Home Teste Test Mercedes E 400 e 4Matic: Strălucit, insisiv și solid

Test Mercedes E 400 e 4Matic: Strălucit, insisiv și solid

de Răzvan Măgureanu
test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

V-ați gândit vreodată la plăcerea de a conduce în cazul lui Mercedes Clasa E? Ei bine, pregătiți-vă s-o faceți, deoarece limuzina business de la Mercedes și-a schimbat caracterul și a devenit mult mai sportivă, dar și-a păstrat confortul regesc. În test, modelul PHEV Mercedes E 400 e 4Matic, cu o autonomie electrică impresionantă.

Foto: Bogdan Grigorescu 

Pentru mulți dintre noi, Clasa E este sinonimă cu taxiurile vopsite în galben pal, indes­tructibile, eventual cu motor diesel, care au parcurs zeci de milioane de kilometri de-a lungul a șase generații, dacă luăm în calcul și W123, deoarece numele „E-Klasse“ a apărut abia în 1993, la faceliftul lui W124. Confort, consum redus și, mai presus de toate, o fiabilitate impresionantă au caracterizat generațiile Clasei E.

Dar acum Mercedes vrea mai mult, și anume să intre pe teritoriul lui BMW. Și nu doar să intre, ci și să fie la fel de incisiv precum rivalul din Bavaria. Noi am avut pentru primul test cu noua Clasă E modelul Mercedes E 400 e 4Matic cu sistem de propulsie plug-in hybrid, care pune la bătaie 381 CP și 650 Nm.

O direcție de vis
Am fi vrut să începem în ordinea logică, cu interiorul și confortul, dar am fost atât de incitați de comportamentul rutier, încât îl analizăm cu prioritate. Trebuie spus că mașina de test avea pachetul Tehnologic (3320 de euro), care înseamnă două opționale esențiale: suspensia pneumatică Airmatic și direcția integrală. La viteze de până la 60 km/h, roțile din spate se rotesc cu 4,5 grade în sens invers celor din față, iar la viteze de peste 60 km/h, se rotesc în același sens cu un unghi de 2,5 grade.

Ce înseamnă asta? La versiunile 4Matic, diametrul de bracaj se reduce de la 12 la 11,1 metri, adică poți întoarce această limuzină de aproape 5 metri lungime dintr-o singură mișcare, pe un drum cu două benzi. Dar acest lucru e posibil și cu alte modele Mercedes cu direcție integrală. Însă ceea ce șochează cu adevărat, dar în sens pozitiv, este numărul tururilor de volan de la un capăt la altul.

test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

Sunt necesare doar 2,4 tururi de volan la 4Matic (2,2 la versiunile cu tracțiune spate), ceea ce înseamnă că noua Clasă E virează mai scurt decât un model sport Alfa Romeo. Dar multe direcții demultiplicate scurt au dezavantajul că prezintă o oarecare nervozitate la rularea în linie dreaptă și reacționează prea brusc la schimbările de bandă. Nu este și cazul noii Clase E, a cărei direcție e pur și simplu perfectă.

Aceasta este atât de lină și de progresivă, încât nu simți nevoia să faci niciun fel de corecții în viraje. Mașina virează fix cât îi comanzi din volan și rămâne permanent pe trasa dorită, deoarece o ajută și tracțiunea care pare nesfârșită. E 400 e 4Matic pare extrem de agil și de echilibrat, este incredibil de ușor de controlat și poate fi poziționat cu precizie milimetrică. Direcția integrală are partea sa de contribuție, deoarece funcționează eficient și subtil în același timp, fără a-l irita pe șofer cu exces de zel.

Deși sub podeaua portbagajului, se află o baterie mare și grea, de 25,4 kWh utilizabili, nu există niciun fel de reacții nervoase ale spatelui în virajele luate în viteză, iar distribuția mai bună a maselor, datorită motorului cu patru cilindri împins mult în spatele punții din față și capotei din aluminiu, ca și tracțiunea integrală îi conferă o neutralitate impresionantă. Noua Clasă E dovedește o nonșalanță aproape provocatoare prin modul în care se mișcă la viteze mari și felul în care își disimulează cele 2261 kg.

Suspensia nu mai este atât de moale ca la fosta generație, dar, dacă comanzi pachetul Tehnologic, cu suspensie pneumatică, confortul suspensiei e la fel de bun, magic am spune. Clasa E absoarbe rosturile transversale de la poduri și capacele de canal cu un zgomot surd, iar roțile parcă sunt învelite într-un pachet de vată, cei din mașină nesimțind nimic la interior. Sub capotă lucrează motorul turbo de 2 litri cunoscut de la alte modele ale mărcii, dar, în cazul Clasei E, Mercedes nu a făcut economie la materialele fonoabsorbante, astfel că acesta nu se aude deloc la viteze de autostradă.

test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

Nu știi dacă te deplasezi propulsat de motorul electric sau de cel termic, pentru că nu există nicio diferență. Doar când accelerezi puternic, auzi undeva în fundal motorul termic, dar îl auzi ca și cum ai avea dopuri de vată în urechi. Clasa E rulează incredibil de lin la viteze de 140–150 km/h, chiar și cu jantele AMG și încălțată cu pneurile cu talon îngust de 245/40 R20 în față și 275/34 R20 în spate, dar, în același timp, nu se înclină prea mult în viraje și nu mai apare acel fenomen de pompaj la trecerea peste denivelări lungi.

Sistemul de propulsie plug-in hybrid lucrează la fel rafinat ca suspensia și direcția. Motorul termic este sprijinit tot timpul de motorul electric, chiar și atunci când bateria s-a descărcat, așa că nu am simțit nici un moment o scădere a puterii. Explicația? La stația de încărcare, am alimentat numai 22,9 kWh, în loc de 25,4, cât este capacitatea utilă a bateriei, ceea ce înseamnă că Mercedes E 400 e 4Matic păstrează permanent o rezervă în baterie, pentru ca motorul electric să fie funcțional tot timpul.

De aceea, la condus senzația este că sub capotă se află un puternic propulsor cu șase cilindri și capacitate mai mare. Și senzațiile sunt confirmate de numere: 0–100 km/h în numai 5,4 secunde și 0–200 km/h în 20,4. Iar dacă comuți în modul electric, te poți deplasa în continuare în ritm destul de alert, 0–100 km/h în 14,1 secunde și 140 km/h viteză maximă, deoarece cei 129 CP și 440 Nm ai motorului electric sunt mai mult decât suficienți. Nu trebuie să te stresezi prea tare să păstrezi modul de propulsie electric, fiindcă poți accelera în acest mod destul de tare și există un punct de presiune pe cursa pedalei care îți semnalează foarte clar plaja de accelerare, pentru a nu trezi la viață motorul termic.

Aceste performanțe de vârf pentru o limuzină business sunt dublate de o eficiență ieșită din comun: doar 6,7 l/100 km la conducere economică și o autonomie electrică reală impresionantă, de 106 km. Practic, orice deplasare în oraș și în suburbii se poate face în mod pur electric. Mai mult, Mercedes este unul dintre puținele modele PHEV care oferă încărcare la curent continuu, astfel că bateria s-a încărcat în numai 27 de minute.

Pe lângă modurile Individual, Hybrid (activat implicit la pornire), Electric și Sport, există și un mod B, care, teoretic, conservă energia din baterie. Practic însă, în acest mod bateria se și încarcă puțin câte puțin, prin recuperarea energiei la frânare și cu ajutorul surplusului de putere de la motorul termic, când nu este nevoie de toată puterea, fără ca să crească consumul, cum se întâmpla la vechea generație. Șoferul poate alege patru grade de recuperare, D+ (Coasting), D Auto, D și D-, în ultimul putându-se conduce aproape în mod One Pedal.

Sobrietate spectaculoasă
Pare o contradicție. Cum să fie interiorul sobru, dar și spectaculos în același timp? Materialele de calitate, asamblarea solidă, scaunele foarte bine configurate, chiar dacă nu au și reglaj dinamic al lateralelor, bancheta foarte comodă pentru doi pasageri și spațiul interior generos îți conferă o stare de bine, exact ce te-ai aștepta de la o limuzină business. Dar apoi vine latura spectaculoasă.

test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

Instrumentele digitale de bord în format 3D, camera pentru conferințe pe Zoom sau Webex amplasată în partea superioară a planșei de bord, realitatea augmentată la navigație, lumina ambientală dinamică conectată cu sistemele de asistență, sistemul audio Burmerster 4D cu basul pe care îl simți în scaun, gurile de ventilație reglate de pe ecranul tactil și posibilitatea de a stabili ceea ce Mercedes numește „rutine“ (de exemplu, pornește încălzirea în scaune dacă stabilești să facă acest lucru când temperatura scade, să zicem, sub 10 grade, sau să pornească ventilația în scaune daca afară sunt peste 30 de grade) conferă acea ambianță high-tech neobișnuită pentru o limuzină tradițională. Poți chiar să joci sudoku și alte câteva jocuri pe displayul central și al pasagerului, să vizionezi clipuri pe YouTube sau să accesezi diverse servicii de streaming – Spotify, Amazon Music sau Apple Music.

Clasa E vine cu ecranul Superscreen, care reprezintă practic 2/3 din Hyperscreen, deoarece indicatoarele de bord sunt afișate pe un alt ecran, în plan diferit. Displayul central are iconițele de mari dimensiuni, iar funcția Zero Layer îți permite să memorezi niște shortcuturi pentru diverse funcții, pe care le accesezi direct când, de exemplu, pe ecran este afișată harta navigației.

test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

Iar realitatea augmentată cu afișare detaliată pe head-up display vine și cu imagini live din intersecții. Lipsesc însă un zoom automat al hărții când te apropii de o intersecție (există doar pe head-up display) și accesarea climatizării nu doar de pe ecranul tactil, iar butonul de volum, care se acționează prin apăsare, și nu prin rotire, este plasat departe de șofer. Însă șoferul are și opțiunea reglajului volumului audio de suprafața tactilă de pe brațul drept al volanului. Iar pasagerul nu se poate juca sau privi pe YouTube pe displayul său în mers, ci doar când mașina stă pe loc, ceea ce reduce mult din motivația de a opta pentru acest al treilea ecran.

În schimb, sistemele de asistență integrate cu luminile ambientale oferă o protecție perfectă și sunt poate prea grijulii. Pilotul automat adaptiv reduce automat viteza până la limita legală pe un sector de drum, lumina ambientală se aprinde în roșu pe partea unde în unghiul mort apare un vehicul, iar frânarea de urgență te anunță cu un triunghi luminos în bord și cu o avertizare sonoră care ar trezi și morții, moment în care centurile de siguranță se strâng mai tare. Și dacă apar situații-limită, poți să te bazezi pe frânele excelente (32,7/32,8 m oprire de la 100 km/h, rece/cald). Apropo de frâne, pedala de frână este foarte liniară și nu se mai simte tranziția între frânarea de recuperare și cea hidraulică.

Scaunele sunt plasate practic pe podea, iar volanul gros, dar fără a mai avea diametrul mai mare, precum al fostelor generații Clasa E, oferă o priză perfectă. Padelele din spatele volanului sunt doar pentru varierea gradelor de recuperare, dar nici nu simți nevoia de a schimba treptele manual, deoarece cutia automată cu nouă trepte reacționează lin și precis, fără sincope.

Scaunele din mașina de test sunt foarte comode pentru drumuri lungi, dar pe viraje am simțit nevoia unui sprijin lateral mai accentuat. La starea de bine contribuie și pachetul Energizing Confort cu diversele ambianțe, iar melomanii vor fi încântați de sistemul audio Burmester 4D al cărui bas răsună din spătarele scaunelor din față (efectul poate fi oprit din sistemul multimedia).

test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

Pentru o limuzină business, volumul portbagajului lui Mercedes E 400 e 4Matic este mic, de numai 370 de litri, însă acum forma sa e mai practică. Datorită reproiectării punții din spate, care este mai compactă, nu mai există acel prag nepractic în portbagaj, deși bateria are acum o capacitate mai mare. Podeaua e plană, însă destul de înaltă. Și la versiunea PHEV, ai banchetă fracționabilă 40/20/40%, dar înălțimea relativ mică a portbagajului nu îți permite să încarci valize mai mari în poziție verticală. Nu mai există loc pentru cablurile de încărcare sub podea, însă Mercedes le-a pus în două genți elegante, ancorate cu o carabină, să nu se plimbe prin portbagaj.

Noul Mercedes Clasa E își face treaba cu clasă, iar prețul e surprinzător comparativ cu al lui EQE. 83.040 de euro costă Mercedes E 400 e 4Matic, față de 88.948 versiunea electrică echivalentă, EQE 500 4Matic, și poți parcurge în mod real 649 km, din care 106 pur electric, față de numai 400 cu EQE 500 4Matic.

PHEV cu încărcare la DC
Doar Mercedes oferă la versiunile plug-in hybrid opțiunea de a se încărca la stații rapide DC (595 de euro).

Toate versiunile PHEV de la concurență se încarcă de la stații AC sau la wallboxul de acasă cu 3,7, 7,4 sau 11 kW. Mercedes E 400 e 4Matic oferă opțional, pentru 595 de euro, posibilitatea de a încărca bateria de 25,4 kWh și la stații rapide DC. Aici, bateria se încarcă cu până la 57 kW și este plină în numai 27 de minute. Este un avantaj demn de luat în seamă, deoarece îți permite să parcurgi în mod electric distanțe importante în cazul călătoriilor lungi.

test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

Verdict

În cele din urmă, plăcerea de a conduce determină impresia generală, și asta înseamnă enorm pentru noua Clasă E. Pe de altă parte, confortul și rafinamentul sunt de top. De asemenea impresionante sunt autonomia electrică, încărcarea rapidă la stații DC și eficiența exemplară. Respect, Mercedes! 

ModelMercedes E 400 e 4Matic
Motor L4, turbo
Cilindree (cmc)1,999
Putere maximă/turație(CP/rpm)252/5,800
Cuplu maxim/turație (Nm/rpm)400/2,000-3,200
Motor electric
Putere maximă (CP)129
Cuplu maxim (Nm)440
Putere totală (CP)381
Cuplu total (Nm)650
Tracțiuneintegrală
Transmisieautomată, 9 trepte
L/l/h (mm)4949/1880/1468
Ampatament (mm)2,961
Volum portbagaj l)370
Masă la gol (kg)2,261
Capacitate baterie brut/net (kWh)31,2/25,4
Viteză maximă (km/h)250
Viteză maximă mod electric (km/h)140
Autonomie electrică (km)111
Accelerație 0-100 km/h (s)5,3
Consum mediu WLTP (l/100 km- kWh/100 km)0.6 l/100 km + 19.2 kWh/100 km
Emisii CO2 (g/km)18
MĂSURĂTORI
Accelerații electric/hibrid (s)
0-50 km/h 3,9/2,0
0-80 km/h9,0/3,9
0-100 km/h 14,1/5,4
0-140 km/h 31,2/9,7
0-160 km/h -/12,5
0-180 km/h -/15,9
0-400 m 13,6 (167 km/h)
Reprize (s)
60-100 km/h 2,8
80-120 km/h 3,5
Consum în test (1) (l/100 km - kWh/100 km)1,8 l + 17,5 kWh
Consum eco/cotidian/sportiv (l/100 km)6,7/9,5/10,6
Consum mediu în test (l/100 km)9,2
Consum înb mod electric (kWh/100 km)21,6
Autonomie electrică (km) 106
Distanțe de frânare (m)
de la 100 km/h, rece 32,7
de la 100 km/h, cald32,8
PREȚ
Mercedes E 400 e 4Matic 83.040
(1)consum hibrid pe baza unui parcurs anula de 15000 km dintre care 10.000 km pe distanțe scurte de maxim 40 km
test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023test Mercedes E 400 e 4Matic 2023

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.