Audi Sport GmbH și BMW M ne îmbie cu o serie întreagă de modele gândite să ofere atât performanțe, cât și utilitate maximă. Avem, astfel, un station wagon în RS4 Avant. Dar și nu mai puțin de patru SUV-uri: X5 M și X5 M Competition, plus X6 M și X6 M Competition. Iar bavarezii plusează cu noi componente M Performance atât pentru ele cât și pentru vârful de gamă X7.
În cazul producătorului din Ingolstadt nu avem parte de o generație complet nouă – ci de o serie de îmbunătățiri aduse variantei de performanță RS4 Avant în urma apariției de anul trecut a facelift-ului pentru gama standard A4. Astfel, surprizele la nivel de design nu sunt majore – grila Singleframe a crescut în dimensiuni și respectă noul stil al casei, opțional se pot adăuga faruri „matrix LED” iar pasajele roților sunt de acum și mai evazate. La interior RS4 Avant primește noul sistem MMI cu comandă tactilă și ecran de 10,1 inch.
Același propulsor twin-turbo V6, de 2,9 litri, este responsabil pentru capitolul forță de propulsie – oferind 450 CP și 600 Nm. Destul pentru a sprinta la 100 km/h în 4,1 secunde, cu o viteză maximă limitată la 250 sau 280 km/h – totul cu un consum mediu de 9,2 l/100 km. Evident, nici un detaliu nu este uitat: transmisie tiptronic cu opt rapoarte, sistem de tracțiune integrală quattro cu control al cuplului independent pentru fiecare roată sau suspensia sport RS, cu Dynamic Ride Control (DRC). Cel mai probabil, RS4 Avant nici măcar nu știe că este un „simplu” break – însă clienții vor avea oricum la dispoziție un spațiu de depozitare de 495 / 1495 litri.
BMW M a ajuns, deja, la cea de-a treia generație cu X5 M și X6 M. Și a decis să pluseze, oferind inclusiv noile versiuni X5 M Competition și X6 M Competition, care ajung la un monumental total al cailor putere: 625 ponei nărăvași în stil M TwinPower Turbo. Totul pornește, desigur, de la masivul V8 ce dezvoltă până la 625 CP, însă include și detalii importante: șasiul dezvoltat special de divizia M, transmisia M Steptronic cu opt rapoarte și Drivelogic, sistemul de tracțiune integrală M xDrive cu diferențial M activ (puntea spate), suspensia adaptivă M sau direcția M Servotronic.
Și să nu uităm nici de noul sistem de frânare M, care are două setări pentru reacția pedalei de frână – favorizând fie confortul, fie promptitudinea răspunsului. Evident, noile SUV-uri M sunt foarte ușor de recunoscut: prize de aer masive, „branhii” M pe aripile faţă, oglinzi aerodinamice, spoiler spate/acoperiș, imensul difuzor spate cu două evacuări duble. Versiunile Competition au, în plus, jante diferențiate M (21 inch față / 22 inch spate). Iar interioarele abundă și ele în detalii M: Head-Up Display cu informații specifice M, scaune M multifuncţionale, tapiţerie integrală BMW Individual cu piele Merino, BMW Live Cockpit Professional cu sistem de navigaţie sau Asistent-ul Personal Inteligent BMW şi cel de parcare.
Însă, ceea ce contează la final sunt mai ales senzațiile brute oferite de propulsorul V8 de 4,4 litri. Standard, puterea sa este de 600 CP – plus 25 de CP față de generația anterioară. În cazul modelelor Competition se adaugă 50 CP, pentru un total de 625 CP și 750 Nm. Astfel, timpul până la 100 km/h este de 3,9 secunde (modelele Competition: 3,8 secunde) – un avantaj de până la 0,4s față de predecesori. Apoi, pragul de 200 km/h este atins în 13,7, respectiv 13,5 secunde de X5 M şi X6 M – sau în doar 13,4, respectiv 13,2 secunde pentru variantele Competition. Viteza maximă de 250 km/h este și ea doar o etapă – cu pachetul M Driver aceasta crește la 290 km/h. BMW va prezenta noile M-uri la Salonul Auto de la Los Angeles din noiembrie, lansarea pe piață urmând să aibă loc în aprilie 2020, inclusiv în România.
Dacă vreți un plus de exclusivitate, BMW oferă și o serie întreagă de noi elemente din catalogul de piese și accesorii originale M Performance. Și le oferă nu doar pentru noile X5 M, X6, sau X6 M – ci și pentru imensul vârf de gamă X7. Ca de obicei, bavarezii oferă de toate, de la elemente din CFRP („carbon fiber reinforced plastic”) la jante de 22 inch sau proiectoare LED pentru portiere.