Home Motorsport Nürburgring – 90 de ani de curse în Iadul Verde – EPISODUL 2

Nürburgring – 90 de ani de curse în Iadul Verde – EPISODUL 2

de

Revenim cu un al doilea episod al poveștii noastre despre Nürburgring, în care vă introducem în perioada 1927-1939, cunoscută și ca „ Piatra de temelie a Nürburgring-ului!”

Anii 20 au adus cu sine o înmulțire a curselor auto ținute pe drumurile publice din regiunea Munților Eifel, crescând astfel exponențial gradul de pericol la care se supuneau atât piloții, cât și locuitorii din zonă. Drept urmare, a apărut propunerea construirii unui circuit dedicat curselor, asemănător lui Monza din Italia sau lui AVUS de lângă Berlin. În vara lui 1925 s-a ținut ceremonia așezării pietrei de temelia pentru ca, doar doi ani mai târziu, circuitul original de la Nürburgring să fie finalizat! Peste 2500 de muncitori au fost implicați în proiectul ce a costat (în banii de astăzi) 27 de milioane de Euro. Rezultatul a fost un circuit în lungime de 28 km și 265 metri, cu 174 de viraje și o lățime medie 8-9 metri.

La ceremonia de inaugurare din 1927 au participat 85.000 de spectatori, care au și urmărit în direct prima cursă de motociclete, după care prima cursă de automobile, ultima fiind câștigată de Rudolf Caracciola, unul dintre cei mai faimoși piloți de Grand Prix ai tuturor timpurilor. Chiar de atunci, din zorii existenței sale, când nu era utilizat pentru curse sau teste, circuitul Nürburgring a fost deschis publicului ca un drum cu suprataxă. Concret, oricine dorea să „se dea” pe Nürburgring, o putea face contra unei taxe.

În 1934, Nürburgring a fost locul nașterii uneia dintre cele mai faimoase legende ale motorsportului: cu o zi înaintea cursei, automobilele înscrise de Mercedes-Benz în competiție au fost cântărite și erau cu aproximativ 1 kg mai grele decât limita maximă admisă. Atunci, directorul echipei și piloții MB au decis să decojească vopseaua albă de pe mașini, expunând astfel aluminul caroseriei în toată splendoarea sa… argintie. Rezultatul? Mașinile Mercedes-Benz au devenit mai ușoare suficient pentru a fi admise în concurs și așa a apărut celebra poreclă Silver Arrows (Săgețile Argintii) cu care sunt alintate și astăzi monoposturile Mercedes din Formula 1.

În 1939 a fost organizată ultima cursă majoră pe circuitul original Nürburgring, acesta fiind scindat în două: Nordschleife și Südschleife. Nordschleife a fost folosit în principal pentru cursele de Grand Prix, în timp ce Südschleife — mai scurt și mai sigur — a fost folosit pentru cursele de motociclete și pentru cele de automobile din eșaloanele inferioare.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.