Tripleta ofensivă premium Audi Q7 – BMW X5 – Mercedes GLE este de acum completă odată cu lansarea noii generații a SUV-ului de clasă medie din Stuttgart, însă noi de fapt facem înconjurul planetei, cu opriri în Vietnam via Italia și în America.
Amplasat aproximativ în mijlocul gamei de SUV-uri Mercedes-Benz, noul GLE sosește cu un design puternic rafinat – mai ales aerodinamic, dacă ne gândim la faptul că producătorul se laudă cu cel mai bun coeficient din clasa sa, de 0.29, față de 0.32 în cazul versiunii precedente. Totuși, GLE este de fapt mai mare decât înainte, oferind mai mult spațiu interior pentru pasageri și cargo odată cu creșterea ampatamentului cu 80 mm la 2995 mm – dar și posibilitatea echipării opționale cu un set suplimentar de locuri în spate. Produs ca de obicei, la Tuscaloosa (Alabama/SUA), noul GLE va fi prezentat publicului la Salonul Auto de la Paris de la începutul lunii octombrie, ajungând la clienți la începutul anului viitor în Europa și America, în timp ce China va mai așteptat până la primăvara următoare.
Mercedes a decis că este cel mai bine să ne prezinte succint principalele cinci inovații aduse de noua generație, iar noi suntem mereu fani ai prezentărilor concise. Prima ar fi noua suspensie hidropneumatică, activă (E-Active Body Control), bazată pe un sistem de 48V și capabilă să controleze fiecare roată independent. Urmează „Active Tailback Assist” – un sistem de asistență menit să asiste șoferul la viteze de până la 60 km/h, funcția „Turn-off” a modulului Active Brake Assist, dezvoltarea sistemului 4Matic pentru a obține cuplu variabil complet între punți, inclusiv în cazul utilizării pachetului Offroad, care aduce cu sine și funcția de reducție sau sistemul electric de ajustare a banchetei din spate.
Constructorul momentan a oferit detalii despre o singură versiune de propulsie – GLE 450 4MATIC, dotat cu propulsor pe benzină cu șase cilindri în linie și sistem micro-hibrid EQ Boost pe 48V. Dotat cu 367 CP și 500 Nm standard, sistemul poate dispune de încă 22 CP și 250 Nm via EQ Boost pentru perioade scurte, totul legat la cunoscuta cutie de viteze automată cu nouă rapoarte. Desigur, propulsoare diesel și o variantă plug in hibrid vor fi adăugate mai târziu, ultima disponibilă pentru a-și măsura eficiența cu noul X5 xDrive45e iPerformance – variantele electrice fiind desigur apanajul brand-ului EQ. Ca de obicei, GLE este o vitrină tehnologică a mărcii – de la sistemul semi-autonom Active Stop-and-Go Assist la noua suspensie activă. De menționat este echiparea la interior cu noul sistem multimedia MBUX, dotat standard cu două ecrane de 12,3 inch – și în plus față de Clasa A cu Interior Assist, funcția de recunoaștere a gesturilor.
Noul GLE nu este singura noutate majoră de la Daimler însă – Mercedes-Benz Vans prezentând lumii conceptul „Vision URBANETIC”, un prototip complet nou pentru mobilitate, eficiență, confort și sustenabilitate. Efectiv, aceste vehicul este gândit drept o platformă de conducere autonomă, care poate fi utilizată ca modul pentru transportul de bunuri sau cel de persoane, evident cu propulsie complet electrică. Viziunea include și de conducere autonomă, care poate fi utilizată ca modul pentru transportul de bunuri sau cel de persoane – pasagerii având parte de toate informațiile prin intermediul realității virtuale. În versiunea de persoane, Vision URBANETIC are loc pentru 12 persoane, în timp ce în modul de transport mărfuri poate transporta până la zece europaleți, spațiul de încărcare având o lungime de 3,70 m, la o lungime totală a autovehiculului de 5,14 metri. În plus, conceptul mai are și o infrastructură IT încorporată, care analizează, în timp real, cererea și oferta pentru a oferi trasee planificate flexibil și eficient, conform necesităților de transport.
Ajungem acum în periplul nostru tocmai în îndepărtatul Vietnam, cu escală în Italia – unde tânărul producător vietnamez VinFast a decis că este timpul să debuteze primele sale modele, un sedan și un SUV, la Salonul Auto de la Paris. Și pentru a fi siguri de succes, ei au cerut ajutorul faimoasei case de design Pinifarina pentru designul celor două modele – despre care din păcate nu știm prea multe încă, deoarece compania nu a oferit încă publicului nici măcar numele lor…
Dacă însă sunteți mai ales interesați de săptămâna de lucru, poate cel mai bun companion ar putea deveni noul Ram Chassis Cab Harvest Edition – bazat pe versiunea Ram 3500 și arătând drept un „truck” decis să pună „umărul” la treabă. Harvest Edition este disponibil și pentru seriile 4500 și 5500, aducând cu sine câteva dintre nuanțele tradiționale ale unor cunoscuți producători de utilaje – precum Case IH Red sau New Holland Blue. Harvest Edition Chassis Cab nu uită că munca trebuie făcută cât mai eficient și confortabil – pe lângă opțiunile care îl fac un maestru off-road, are la bord și elemente high-tech precum sistemul de infotainment Uconnect cu ecran tactil de 8,4 inch, 4G Wi-Fi și Apple Car Play / Android Auto.