Pirelli și Maserati colaborau deja din primele decenii ale secolului trecut, când modelul Maserati cu opt cilindri al lui Giuseppe Campari a obținut victoria în 1933, în Grand Prix-ul Franței.
Perioada plină de victorii avea să dureze mai bine de 30 de ani, chiar atunci când anvelopele cu construcție radială au început să evolueze. A urmat apoi perioada de aur a lui Gigi Villoresi și Giuseppe Farina, cu modelul Pirelli Stelvio preluând „coroana de lauri ai victoriei pneurilor“ de la venerabilul Stella Bianca. Odată cu Grand Prix-ul Italiei din 1953 – prima victorie cu Maserati –, steaua lui Fangio a început să strălucească.
Formula 1: Pirelli a nominalizat pneurile pentru Japonia și Rusia
Parteneriatul care unește Maserati și Pirelli pe pistă a avut un profund impact și în privința produselor destinate publicului larg, lumea Pirelli fiind transformată din 1960 încoace de introducerea noului pneu Cinturato, nume care există și astăzi. Din 1961, Maserati 3500 GT Spyder și Coupé au fost echipate cu Cinturato S. Acest pneu emblematic a devenit versiunea HS (high speed) în 1963, fiind folosit pe modelul Maserati 5000. Dimensiunea 205 VR 15 care a debutat pe Maserati 5000 va ajunge să echipeze întreagă gamă a constructorului în anii ’60: de la 4000 Coupé și Spyder până la Sebring, Quattroporte și 4700 Mexico. La începutul anilor ’70 intră în scenă Ghibli echipat cu prima anvelopă Pirelli cu profil îngust „Series 70“. Această piatră de hotar pentru pneurile Cinturato a primit indicativul CN72, fiind cunoscută și ca „the American“.
Pirelli și Maserati s-au reunit mulți ani mai târziu, după o lungă perioadă de schimbări. La începutul anilor 2000, pneul emblematic Pirelli a fost numit P Zero, devenind „pneul victoriilor“, la fel ca și modelele anterioare, atât pe stradă, cât și pe pistă. În 2002, pneul P Zero a fost creditat să echipeze revenirea Maserati în competiții cu Trofeo Maserati, un campionat pentru performanțele noilor modele Coupé și Spyder, care au reaprins pasiunea pentru sport adânc încrustată în ADN-ul Maserati în întreaga lume. În 2003 avea să ia naștere proiectul MC12 . Acesta era un supercar cu 12 cilindri care a câștigat noul campionat FIA GT din 2005. Pneurile erau, bineînțeles, Pirelli P Zero.
Acum, cel mai nou capitol al colaborării de peste un secol a fost scris de noile modele Quattroporte și Ghibli. Aceste recente creații Maserati sunt din nou echipate cu pneuri Pirelli, dar, spre deosebire de versiunile anterioare, pneurile sunt concepute special pentru acestea. Astfel, pneurile pentru Maserati pot fi identificate prin marcajele distinctive de pe flancuri „MGT“, o semnătura a potrivirii perfecte cu nevoile și caracteristicile prestigiosului constructor italian de mașini.
Comentarii închise.