Patru mașini, patru țări, patru caractere? Nici vorbă, clasa compactă are un caracter internațional – cu un puternic accent european. Cât de bine se potrivește în acest peisaj Hyundai i30, proiectat în Rüsselsheim și produs la Nošovice, în Republica Cehă? Test comparativ Renault Megane, Hyundai i30, Seat Leon, Toyota Corolla.
România este o țară care apreciază calitatea germană. Poate nu întâmplător, de mulți ani Škoda Octavia este nu doar cea mai vândută compactă la noi, dar și cea mai vândută mașină de import. Iar tendința asta s-a păstrat și în perioada pandemiei, când Octavia a rămas bestseller, cu 3706 exemplare vândute în 2020. Dar apoi nu urmează VW Golf, cum am putea crede, ci Renault Mégane (2273 versus 2124 de unități).
Și surprinzător de sus este și noua Toyota Corolla (locul 4, 1641 de mașini vândute). Din această perspectivă, cele numai 773 de Hyundaiuri i30 care au fost cumpărate în 2020 sunt un rezultat modest. Dar faceliftul lui i30 din toamna anului trecut, care i-a adus un nou turbo cu sistem mild hybrid și o transmisie inovatoare, l-a făcut mai atractiv decât niciodată.
În acest test comparativ, i30 trebuie să demonstreze că se poate opune cu succes concurenței foarte puternice din clasa compactă. Și pentru ca lumea să nu ne mai certe că testele în care apare Golf sunt plictisitoare, fiindcă se știe dinainte învingătorul, de data aceasta l-am lăsat deoparte și am ales alți trei competitori, Renault Mégane TCe140 și Toyota Corolla 2.0 HSD, care se află în top, și un outsider, noul SEAT León 1.5 eTSI.
Așadar, începem comparativul cu o constatare importantă – diversitatea tehnică a transmisiilor și motoarelor pare să fie mult mai interesantă decât orice diferențe specifice țărilor din care provin aceste modele. De exemplu, Toyota are un sistem hibrid în două versiuni de putere. Este adevărat că există și o Corolla cu motor turbo clasic, pe benzină, de 1,2 litri și 116 CP, combinat cu o transmisie manuală dar doar în echiparea de bază, Eco. Motorul 2.0 HSD din aceste pagini are 2 litri și 152 CP și este cuplat cu un motor electric de 109 CP. Împreună, dezvoltă 184 CP.
Toyota Corolla: Corolla full hibrid
Cu cea mai mare putere, motorul Toyotei ar fi cu mult înainte în această comparație, iar performanțele dinamice măsurate arată că este un jucător plin de viață, dar în niciun caz nu depășește concurența. Accelerația spontană a motorului electric și a propulsorului termic care funcționează în intervalul optim de cuplu par să dea roade numai în cazul reprizelor – deși nu se simte, Corolla este la fel de rapidă ca și sprintenul León când accelerează de la 80 la 120 km/h.
Spectacolul oferit de combinația dintre motorul cu patru cilindri pe benzină, două motoare electrice și transmisia planetară nu este foarte atractiv. Motorul termic urlă, dar te obișnuiești cu zgomotul până la urmă. Toyota pierde puncte deoarece este mai gălăgioasă, măsurătorile indicând un nivel de zgomot de 73 dBA la 130 km/h, mai mare decât la ceilalți trei competitori.
Bineînțeles, sistemul de propulsie foarte sofisticat are și părți mai plăcute – de exemplu, atunci când rulează la sarcini reduse sau când pornește ușor de la semafor, doar cu motorul electric, și gestionează o mare parte din traficul urban cu energia din bateria Ni-Metal.
Nu există o comutare vizibilă între electric și termic, totul funcționând foarte lin.
Iar Corolla este economică. Atât în ceea ce privește consumul mediu, cât și cel din proba eco, Corolla a consumat cu câteva zecimi de litru mai puțin decât concurența. Așadar, oricine caută economia este bine deservit de Corolla. În rest, modelul compact, a cărei ultimă generație se numea Auris, are doar calități medii. Ceilalți rivali au mai multe de oferit, mai ales ca spațiu și confort la volan. În plus, mașina noastră de test frânează pur și simplu o clasă mai slab decât concurența.
Renault Megane: Bine frânat, Mégane!
Niciun model din test nu e mai slab tehnologizat decât Mégane TCe140. Acesta se prezintă foarte convențional, cu un motor turbo pe benzină cuplat cu transmisia cu ambreiaj dublu EDC (Efficient Double Clutch). Pentru 1350 de euro mai puțin se poate cumpăra versiunea cu transmisie manuală. La frânare însă, Mégane primește o notă de top, ceea ce se datorează cu siguranță și pneurilor Michelin Pilot Sport 4 cu care sunt încălțate jantele de 17 inchi ale mașinii de test.
Distanța de oprire de 33,5 metri de la 100 km/h la zero este cu 0,6 metri mai bună decât al doilea rezultat la această probă, obținut de Hyundai.
Dar acesta nu este singurul talent al lui Mégane. Printre altele, oferă un confort foarte decent al suspensiei, iar cu comportamentul său ușor balansant, amintește puțin de setările tradiționale mai moi ale trenului de rulare de la generațiile trecute ale lui Mégane. Unul dintre punctele forte ale francezului este motorul silențios și rafinat. Deși nu se remarcă pentru temperamentul său exuberant sau pentru consumul foarte economic, acesta funcționează lin și cooperează perfect cu transmisia cu ambreiaj dublu, la fel de blândă.
În plus, Mégane are un preț extrem de atractiv, fiind cel mai ieftin din test. În echiparea Intens, cu motorul din test, costă numai 20.250 de euro sau 21.600 cu transmisia EDC. Nu din această pricină însă, Mégane ocupă locul 3 în acest test, fiind în spatele lui León și i30. Cauzele sunt spațiul interior doar mediu și ergonomia mediocră, care presupune ceva timp de obișnuință cu sistemul de operare ce gravitează în jurul ecranului tactil. De asemenea, exceptând versiunea R.S., Mégane este rareori lăudat pentru dinamica în conducere. Cu sistemul ESP care intervine devreme, TCe 140 este încetinit cu grijă, deci rămâne foarte sigur, dar puțin distractiv.
Hyundai i30: Economicul motor T-GDI
Cutia manuală iMT atrage atenția asupra sa prin funcționarea neobișnuită. Motorul poate fi pornit numai atunci când aceasta e scoasă din viteză, iar ambreiajul este apăsat. Deoarece nu există o conexiune mecanică sau hidraulică între pedală și ambreiaj, nu există feedback. Cu alte cuvinte, novicele iMT se comportă ca un șofer care învață să conducă. În ceea ce privește schimbarea treptelor, cutia iMT nu impresionează, așa că i30 cu motorul 1.5 T-GDI și transmisie cu șapte trepte și ambreiaj dublu, pentru o sumă suplimentară de 1309 euro, pare cea mai bună alegere.
Noul motor cu patru cilindri oferă puțin mai mult de-atât dar nu oferă o dinamică atât de incisvă pe cât sugerează valorile performanțelor. În schimb, se dovedește a fi destul de economic (6,8 l/100 km), Corolla având cel mai mic consum mediu din acest test.
Însă nu numai motorul și cutia sunt noi la Hyundai i30 facelift, ci și comenzile, și instrumentele de bord au fost împrospătate. În versiunea Exclusive, care este generos dotată, se utilizează instrumente digitale afișate pe un ecran LCD de 7 inchi, care, din punctul de vedere al lizibilității și clarității, nu reprezintă niciun progres în comparație cu instrumentele anterioare.
Acest lucru este valabil în aceeași măsură și pentru modul de operare al funcțiilor de infotainment și auxiliare, care a fost înrăutățit prin instalarea butoanelor tactile prea mici și a instrumentelor digitale. Din această cauză, i30 aterizează doar pe locul al doilea.
Seat Leon: Sportivul León
León 1.5 eTSI este mult mai emoțional decât sobrul Hyundai. Acest lucru se datorează și echipării sportive, FR, a mașinii de test, inclusiv cu scaune sport standard, suspensie sport și cockpit virtual care poate fi configurat cu un aspect foarte sportiv. Cu toate că vine într-o echipare sport de top, León are un preț acceptabil, fiind cu doar 3000 de euro mai scump decât Renault și Hyundai, dar mult mai ieftin decât Toyota, care este excesiv de scumpă.
Un avantaj este că, pe lângă echiparea standard bună, lista de prețuri oferă opțiuni care lipsesc celorlalte modele din test –
amortizoare adaptive cu direcție progresivă (pachet Dynamic, 756 de euro) sau hayon electric, de exemplu. Senzația conducerii mai sportive este dată nu numai de echiparea sportivă, ci și de poziția ușor mai joasă la volan. Aceasta e cu doar aproximativ 3 cm mai joasă decât în i30, dar rămâne importantă pentru experiența de conducere subiectivă.
La volan, șoferul se simte mult mai bine integrat în mașină, stă mai aproape de centrul de greutate și simte forțele gravitaționale mai direct. În plus, călătoria în León nu numai că pare mai rapidă, dar acest lucru este confirmat de valorile măsurate. În testele dinamice de conducere, SEAT îi trage de urechi pe cei trei rivali din test. În plus, motorul pe benzină eTSI de 150 CP oferă cele mai bune performanțe în acest comparativ. Mai important, în viața reală diferențele par a fi și mai mari. Cu direcția sa directă și senzuală, León implementează comenzile de direcție fără probleme, demonstrând o tendință redusă de subvirare și un ruliu limitat.
Nici chiar schimbările provocate de sarcină nu îl deranjează semnificativ.
Trenul de rulare funcționează ireproșabil, iar ca să lăudăm Leónul, trebuie spus că acesta este nu doar rapid, ci și confortabil. Amortizoarele adaptive, care se livrează în pachetul Dynamic, pentru un preț modic, de 756 de euro, răspund sensibil în modul Confort. Pe cine să mai deranjeze faptul că este posibil ca aura de sportivitate să-i fi dispărut?
1.Seat Leon 450 puncte
Echilibrul câștigă în această comparație. Cu un preț acceptabil, impresionează prin reglajul agil, dar confortabil al trenului de rulare, motorul economic și calitatea bună în general.
2. Hyundai i30 442 puncte
Trenul de rulare săltăreț și cutia de viteze mai puțin convingătoare l-au costat victoria pe i30. De apreciat: motorul economic, spațiul generos și echiparea bogată, plus prețul foarte bun.
3. Renault Megane 421 puncte
Mégane este surpriza acestui comparativ. Ce ne place la el e trenul de rulare confortabil, frânele bune, conducerea relaxată și prețul foarte bun. Mai puțin bine: consumul ridicat.
4. Toyota Corolla 407 puncte
Corolla performează dezamăgitor. Frâne modeste, spațiu restrâns, confort moderat, preț exagerat. Cea mai mare calitate a sa este motorul economic.
Model | Hyundai | Renault | SEAT León | Toyota |
---|---|---|---|---|
i30 1.5 T-GDI M-Hybrid Exclusive | Mégane TCE 140 EDC Intens | 1.5 eTSI DSG FR | Corolla 2.0 HSD Exclusive | |
Propulsie | ||||
Tip motor/nr. cilindri/supraalim. | L/4/turbo | L/4/turbo | L/4/turbo | L/4/aspirat |
Nr. supape pe cil./antr. vilbrochen | 4/lanț | 4/curea | 4/curea | 4/lanț |
Cilindree cm3 | 1482 | 1332 | 1498 | 1987 |
Putere maximă kW (CP)/rpm | 117 (159)/5500 | 103 (140)/4500 | 110 (150)/5000 | 112 (152)/6000 |
Cuplu maxim Nm/rpm | 253/1500 | 240/1600 | 250/1500 | 190/4400 |
Putere motor electric kW | 12 | – | nc. | 80 |
Cuplu motor electric Nm | nc. | – | nc. | 202 |
Putere sistem kW (CP) | – | – | – | 135 (184) |
Transmisie | Tracțiune față, | Tracțiune față, | Tracțiune față, | Tracțiune față, |
cutie cu 6 trepte | cutie EDC cu 7 tr. | cutie DSG cu 7 tr. | cutie CVT | |
Pneuri în test | 225/45 R 17 W | 205/50 R 17 Y | 225/40 R 18 Y | 225/40 R 18 W |
Michelin Primacy 4 | Michelin Pilot Sport 4 | Bridgestone Turanza T005 | Falken Ziex ZE 914 B | |
Mase și dimensiuni | ||||
Masă proprie/sarcină utilă kg | 1367/473 | 1315/495 | 1347/553 | 1461/494 |
Lungime × lățime mm | 4340 × 1795 | 4359 × 1814 | 4368 × 1800 | 4370 × 1790 |
(cu oglinzi) × înălțime | (2009) × 1455 | (nc.) × 1438 | (1975) × 1442 | (nc.) × 1435 |
Ampatament mm | 2650 | 2669 | 2684 | 2640 |
Diametru de bracaj st./dr. m | 11,3/11,4 | 11,4/11,3 | 11,1/11,1 | 11,5/11,3 |
Volum portbagaj l | 395/1301 | 402/1247 | 380/1301 | 313/1004 |
Masă remorcabilă/cu frânare kg | 600/1420 | 655/1650 | 680/1500 | 450/750 |
Lățime interioară față/spate mm | 1470/1455 | 1480/1425 | 1465/1425 | 1445/1445 |
Înălțime interioară față/spate mm | 1020/970 | 1020/930 | 1040/970 | 1000/940 |
Spațiu de ședere standard mm | 700 | 670 | 785 | 710 |
Consum/autonomie/CO2 | ||||
Consum în test l/100 km | 6,8 | 7,3 | 7,0 | 6,6 |
ams – eco | 5,4 | 5,6 | 5,3 | 5,1 |
ams – cotidian | 6,6 | 7,2 | 6,9 | 6,2 |
ams – sportiv | 9,2 | 9,7 | 9,2 | 9,8 |
Emisii CO2 în test g/km | 158 | 170 | 163 | 153 |
Consum mediu WLTP l/100 km | Super | Super | Super | Super |
6,5 | 5,7 | 6,3 | 4,9 | |
Normă poluare | Euro 6d | Euro 6d | Euro 6d | Euro 6d |
Emisii CO2 (WLTP) g/km | 148 | 130 | 143 | 110 |
Volum rezervor l | 50 | 47 | 50 | 43 |
Autonomie km | 735 | 643 | 714 | 651 |
Accelerații/viteză maximă | ||||
Accelerații s | 5,6 | 6,2 | 6,0 | 6,1 |
0– 80 km/h | 8,4 | 9,0 | 8,3 | 8,7 |
0–100 km/h | 11,9 | 12,7 | 11,9 | 12,0 |
0–120 km/h | 13,8 | 14,9 | 13,8 | 13,9 |
0–130 km/h | 16,0 | 17,4 | 16,0 | 16,2 |
0–140 km/h | 22,3 | 24,5 | 21,9 | 21,7 |
0–160 km/h | 30,8 | 37,1 | 31,3 | 30,7 |
0–180 km/h | 16,0 | 16,6 | 16,1 | 16,3 |
0–400 m | ||||
Reprize s | 4,8/6,3 | 5,0/6,5 | 4,3/5,9 | 4,6/5,9 |
60–100/80–120 km/h | ||||
Viteză maximă km/h | 210 | 205 | 221 | 180 |
Distanțe de frânare | ||||
de la 100 km/h, rece m | 34,1 | 33,5 | 34,5 | 38,3 |
de la 130 km/h, rece/cald m | 58,9/59,4 | 56,8/58,5 | 59,9/59,2 | 65,1/65,6 |
de la 140 km/h m | 69 | 68 | 68 | 76 |
Zgomot interior | ||||
la 80 km/h dB(A) | 69 | 67 | 65 | 69 |
la 100 km/h dB(A) | 70 | 69 | 69 | 71 |
la 130 km/h dB(A) | 72 | 71 | 71 | 73 |
la 160 km/h dB(A) | 76 | 75 | 74 | 77 |
Teste dinamice | ||||
Slalom 18 m TC/ESP on/off km/h | 65,1/65,3 | 65,7/–1) | 67,3/67,4 | 65,6/65,7 |
Dublă schimbare de bandă km/h | 132,9/133,3 | 133,8/–1) | 138,5/139,4 | 133,3/133,8 |
Preț | ||||
Preț de bază euro cu TVA | 21.771 | 21.600 | 24.963 | 29.732 |