Home MagazinReportaje Raidul Transfăgărășan: mașinile clasice au cucerit cea mai frumoasă șosea din lume

Raidul Transfăgărășan: mașinile clasice au cucerit cea mai frumoasă șosea din lume

de Alin-Alexandru Ionescu

Ce poate fi mai frumos decât o plimbare pe un drum de munte înconjurat de priveliști spectaculoase? Răspunsul la această întrebare l-au avut în fața ochilor cei prezenți în weekend pe Transfăgărășan, care au putut vedea cum una dintre cele mai frumoase șosele montane din lume a fost împânzită de automobile de colecție produse în urmă cu câteva decenii.

Evenimentul organizat de Retromobil Club România a adus laolaltă circa 50 de vehicule istorice, care și-au dat întâlnire la orele prânzului în parcarea de la Bâlea Lac. La expoziție au participat atât modele tradiționale românești precum Dacia 1100, Dacia 1300, Dacia 1310, Oltcit Club, ARO M461 sau ARO 243, dar și piese de colecție cu valoare recunoscută la nivel mondial precum Mercedes-Benz 190 SL. Tot din seria mașinilor cu sigle autohtone, merită amintite și modele speciale precum Dacia 2000 care l-a deservit pe Nicolae Ceaușescu sau o autospecială ARO „Miliția” care, prin simpla sa apariție, genera spaimă înainte de 1989.

Citește și Zeci de exemplare Oltcit au defilat în weekend la București

Nostalgii pentru cei prezenți sâmbătă pe Transfăgărășan au trezit și modele precum Renault 16, supranumită în epocă „Regina Șoselelor”, dar și numeroase exemplare din generația W124 a Clasei E de la Mercedes-Benz – model renumit pentru rafinament și o fiabilitate extraordinară. Printre aparițiile mai exotice s-au numărat un Chevolet Corvette Stingray și o Honda Prelude din cea de-a treia generație.

Raidul Transfăgărășan a pus la grea încercare bătrânele mașini, însă acestea au reușit să urce până la Bâlea Lac fără să fie înregistrat niciun abandon. Astfel, au demonstrat că un vehicul istoric bine întreținut este capabil să ruleze fără probleme chiar și te trasee dificile, spulberând mitul că mașinile vechi „fierb”.

Citește și Dacia 500 „Lăstun” așa cum nu a mai fost văzută niciodată

Vă invităm să răsfoiți galeria foto de mai jos:

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.