi, Stepway este un adevărat motor de creștere pentru Dacia în Europa și nu numai – să nu uităm că Dokker și Lodgy se produc în Maroc – precum și un model demn de rivalizat.
În cazul specific al Logan-ului MCV Stepway, prezent astăzi în cadrul rubricii 10 plusuri și minusuri, putem observa chiar un revers al cursului natural – Dacia a învățat trucuri de la Skoda (sigur, nimeni nu va recunoaște asta), iar acum e rândul cehilor să se replieze pentru a răspunde provocării. Dacă subsidiarul VW a decis să abandoneze de ceva vreme atitudinea de „accesibilitate” care o caracteriza în urmă cu doar câțiva ani, asta nu înseamnă că uită să ofere clienților săi alternative… la „smart buy-ul” promovat acum de Dacia. Nu de alta, dar nu putem să ne abținem să nu sesizăm anumite puncte comune între Logan MCV Stepway și recent lansatul Fabia Scoutline… Lăsăm deoparte supozițiile, deoarece ne concentrăm asupra testului cu MCV Stepway. Din punct de vedere al designului, mai nimic de reproșat – MCV-ul este departe de o frumusețe răvășitoare, însă oricum a progresat fantastic față de prima generație. Pentru cine este dispus să plătească în plus – atenție, Stepway vine întotdeauna cu prețuri mai mari, dar și cu mai multe echipamente – versiunea „crossover” este adaptată și mai bine caracterului propus de modelul break. Asta înseamnă că MCV Stepway poate face față vieții de familie – în principal datorită portbagajului cavernos, însă în același timp devine și un companion foarte plăcut pentru activități… aventuroase. În oraș sau în afara acestuia – în special în versiunea de motorizare diesel. Nu este o surpriză faptul că și anul acesta, după 10 luni de producție, Logan MCV este al patrulea cel mai produs model la Mioveni (Duster, urmat de Sandero și Logan, pe primele trei locuri).
+ Elemente moderne – farurile cu LED-uri DRL (daylight running light) integrate sau prezența sistemului start/stop sunt caracteristici care duc Dacia din ce în ce mai aproape de standardele din segment.
+ Crossover – este un concept de break deja cunoscut, însă de la mărci cu pretenții, precum Volvo sau Audi. Practic, MCV Stepway este spațios, economic și rezistent, plus protejat și desenat precum un crossover. O lecție care a generat primele reacții, după cum am văzut, din postura concurenței. Extrapolat, MCV Stepway este un Duster cu portbagaj mai mare și caracteristici asemănătoare în teren accidentat (în cazul comparației versiunilor Duster 4×2).
+ Ținuta de drum – este un model de familie, cu caracteristici sporite de trecere peste „obstacole”. Și setarea suspensiei este optimă, în ciuda celor 5 cm în plus față de un MCV normal – oferă stabilitate pentru clasa sa, dar mai ales un rulaj lin în absolut orice condiții. Iar, ca o consecință, crește gradul de încredere al șoferului în cazul escapadelor în afara șoselelor asfaltate.
+ Spațiul – bazat pe Logan, MCV Stepway este un station wagon de clasă mică capabil să rivalizeze la spațiul în habitaclu cu modele compacte de acum câțiva ani. În față scaunele sunt configurate optim – iar în spate bancheta plată permite accesul a doi adulți în condiții bune. Cu puține compromisuri, este loc și pentru doi copii și un adult – în cazul utilizării unui scaun dedicat și al unui înălțător.
+ Portbagajul – are nevoie de finisare, cu multe zone metalice încă expuse, însă compensează… prin faptul că înghite absolut orice. 573 litri – însă contează faptul că Dacia nu a făcut compromisuri de dragul stilului, forma portbagajului fiind cea responsabilă de atu-urile sale, nu doar capacitatea de încărcare.
+ dCi – propulsoarele diesel de la Renault, aici fiind vorba despre clasicul 1,5 litri (90 CP, de acum în ofertă au intrat noile Blue dCi de 95 CP, odată cu trecerea la WLTP). Destul de silențios în regimul normal, extrem de economic și puternic atunci când trebuie, ajutat de reglajul transmisiei manuale cu cinci rapoarte. Consumul este, ca de obicei, stelar, în ciuda aerodinamicii deficitare, a gărzii la sol crescute, sau a lipsei unei a șasea trepte – sistemul start/stop compensează în oraș.
– Aerodinamica – de cărămidă, în ciuda stilului mai „dulce” promovat de cea de-a doua generație. Facelift-ul a afectat pozitiv personalitatea, însă versiunea Stepway a afectat negativ acest capitol, oarecum logic – datorită elementelor în plus și creșterii gărzii la sol.
– Confortul acustic – MCV Stepway devine extrem de zgomotos dincolo de un anumit prag, cel pe care de obicei îl atingem în călătoriile de pe autostradă. Aici contribuie negativ antifonarea, dar și lipsa unei a șasea trepte la cutia de viteze. În plus, dacă ascultați întocmai de asistentul de schimbare a treptelor, apare și un neplăcut efect de vibrație datorită sub-turării propulsorului dCi.
– Materialele – plasticele dure și neplăcute la atingere rămân la ordinea zilei, în ciuda unor elemente mai normale pentru momentul 2018, precum inserțiile din imitație de carbon pentru planșa de bord sau tușele de culoare portocalie. Detaliile fac diferența – de exemplu păstrarea comenzilor pentru geamurile electrice spate pe planșa de bord sau elementul de prindere a centurilor de siguranță din spate, neintegrat în designul banchetei.
– Siguranța – rămâne deficitară pentru era în care trăim, în ciuda statutului de vârf de gamă pentru MCV Stepway.