Rimac este un nume ca s-a tot vehiculat în ultimii ani, dar nu în prima linie a electrificării. Iată însă că noul Rimac Nevera stabilește niște standarde greu de ignorat.
Constructorul Rimac Automobile, din Croația, o țară fără industrie auto seminificativă, are deja un palmares. În 2013, sub conducerea fondatorului său, Mate Rimac, a venit cu Concept One, un supercar cu două locuri, propulsat de patru motoare electrice, câte unul pe fiecare roată, care afișa o putere maximă de 1.240 CP, accelerația 0 – 100 km/h în 2,5 secunde și viteză maximă de 340 km/h (limitare eletronică). Doar câteva exemplare au fost produse.
Acum, Rimac vine cu al doilea său model, Rimac Nevera (nume generic al unei furtuni mediteraneene, care ajunge pe coastele Croației), ale cărui caracteristici sunt și mai spectaculoase, iar producția se anunță mai consistentă.
Rimac Nevera este un hypercar cu două locuri, construit din fibră de carbon, care reprezintă, de fapt, versiunea de serie a conceptului C_Two prezentat în 2018, la Salonul Auto de la Geneva. Modelul constructorului croat se laudă acum cu o putere maximă de 1.914 CP și 2.360 Nm, tot din cele patru motoare amplasate în roți. Puterea imensă, gestionată de un sistem propriu de gestionare a cuplului, face posibilă accelerația 0 – 100 km/h în sub 2 secunde, în timp ce viteza maximă ajunge la 412 km/h. De fapt, accelerația 0 – 160 km/h este posibilă, spune Rimac, în 4,3 secunde, iar accelerația 0 – 300 km/h durează doar 9,3 secunde.
Mașina este una complexă, cu multe elemente aerodinamice mobile, care variază atât coeficientul aerodinamic, cât și apăsarea pe puntea spate. De exemplu, trecerea în modul “Low Drag” reduce coeficientul aerodinamic cu 17,5%, până la 0,3, iar cuplarea modului “High Downforce” crește apăsarea aerodinamică cu 326%.
Bateria , plasată în podea, are o capacitate de 120 kWh (6.960 de celule) și face parte din structura șasiului, adică contribuie cu 37% la rigiditatea șasiului din fibră de carbon. Autonomia oficială este de 550 km, în condițiile în care bateria suportă încărcare la 500 kW, ceea ce înseamnă încărcare del a0 la 80% în 19 minute. Asta dacă găsiți undeva stații capabile să furnizeze 500 kW…
Rimac Nevera va rămâne o mașină foarte rară, în condițiile în care Rimac limitează producția la 150 de exemplare, prețul unui fiind în jurul a 2 milioane de euro. În plus, fiecare client își poate personaliza mașina la uzina de la periferia capitalei Zagreb, unde este invitat în timpul procesul de producție al propriului exemplar.