Home Teste Test-drive: Mercedes 190D 2.5 Turbo (1992) – Longevitate distractivă

Test-drive: Mercedes 190D 2.5 Turbo (1992) – Longevitate distractivă

de Dan Damian
Mercedes 190D 2.5 Test

Oh, am înțeles, dar e adevărat! Apropo, pentru vârsta noastră – nu atât de înaintată – ne-am descurcat foarte bine. Și totuși, începem să ne gândim că restul vieții noastre poate începe acum. Totul, datorită Mercedesului 190D 2.5 Turbo, „oldtimer-ul din test“.

Eternitatea începe la sfârșitul fiecărei ere. Și, adesea, are în față un viitor măreț. Nu, nu, nu e vorba despre faptul că tocmai ne-am descoperit latura transcendentală, dar, ca întotdeauna, gândurile noastre umblă în căutarea unor lucruri la care să ne gândim în timp ce ne îndreptăm spre o nouă zi. Primele ei contururi apar în zori, ca un orizont din întunericul care încă acoperă ziua de ieri.

Ca întotdeauna însă, totul începe devreme, când noaptea încă mai crede că astăzi ar putea fi ziua ei cea mare, în parcarea noastră subterană. Steaua în relief de pe grila radiatorului lui 190 strălucește în lumina intermitentă a neonului, făcând mai ușor de găsit Mercedesul, care acum este eclipsat de banale modele compacte. La debutul său, în 1982, W 201 a arătat clar că dimensiunea nu mai era factorul care conferea statornicie și prezență, ci forma și ceea ce puteai obține de la ea. Introduci cheia în încuietoarea ușii, o întorci, și sistemul pneumatic al închiderii centralizate ridică cei patru pini. Chiar și acest lucru este făcut cu genul de discreție elevată, dezinteresată, aproape snoabă, pe care aristocrația britanică o aprecia atunci când aștepta cameristele și valeții, pe vremea când William Cuceritorul încă se plimba prin Normandia ca William Bastardul și se afla sub îngrijirea celor patru tutori ai săi (dintre care trei, Gilbert, Turchitel și Osborn, au murit cam repede).

Ca acasă

Dar asta a fost cu o altă veșnicie în urmă. Acum este vorba despre veșnicia pe care Mercedes 190D ne-a oferit-o de la sfârșitul producției sale, în august 1993, și va continua să o ofere fără ca vreun model nou-venit să poată diminua simțitor caracterul său contemporan, așa că urcăm și ne instalăm pe scaunul din fața marelui volan. Întoarcem cheia și, bujiile fiind de înaltă performanță, preîncălzirea durează doar cât să ne punem centura de siguranță. Încă o rotire și motorul cu cinci cilindri se trezește, iar după o scurtă bolboroseală, trece în fundalul sonor de bază al autoaprinderii, constant, de neclintit, liniștitor ca valurile care se sparg pe plajă. Maneta selectorului zvâcnește pe traseul în zigzag până la D. Luăm piciorul de pe frână, și Mercedes 190D pornește la drum, dar totuși, încă de la primul metru, este deja foarte aproape de orice destinație – datorită certitudinii că va ajunge acolo. Farurile strălucesc în parcarea subterană. O scurtă oprire de curtoazie la poarta culisantă, apoi o luăm prin orașul luminat de felinare, iar după aceea, pe autostrada învăluită în noapte.

Mercedes 190D 2.5 Test

Mercedes 190D este ca acasă pe șosea. Radiocasetofonul Becker Europa 2000 se aude din difuzoare, aducând sunete vesele și stridente din lumea de afară în izolarea din 190. Suspensia se comprimă pe denivelările dure, iar motorul în patru timpi lucrează în fundal. Din când în când, cutia automată selectează un alt raport de viteză dintre cele patru ale sale. Timpul și kilometrii trec, în vreme ce Mercedes 190D te izolează de zgomotul și agitația din jur, la fel de intim cum te-ai aștepta de la un Mercedes. Dar cei mai fideli clienți observă acest lucru abia la urmă. Iată cum se întâmplă!

Ca orice carieră care se respectă și care, privind retrospectiv se dovedește a fi o oportunitate, cea a lui W 201 a început cu o criză, criza petrolului. În 1974, Consiliul de administrație a decis să dezvolte o mașină eficientă sub seria de modele plasate la mijlocul gamei, dar care să nu coboare niciodată în zona de jos, cea a concurenței – Opel, Ford și Audi.

Mercedes 190D 2.5 Test

La începutul anilor 1980, fotografii „Erlkönig“ au tremurat în pădurile din Scandinavia pentru a vâna imagini ale prototipurilor denumite „Ushido“. Ca o paranteză, „Erlkönig“ definește pozele-spion cu modele de serie aflate în teste, denumirea păstrându-se din anii ’50, când doi jurnaliști de la auto motor und sportau publicat pentru prima dată poze-spion, în cadrul unei rubrici cu acest nume. Revenind, publicarea fotografiilor prototipurilor Ushido a stârnit interesul experților, dar și mai mult al clienților. Aceștia considerau că un Mercedes este o expresie a unei vieți împlinite și se temeau că prestigiul le-ar fi putut scădea dacă ar fi trebuit să facă mai puțin efort pentru a-și permite un Mercedes. O îngrijorare pe care Mercedes a știut cum să o infirme prin prețurile sale. La debutul său, Mercedes 190D costa mai mult decât 200, modelul de bază al seriei W 123, mai lung cu 30,5 cm, mai lat cu 10,8, mai înalt cu 5,5 și acoperit cu crom, deși W 201 găzduia un format tehnic în dimensiuni mai compacte, pe care aveau să se bazeze nu numai următorul model, W 124.

Precizie de 1/100

Legenda spune că inginerii încă desenau pe hârtie milimetrică la sfârșitul anilor 1970. Dar aceasta era mult prea generos gradată pentru proiectarea punții din spate, care trebuia să fie precisă la o sutime de milimetru. Așa că au cumpărat primul computer pentru acest departament. Iar inginerii proiectează și testează 60 de variante ale punții directoare spațiale.

Aceasta este denumită astfel deoarece folosește cinci brațe pentru a controla cinci din cele șase direcții în care se poate deplasa un corp în spațiu. Arcurile și amortizoarele țin sub control cea de-a șasea direcție, adică mișcarea în sus și în jos a suspensiei. (Ca o contribuție la consolidarea echipei, ce-ar fi să le explicați acest principiu tinerilor colegi din departamentul dumneavoastră într-o prezentare instructivă și bogată în gesturi? În ceea ce privește coregrafia cu care doriți să subliniați explicația privind direcțiile de mișcare, vă sfătuim să nu lucrați doar cu brațele, ci să încorporați și mișcări intense, dar lejere ale șoldurilor. Acest lucru garantează un moment de neuitat care va uni echipa și care va fi probabil amintit multă vreme de-acum încolo).

Mercedes 190D 2.5 Test

Pentru W 201 și 124, Mercedes a dezvoltat, de asemenea, dieselul modular cu un volum cilindric de 500 de metri cubi, care poate fi extins de la patru cilindri în linie (OM 601) la cinci cilindri (OM 602) și șase cilindri (ați ghicit, OM 603). Acum, o mică curiozitate pentru colecția de cunoștințe inutile: pompa de injecție Bosch R-ESP poate face față la motorina obținută din ulei de rapiță. Iar motorul cu precameră de ardere poate fi oprit printr-un comutator de urgență din compartimentul-motor, dacă nu se oprește din cheie. Este plăcut să știi că acea muncă neobosită este cea mai gravă problemă pe care o poți avea cu OM-ul.

Mercedes 190D 2.5 Test

Pentru 1986, tehnicienii au plasat un turbocompresor pe motorul cu cinci cilindri, care a dus inițial la 122 CP/225 Nm, iar din 1989, la 126 CP/231 Nm. Nu era deloc vorba sprinturi mai bune, mai degrabă puterea suplimentară mutând viteza confortabilă pe autostradă din zona de 115 km/h a motorului diesel de 2 litri în zona uneia mai mari, de 150 km/h. Și cu asta, intrăm pe A5. După patru viraje la dreapta, 2.5 D este la benzinărie, iar Otto și Hans-Dieter se apropie grăbiți.

Bineînțeles că cei doi sunt deja acolo, întotdeauna sunt.

– Îmi amintesc cum a fost când a venit, Otto.

– Sigur, Hans, a fost un eveniment.

– S-a dat o zi liberă de la școală, Otto, pentru ca oamenii să poată merge să-l privească și să-l ovaționeze.

– Seb, erau mii de oameni care fluturau steaguri pe drumuri când trecea pe lângă ei!

– 190? În 1982? În Backnang?

– 190? Seb, până să ajungi aici, vorbeam despre vizita lui Kennedy la Berlin, în 1963. În fine, hai să mergem!

Ajungem la circuitul Hockenheim și punem mașina pe cântar, care, indicând 1388 kg, nu prea dă valoarea oficială a 190-ului. Instalăm aparatura electronică de măsurare, antena GPS pe acoperiș, reglăm poziția scaunelor, înălțimea tetierelor și a centurilor de siguranță, apoi ieșim pe pistă.

Mercedes 190D 2.5 Test

Ce demodați suntem când vine vorba de calibrarea vitezometrului! În timp ce indicatorul trece grăbit, dar nu rapid, de la o cifră la alta pe scală, ne aducem aminte de zilele eroice ale versiunilor Evo de 2.5 și legendarele Evo 2, tot de 2.5, din DTM. Apoi, devenim tăcuți, nu contemplativ, ci pentru că măsurăm zgomotul din interior, o combinație între al motorului și al vântului.

Mercedes 190D 2.5 Test

Deja, noi și turboul ne-am acomodat suficient, așa că mergem la ieșirea din acul de păr al circuitului și ne aliniem pentru proba de accelerație. Piciorul stâng al lui Otto este pe frână, iar cel drept, pe accelerație. Cutia automată se tensionează. Piciorul eliberează brusc frâna, iar mașina țâșnește cu toată forța. Ei bine, deocamdată e liniște. Nici chiar atunci, motorul cu cinci cilindri nu are tendința de a fi exagerat de vehement, permițând cutiei automate să piardă câteva ture la 4600 rpm, atunci când trece într-o treaptă superioară. Dar, revenim, rareori am accelerat atât de confortabil de la 0 la 100 km/h – o stare care nu ne-ar fi deranjat să dureze mai mult de 14,3 secunde.

Mercedes 190D 2.5 Test

Încheiem această scurtă escapadă în furia vitezei cu prima oprire de urgență. În timp ce ABS-ul cârâie și frânele se bâlbâie, 41 de metri de asfalt trec pe sub 190 D. Nu cu mult timp în urmă, aceasta era considerată o valoare remarcabilă. Și, oh, încă este! La fel ca și consumul în test, care reprezintă consumul unui motor diesel cu cinci cilindri în linie de 2,5 litri înainte de injecția directă, downsizing și hibridizare parțială cu mild hybrid.

Manevrabilitate în gama Benz

Pe de altă parte, siguranța la volan și manevrabilitatea nu au nevoie să fie puse în perspectivă. Prima a fost întotdeauna de nezdruncinat, a doua a fost întotdeauna foarte discretă, mai ales cu motorul diesel cu bloc din fontă cenușie pe puntea din față. Este adevărat că, în comparație cu W 123 sau W 116, se poate spune că W 201 are o anumită agilitate în ceea ce privește manevrabilitatea. În același timp, e ușor de manevrat, în principal datorită caroseriei compacte și bine rigidizate. În ciuda direcției asistate (nu chiar directă), oarecum tulbure și deloc lină, dar absolut de încredere, mașina poate fi dusă aproape de jaloane. Și rămâne neutră chiar și la schimbările de sarcină. Iar înainte de a ajunge la subvirare, înclinarea laterală o încetinește.

Mercedes 190D 2.5 Test

Ce minunat! Ambițiile de agilitate – reale sau prefăcute – ar fi doar un „cârcel“ care ar face să pălească strălucirea mașinii. Dacă vrei dinamism, ia-ți un BMW E30. Confortul și siguranța caracterizează esența lui 190, iar nimeni nu se plânge după aceea, pentru că a știut-o de dinainte – o virtute autocritică ce facilitează obținerea unei poziții excepționale în prezent. Aproape niciun proprietar de 190 nu se plânge de spațiul îngust din spate, pe care l-am măsurat, la fel cum am făcut cu tot restul interiorului. De obicei, fac caz de spațiul înghesuit cei care vor să trâmbițeze un motiv secundar pentru a nu cumpăra un 190. În acest fel, pot ascunde motivul principal, că nu și-l permit.

Mercedes 190D 2.5 Test

Dar știți ceva, prieteni, ar fi trebuit să-l cumpărăm pe acest Mercedes 190D oricum. Ar fi fost o achiziție pentru toată viața sau cel puțin trei, patru, cinci decenii. Cât de minunat ar fi fost să-l conducem prin valurile deceniilor, în ritmicul ronțăit al dieselului în patru timpi – fie că am fi mers la capătul ăsta sau celălalt al lumii. Sau doar de la Hockenheim înapoi la Stuttgart. Pentru că Mercedes 190D este mai mult decât un simplu automobil. Este o mașină pentru toată viața.

CONCLUZIE

Credeți că Mercedes 190D este vreun tocilar? Oh, ar fi încântat să audă asta. Pentru că de aceea, și deloc de dragul distracției, a venit, în 1982, și a rămas. Cu o modernitate care supraviețuiește erelor tehnice și o soliditate care rezistă anilor care se adună în decenii. Dintre toate modelele care au fost proclamate ca fiind ultimul Mercedes adevărat, este poate cel mai autentic, cel mai adevărat dintre toate.

Text: Sebastian Renz/Traducere și adaptare: Dan Damian

Foto: Hans-Dieter Seufert

Date Tehnice oficiale
Propulsie
Motor cu 5 cilindri în linie (diesel, cu precameră),plasat longitudinal în față, supraalimentare cu turbocompresor, vilbrochen cu 6 paliere, un ax cu came în cap (acționat cu lanț), două supape pe cilindru acționate de role cu compensare hidraulică a jocului
Cilindree cm32497
Alezaj × cursă mm87,0 × 84,0
Putere kW (CP)93 (126)
la rpm4600
Cuplu maxim Nm231
la rpm2400
Putere litrică kW/l (CP/l)37,2 (50,5)
Raport de compresie22,0:1
Presiune max. de supraalimentare bar0.8
Viteză medie a pistonului m/s12.9
Capacitate baie de ulei l7.5
Capacitate circuit de răcire l 8,5
Transmisie
Tracțiune spate, cutie de viteze aut. cu 4 trepte
Raporturi: I. 4,25, II. 2,41, III. 1,49, IV. 1,00, R. 5,67. Raport final 2,65:1.
Tren de rulare
Suspensie independentă față/spate, față MacPherson, spate multilink cu 5 brațe, arcuri elicoidale, amortizoare hidraulice, bare stabilizatoare față/spate, direcție cu bilă recirculantă, asistată hidraulic, raport direcție 16.7:1, discuri ventilate față (262 mm), discuri spate (258 mm), jante 6 J × 15, pneuri 185/65 R 15 H, Continental EcoContact 3
Caroserie
Berlină cu 4 uși și 5 locuri 
Lungime × lățime x Înalțime mm4448 × 1690 x 1375
Ecartament față/spate mm1441/1421
Ampatament mm2665
Masă maximă autorizată kg1820
Masă remorcabilă/cu frânare kg685/1500
Sarcină pe plafon/cârlig remorcă kg75/100
Volum portbagaj l410
Capacitate rezervor l55 
Coeficient aerodinamic cx0,34 
Consum/Emisii WLTP
Consum mediu l/100 km7,5, motorină
Normă de poluare Euro 1
Zgomot la rulare dB(A)82/76
Performanțe 
Accelerație 0–100 km/h s11.5
Viteză maximă km/h192
măsurători
Performanțe
Accelerații s
0–  50 km/h 4.4
0–  80 km/h 9.4
0–100 km/h 14.3
0–120 km/h22.2
0–130 km/h27.6
0–140 km/h36.3
400 m 19,3 (114 km/h)
Reprize s
60–100 km/h 8.5
80–120 km/h 12.8
Distanță de frânare
de la 100 km/h (cald) m41
Nivel de zgomot interior
Treaptă de viteză D dB(A)
la   80 km/h  63
la 100 km/h  68
la 130 km/h  72
la 160 km/h  78
la ralanti48
Maxim, la kickdown  77
Eroare vitezometru
Afișaj km/h
  8076
10095
130124
160153
Consum în test kWh/100 km9.5
ams – eco (15 %) kWh/100 km7.8
ams – cotidian (70 %) kWh/100 km9.6
ams – sportiv (15 %) kWh/100 km10.9
Emisii CO2 după consumul în test g/km250
Emisii CO2 după consumul eco g/km207
Autonomie km578

 

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.