Unii încă sunt de părere că decizia de a opri producția modelului M461C în 1975 a fost o greșeală. Pe de o parte, uzina ARO producea deja primele versiuni ale seriei 24, mult mai evoluată tehnic și mai polivalentă, însă cererea la export era încă ridicată pentru bătrânul Zimbru. Și asta pentru că M461C își construise o reputație excelentă la nivel internațional atât prin numeroasele succese în competiții sportive și concursuri de off-road, cum ar fi cel organizat de revista germană Hobby, unde ARO s-a clasat pe primul loc, în fața unor modele capitaliste cu imagine mult mai bună (Range Rover și Nissan Patrol fiind doar două nume grele). Un alt triumf important este cel din Raliul Pădurilor din Belgia, dar și cel de la „Fii Plajelor”, din Oregon, SUA.
ARO M461 a avut un loc important în dotarea Armatei Române, dar și în a forțelor armate grecești, egiptene, siriene și cehoslovace. Însă cea mai spectaculoasă aventură a modelului ARO M461 C rămâne Expediția Transafricană realizată de un grup de cercetători români sub egida O.N.U. Modelul civil de culoare albă a parcurs alături de alte două utilitare TV realizate pe aceeași platformă 20.507 km, traversând 12 state, în cele mai vitrege condiții climatice și de traseu.
Tipuri și evoluție
M461 a debutat în 1961, numele fiind dat de locul nașterii, Muscel, cifra „4” pentru că era al patrulea prototip produs și, bineînțeles, anul amintit anterior. Uzina a lucrat foarte mult la îmbunătățirea produselor sale, modelul M59 fiind criticat mai ales pentru problemele de fiabilitate ale sistemelor de direcție și de frânare. Astfel, M461 înglobează nu mai puțin de 81 de îmbunătățiri constructive față de pe predecesorul său.
Citește și Raidul Transfăgărășan: mașinile clasice au cucerit cea mai frumoasă șosea din lume
Cel mai mare atu a lui M461 a fost motorizarea M207 de 2,5 litri, care l-a făcut să-i fie superior atât predecesorului său local, cât și modelului GAZ 69 (dotat cu un motor mai anemic și cu o transmisie cu numai trei trepte) de la care își „împrumutase” designul. Derivat din propulsorul V8 produs la Brașov de Fabrica de Autocamioane Steagul Roșu – fapt care avea să-i dea și denumirea populară „Jumătate Carpați” – propulsorul s-a remarcat prin consumul de combustibil mult redus în comparație cu cel de 3,2 litri de pe M59A și prin performanțele dinamice îmbunătățite.
Observându-se o cerere tot mai mare la export, în 1969 s-a luat decizia adoptării unei denumiri comerciale pentru M461 (supranumit și „Zimbrul din Carpați“), apărând astfel marca ARO. Modelul va fi numit de acum înainte ARO M461C, iar cu această ocazie a fost operate și o serie de îmbunătățiri. Bușonul rezervorului a fost ascuns de o clapetă, semnalizatoarele față au devenit dreptunghiulare, instrumentarul de bord a fost înlocuit cu unul produs de Electroprecizia Săcele, iar clanțele interioare ale ușilor sunt preluate de la Dacia 1100.
O pasiune (auto)specială
Exemplarul din imagini, un ARO M461C din 1974, îi aparține domnului Ovidiu Măgureanu, un colecționar de seamă al mașinilor clasice românești. Președinte al secției Dacia Clasic din cadrul Retromobil Club România, dl. Măgureanu mai deține și alte patru modele Dacia, printre care și fosta mașină de protocol a lui Nicolae Ceaușescu, o Dacia 2000. Revenind la Zimbrul vopsit într-un roșu aprins, acesta reprezintă o reconstrucție a unei autospeciale de stingere a incendiilor din acele vremuri. Acestea erau dotate cu proiectoare, antenă pentru stație radio, sirenă, târnăcop și cange. Unele exemplare dispuneau și de o pompă de apă externă, montantă pe bara față, antrenată de motor printr-o priză de putere, care putea fi alimentată de la o sursă de apă din imediata apropiere a unui incendiu (de ex. un râu sau un lac). Aceeași pompă putea fi utilizată și pentru drenarea apelor din gospodării în cazul inundațiilor.
Citește și: Pontiac Silver Streak Eight Touring Sedan − Mașina timpului
Automobilul este într-o stare excelentă de conservare și dovedește încă o dată cât de fiabile și de robuste au fost modelele M461C. Pe de altă parte, experiența de condus este de asemenea unică. Față de modelele ARO ulterioare, M-ul este foarte spartan și rudimentar, fiind mai apropiat de un utilaj decât de o mașină. Iar asta îl face foarte interesant în peisajul automobilistic anual, pentru că ne poate oferi o impresie despre greutățile de care se loveau șoferii în urmă cu aproape o jumătate de secol. Cutia de viteze trebuie manevrată cu o mână fermă, dar atentă, pentru că sincronul din acele vremuri nu înghițea nicio greșeală. Până și pornirea motorului trebuie făcută cu grijă, pentru că uriașul carburator poate „îneca“ ușor cei patru cilindri, iar stabilitatea nu este tocmai punctul forte al M-ului. Însă, pentru plimbări ocazionale, de plăcere sau pentru scurte ieșiri în off-road – unde are capacități de trecere imbatabile – bătrânul ARO este o piesă foarte dezirabilă. În loc de încheiere aș spune „cine nu are bătrâni să-și cumpere”, dar cei buni s-au cam vândut deja cu toții…
Date tehnice:
Caroserie
Off-roader decapotabil cu două portiere și 8 locuri. L x l x h: 3854 x 1710 x 2050 mm. Ampatament: 2335 mm. Rezervor: 70 l. Masă proprie: 1550 kg
Tren de rulare
Suspensie față/spate cu punți rigide, arcuri cu foi, amortizoare telescopice. Direcție cu melg globoidal și rolă dublă, frâne hidraulice cu tamburi față/spate
Transmisie
Tracțiune integrală nepermanentă, cutie de viteze manuală cu 4 trepte
Motor
Benzină, 4 cilindri în linie, carburator. Cilindree: 2512 cmc. Putere maximă: 77 CP/4000 rpm. Cuplu maxim: 157 Nm/2700 rpm
Performanțe
0–100 km/h: necomunicat
Viteză maximă: 100 km/h
Consum: 14,5 l/100 km
Foto: Laurențiu Greger
