Când vorbești de modele BMW din gama M, nu te gândești prima oară la siguranță, ci mai degrabă la distracție, însă instructorii mărcii bavareze ne-au demonstrat cât de important este să controlezi sutele de cai-putere de sub capotă.
O vorbă de duh atribuită lordului englez John Emerich Edward Dalberg spune că puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut totul. Se poate aplica foarte ușor și în lumea noastră, cea în care automobilele fac legea. Mai ales dacă discutăm de cea mai puternică literă din alfabet, M. Cu cât ai mai mulți cai-putere la dispoziție, cu atât este mai ușor să-ți pierzi capul, sau orice altă parte a corpului, dacă nu ești atent.
Pe un fost aerodrom militar care nu apare pe hartă, pierdut undeva în câmpia poloneză, în apropiere de Poznań, BMW a pregătit o școală de pilotaj specială. Acolo am fost duși, totuși nu legați la ochi, așa cum ați putea crede, într-o dimineață de la începutul acestei veri. Scopul misiunii – să învățăm să pilotăm în siguranță aproape toată gama M a constructorului bavarez. Am avut la dispoziție o serie de modele care de care mai rare – M135i, M235i xDrive, M3, M4, M6 Coupé, M6 Gran Coupé, X5M și X6M. Lipseau, după cum vă puteți da seama, versiunile diesel (X5 M50d, spre exemplu), pe care însă cei de la BMW le consideră o gamă paralelă și, mai notabil, M5. Din fericire, M5 a poposit deja la noi în garaj în momentul lansării, așa că putem trece cu vederea lipsa sa de la întrunirea „de familie“ din Polonia.
Instructorii au gândit o serie de exerciții, toate având scopul de a ne arăta cum poate fi controlată în situații-limită o mașină extrem de dinamică. Primul dintre aceste acestea a presupus – cum altfel? – derapajul controlat pe o suprafață udă. Am avut la dispoziție 5 minute pentru a repeta și descoperi secretele mașinii, iar apoi, alte câteva pentru a obține cât mai multe secunde de derapaj controlat. Vă putem spune că nu a fost deloc ușor – cu toate sistemele de asistare decuplate, succesul rămâne exclusiv la latitudinea experienței celui de la volan. Am făcut derapaje cu M135i și M3 și, oricât ar părea de ciudat, modelul sedan, mai puternic, s-a dovedit a fi mai ușor de controlat la limită.
Cu alte patru modele – M4, M6 Coupé, X6M și M235i –, am parcurs traseul ud construit pentru a simula evitarea de obstacole. Mai exact, pe o pantă pronunțată și virajată, cu carosabil umed, am atins viteze de 60 km/h și am făcut manevre de evitare a unor obstacole ce se ridicau din asfalt în diferite locuri, fără avertisment. Traseul se termina cu o porțiune în care puntea spate era „aruncată“ spre stânga sau spre dreapta, aleatoriu, de o platformă mobilă. Într-o astfel de situație, șoferul are doar o fracțiune de secundă pentru a reacționa, realizând o manevră de contrabracare și accelerare puternică. Și de parcă asta nu ar fi fost suficient, odată mașina scoasă din derapaj, trebuia să evite o altă serie de obstacole formată din jeturi de apă care se activau în diferite zone, menite să reducă mult vizibilitatea. Pentru viața de zi cu zi, exercițiul complex descris aici avea menirea să te pregătească pentru a controla până la 575 CP în condiții extreme, dar care pot apărea în momentul unei ploi abundente.
În cadrul acestor exerciții, cele mai controlabile modele la limită au fost M235i xDrive – aici, tracțiunea integrală și-a spus cuvântul – și M6 Coupé. În cazul lui X6M, în ciuda tracțiunii integrale, centrul de greutate mai înalt și masa considerabilă și-au spus cuvântul. M4 s-a dovedit a fi o mașină perfectă pentru un circuit de viteză, precisă precum un bisturiu în mâna unui chirurg priceput, însă care pe asfalt umed și-a arătat rapid limitele, chiar și la viteze medii.
A urmat un slalom la viteză mare pe un circuit amenajat pe una dintre pistele aeroportului și un traseu pe drumurile publice. Am testat și launch controlul, nu neapărat un sistem menit să crească siguranța la volan, dar suficient de distractiv încât să merite a fi menționat aici. Cu ajutorul său, scade considerabil timpul în care orice M atinge 100 km/h. Pe circuit, mașina care ne-a dat cel mai deplin sentiment de siguranță la limită a fost M6 Coupé, datorită felului în care îmbină performanțele cu dinamica.
La finalul unei zile lungi petrecute pe fostul aerodrom militar, dar pe care am apreciat-o la adevărata valoare, am reușit să tragem linie cu ajutorul echipei de instructori și să punctăm lecțiile învățate pe probele speciale de pe circuit. Și ce epilog mai bun putea să aibă povestea noastră decât un test cu X5M și Seria 6 Gran Coupé pe drumurile publice?
Text: Alexandru Gugoașă. Foto: BMW
ams 8/2015
O istorie bogată
Divizia M (Motorsport) de la BMW a luat naștere în 1972. Povestea lui M începe în momentul în care, pentru realizarea conceptului BMW Turbo, inginerii au folosit un șasiu de la un model 2002 pe care au montat un motor de 200 de CP preluat de pe același celebru 2002 și l-au poziționat median – o premieră pentru marca bavareză. Conceptul a fost desenat de Paul Bracq. Însă prima mașină de serie a fost legendarul M1, apărut 6 ani mai târziu. Șasiul lui M1 era conceput de Lamborghini, dar a fost produs de Marchesi la Modena, în Italia. Motorul cu șase cilindri în linie cu 24 de supape era produs de BMW, iar asamblarea finală a mașinii s-a făcut la Bauer, în Germania. Designul era semnat de studioul italian Giugiaro.
Divizia Motorsport s-a implicat puternic, așa cum îi sugerează și numele, în sporturile cu motor. Cel mai de succes model poate fi considerat E30 M3, lansat în producția de serie în 1986. Divizia M s-a implicat și în Formula 1, încă din anii ’80 ai secolului trecut. Nelson Piquet a câștigat titlul la volanul unui monopost Brabham-BMW.