Range Rover Velar facelift debutează cu modificări estetice subtile, interior modificat și autonomie mai mare pentru versiunea PHEV.
Range Rover Velar a debutat în 2018, iar din 2021 gamei de motorizări termice i s-a adăugat și o versiune PHEV. Acum a venit timpul unui facelift, iar constructorul britanic s-a concentrat pe rafinament, dar și pe electrificare suplimentară.
Faceliftul presupune schimbarea semnăturii luminoase a farurilor, acum o linie LED continuă, la baza blocului optic, care se termină în prelungirea laterală, o nouă linie a zonei inferioare a spoilerului, cu accente negre și schimbarea completă a semnăturii luminoase a stopurilor (acum pe orizontală), plus un aspect mai elegant al spoilerului spate.
Interiorul este însă mult modificat. Ce atrage atenția în primul rând este display-ul flotant, curbat, de 11,4 inchi care este plasat pe planșa de bord și care rulează cea mai nouă versiune a sistemului multimedia Pivi Pro. Este singur acum, a dispărut cel plasat mai jos, cu comenzile climatizării. Acestea sunt integrate acum pe display-ul de 11,4 inchi și afișate permanent pe laterale. Spotify și Deezer sunt instalate direct în sistemul de infotainment, care vine și cu Amazon Alexa, pentru comenzi în limbaj natural. Se mai poate observa și că planșa de bord este dintr-o singură piesă pe lungime, nu mai apare cusătura centrală. Per total, aspectul este mai elegant și minimalist. La asta contribuie și noul volan, mai puțin încărcat cu comenzi.
Surprinzător este faptul că schimbătorul rotativ al transmisiei, care ieșea din planul consolei a fost înlocuit cu unul clasic, mic și stilizat. Range Rover Velar facelift continuă să ofere opțiunea unui interior fără piele, dar au fost introduse și patru noi culori pentru tapițeriile din piele. Pe lângă acestea, exteriorul poate fi comandat în două noi culori: Metallic Varesine Blue și Premium Metallic Zadar Grey.
Motorizări
Propulsorul de bază (benzină) este pe modelul P250 și oferă 250 CP și 365 Nm. Accelerați 0 – 100 km/h este posibilă în 7,5 secunde. Urmează motorizările cu 6 cilindri în linie, de 3 litri, cu două versiuni de putere: P340 (340 CP și 480 Nm, 0 – 100 km.h în 6,3 secunde) și P400 (400 CP, 550 Nm, 0 – 100 km/h în 5,5 secunde).
Gama diesel cuprinde două motoare, pe versiunile D200 (2 litri, 4 cilindri, 204 CP) și D300 (3 litri, 6 în linie, 300 CP și 650 Nm, 0 – 100 km/h în 6,5 secunde, consum mediu 7,2 l/100 km).
Versiunea PHEV vine cu un upgrade important. Puterea sistemului format dintr-un motor pe benzină de 300 CP și unul electric de 143 CP a rămas aceeași, 404 CP (640 Nm), dar capacitatea bateriei a crescut de la 17,1 kWh la 19,2 kWh, astfel că autonomia electrică oficială este acum de 64 km, față de 52 km până acum. Mai mult, capacitatea de încărcare rapidă (DC) ajunge la 50 kW, față de 32 kW.
O premieră în ceea ce privește lansarea oficială lui Range Rover Velar constă în faptul că aceasta a avut loc pe TikTok și marchează deschiderea canalului oficial Range Rover pe TikTok.