Cel mai vândut model Mercedes din ultimul deceniu a ajuns la a cincea generație. Acum, fără stea pe capotă și mai sportiv decât niciodată, dar fără a pierde din confortul proverbial al mărcii. Primele impresii despre versiunea de top, Mercedes C 300 d, cu motor biturbodiesel de 2 litri și 265 CP, mild hybrid.
De la primele fotografii cu cea de-a cincea generație a Clasei C, m-a frapat faptul că nu va mai avea versiuni cu sigla pe capotă, aceasta fiind inclusă în grilă, ca la versiunile sport, Avantgarde, ale generației trecute. Am crezut că e doar o decizie de design, dar în realitate este mult mai mult decât atât. E o schimbare profundă de filosofie, pe care o constați la primul contact cu mașina.
„Niciodată, nu am stat atât de jos într-un Mercedes“, a fost primul gând avut când am urcat la volan. Și exact aceeași reacție a avut-o și fotograful nostru. Clar, Mercedes a imprimat un nou caracter acestei Clase C. Sunt multe lucruri care contribuie la virarea spre sportivitate, fără a pierde din confortul proverbial al mărcii. În primul rând, structura frontală este mult mai rigidă. Oala amortizorului nu mai e doar o piesă din tablă prinsă de caroserie, ci este o solidă piesă din oțel nervurat sudată de lonjeronul frontal și conectată la o bară de rigidizare, fiind parte din structura de rigidizare a mașinii.
Apoi, puntea față multilink cu patru brațe care separă direcția de suspensie contribuie împreună cu rigiditatea îmbunătățită la o ținută de drum superbă. Noua Clasă C parcă merge pe șine, atât de stabilă și de sigură este. Chiar și în modul Confort, direcția are multă greutate și este extrem de precisă și progresivă. În modul Sport, se întărește și mai mult și răspunde și mai spontan.
Aceste impresii sunt de la volanul versiunii standard cu suspensia și direcția de serie. Cine dorește poate să își comande direcția integrală, care mărește agilitatea (numărul de tururi ale volanului scade la 2,35 la 2,1 la versiunea cu tracțiune spate), reduce diametrul de bracaj cu 43 cm și, până la 60 km/h, orientează roțile din spate în sens contrar celor din față cu 2,5 grade (1249,50 de euro), sau pachetul cu direcție integrală și suspensie adaptivă (2088,45 de euro).
Cu poziția de condus foarte joasă, suspensia fermă, direcția incisivă, cu o liniaritate și un feedback impresionante și cu tracțiunea spate, Mercedes C 300 d oferă o dinamică la condus nemaivăzută la o limuzină Mercedes, în condițiile în care confortul suspensiei este net superior celui al rivalilor BMW Seria 3 și Audi A4, chiar și în această versiune de test, cu linia AMG și jantele de aliaj de 18 inchi.
La noua Clasă C, și aerodinamica este la un alt nivel. Pe lângă deflectorul din spate și pragurile tipice liniei AMG, remarcăm și jantele semiînchise, care parcă provin de la o mașină cu propulsie electrică, și prizele laterale din spoilerul frontal, similare Air Breather-urilor de la BMW, ce permit o curgere lină a curentului de aer pe lângă roți.
O aerodinamică mai bună înseamnă și o eficiență mai bună. Noi am avut pentru test noul motor biturbodiesel OM654, de 2 litri și 265 CP, care a fost modificat și debutează în premieră pe Mercedes C 300 d. Are cilindreea mărită de la 1950 la 1992 cm3, presiunea de injecție a fost crescută de la 2500 la 2700 de bari, este supraalimentat cu două turbine cu geometrie variabilă răcite cu apă și are și un catalizator NOX, pe lângă un filtru de particule și două catalizatoare SCR. În plus, este combinat cu un sistem mild hybrid la 48 V, cu starter-generator integrat, de 15 kW. Dezvoltă 265 CP, adică exact cât fostul V6 de 3 litri, acum 3 ani.
Iar cuplul maxim, de 550 Nm, este obținut la 1800 rpm. Cu ajutorul starter-generatorului integrat, orice apăsare a pedalai de accelerație determină un răspuns instantaneu al motorului începând de pe la 1200 rpm, iar turbo lagul e de domeniul trecutului. Cuplul este omniprezent oriunde între 1200 și 4500 rpm, și motorul urcă liniar și are multă vână încă de la turații foarte mici. Se armonizează perfect cu transmisia automată cu nouă trepte, care, în primul rând, este extrem de confortabilă, dar poate fi și rapidă în modul Sport sau dacă utilizezi padelele ergonomice din spatele volanului.
Grație unui raport de demultiplicare mare între prima și ultima treaptă, poți să mergi cu 100 km/h în treapta a opta la 1300 rpm sau cu 130 km/h în treapta a noua la numai 1700 rpm. Motorul lui Mercedes C 300 d este incredibil de elastic și, la un condus mai alert, se mulțumește cu numai 7,5 l/100 km. Condus în modul Eco și cu o talpă mai calmă, consumul poate scădea pe la 6,5 l/100 km. Iar nivelul de zgomot este foarte redus, deoarece, pe lângă zgomotele aerodinamice minime și trenul de rulare foarte silențios, compartimentul motor e foarte bine antifonat și dieselul se aude doar la accelerări puternice.
Interior high-tech mai spațios și mai primitor
Scaunele frontale din linia AMG au șezutul mai lung și oferă o bună susținere laterală. S-au păstrat comenzile electrice pe uși pentru reglajul scaunelor, dar acestea au acum o acționare semitactilă. Adică, trebuie să le atingi, dar și să le împingi ușor pentru a regla scaunul, iar feedbackul nu e grozav. În schimb, celelalte comenzi tactile noi sunt foarte practice. Reglezi oglinzile exterioare, luminile interioare, trapa și jaluzeaua de la trapă (inclusă în pachetul Premium Plus, 7479,15 euro) glisând degetul pe o suprafață tactilă. Și la fel se procedează și cu comenzile de pe volan, deoarece Clasa C a primit noul volan cu brațe duble de la Clasele E și S, la care suprafețele tactile au înlocuit mini-touch-urile.
Un alt punct pozitiv e renunțarea la touchpad-ul imprecis și adoptarea noului sistem multimedia MBUX de la Clasa S. În pachetul Premium Plus este inclusă versiunea de top, cu ecranul central portret, de 11,9 inchi (standard, 9,5 inchi), display-ul de 12,3 inchi pentru indicatoarele de bord virtuale (standard, 10,25 de inchi), noul head-up display și realitatea augmentată pe ecranul de navigație (nu pe head-up display, ca la Clasa S). Grafica indicatoarelor de bord a fost preluată de la Clasa S, cu modurile Sport, Understated și Classic și trei teme, Navigație, Asistență și Service. Și structurarea meniurilor de la sistemul multimedia a fost preluată de la Clasa S, doar că nu ai atât de multe opțiuni. Excelent de clare sunt meniul climatizării, dar și cel al navigației, cu realitatea augmentată care proiectează imaginile și indicatoarele din intersecții pe ecranul multimedia. Navigația este conectată la Google Earth și ai totul în timp real. Singurele butoane fizice – și nici acelea nu sunt practic fizice, pentru că au feedback haptic – sunt cele de la baza ecranului tactil, butonul de volum putând fi acționat și prin glisarea degetului. Și nu lipsește nici posibilitatea autentificării prin amprentă digitală, ca la Clasa S.
Fosta Clasă C avea o mare problemă. Ușa din spate era decupată foarte scurt, mai ales în partea inferioară, iar din această cauză, accesul era destul de îngreunat. Noua Clasă C are ușile posterioare mai late, iar spațiul din spate pentru genunchi a crescut cu 33 mm (ampatamentul este cu 20 mm mai mare), ceea ce permite o ședere foarte confortabilă pe bancheta bine profilată. Portbagajul de 455 l are aproximativ același volum ca al generației precedente, dar o formă mai regulată, deoarece suspensia multilink nu mai înalță podeaua în zona laterală. Iar cele două butoane mai finuțe din portbagaj, pentru rabatarea banchetei 40/60% (breakul vine standard cu banchetă fracționabilă 40/20/40% și hayon electric), sunt în locul ideal.
Un mare pas înainte este și designul interiorului. La vechea Clasă C, ecranul multimedia părea aftermarket. Acum, ecranul-portret ușor îndreptat spre șofer cu 6 grade (fizic, e greu observabil, dar așa spune mapa de presă) e perfect integrat pe consola centrală, iar unghiul față de verticală este ideal pentru o vizibilitate optimă. Tunelul median cu două compartimente are tot ce îi trebuie: mufă USB-C și zonă de încărcare prin inducție a telefonului în cel din față și încă două prize USB-C în cel de-al doilea.
Foarte elegante sunt și cele trei guri de ventilație centrale, care „mușcă“ din planșa de bord ca la mașinile sport, zona superioară a bordului îmbrăcată în piele și fețele interioare de uși cu mânerul care parcă plutește și degajă mult loc pentru buzunarele din portiere. Mai puțin reușite sunt, în schimb, imitația de inserție metalică de pe consola și zona centrală a bordului mașinii de test. Însă, din fericire, aici clientul are la dispoziție încă patru-cinci opțiuni, de la lemn natur de tei, frasin sau nuc până la inserții argintii cu model de diamant. Oricum, aceste ornamente sunt o chestiune de gust și modă până la urmă.
Pe lângă pachetul de sisteme de asistență complet (mașina de test avea pachetul de asistență la conducere Plus), Clasa C vine și cu un sistem pre-safe mai predictiv, care strânge centurile de siguranță când diferența de viteză față de mașina antecesoare trece peste o anumită valoare. Asta te face să te simți foarte în siguranță, fiindcă știi că electronica este deja pregătită să reacționeze înaintea ta.
Verdict
Noul Mercedes Clasa C este mult mai mult decât o mini-Clasă S. E un mariaj perfect între confortul proverbial al mărcii și noua sportivitate conferită de poziția de condus joasă și direcția superbă. Interiorul este spectaculos, iar noul sistem MBUX se mișcă foarte rapid și are ecrane luminoase cu rezoluție excelentă. Cum zice Mercedes, „The best or nothing“. Clasa C nu face niciun compromis. Respect, Mercedes!
DATE TEHNICE
Caroserie
Limuzină cu 5 locuri. Lungime × lățime ×
înălțime: 4751 × 1820 × 1438 mm.
Ampatament: 2865 mm. Volum portbagaj: 455 l. Masă proprie: 1775 kg
Tren de rulare
Suspensii independente, în față de tip multilink cu 4 brațe, în spate multilink. Frâne cu discuri ventilate în față, discuri în spate. Pneuri față 225/45 R18, spate 245/40 R18
Transmisie
Tracțiune spate, cutie automată cu 9 trepte
Propulsie
Motor biturbodiesel, cilindree 1992 cm3, putere maximă 265 CP/4200 rpm, cuplu maxim 550 Nm/1800–2200 rpm. Sistem mild hybrid la 48 V cu starter-generator, de 20 CP și 200 Nm
Performanțe
0–100 km/h5,7 s
Viteză maximă250 km/h
Emisii CO2 WLTP 133 g/km
Consum mediu WLTP 5,1 l/100 km
Preț de bază
Mercedes C 300 d de la 58.001,60 euro