Home MagazinReportaje BMW 328 Mille Miglia Roadster a strălucit la Concursul de Eleganţă Sinaia într-o revenire istorică

BMW 328 Mille Miglia Roadster a strălucit la Concursul de Eleganţă Sinaia într-o revenire istorică

de

Ultima cursă internaţională importantă la care toate cele trei BMW Mille Miglia Roadster au participat a fost Marele premiu al Oraşului Braşov, în septembrie 1940. Echipa germană avea intenția de a se prezenta şi la Marele Premiu al Bucureştiului, care urma să aibă loc o săptămână mai târziu. Din cauza războiului, maşinile au participat doar la antrenamentele de la Braşov, după care au fost obligate să se întoarcă în Germania. Astfel că acum, pentru prima dată după 77 de ani, un model BMW 328 Mille Miglia Roadster este din nou pe teritoriul Romaniei.

BMW 328 Mille Miglia Roadster este unul dintre cele trei roadstere legendare pregătite pentru faimoasa cursă Mille Miglia. În fapt, este unul dintre cele două modele cu caroserie produsă de Carrozzeria Touring după specificaţiile BMW. Toate cele trei roadstere au terminat Mille Miglia şi au asigurat victoria BMW în clasamentul echipelor, succes adăugat celui obţinut de BMW 328 Touring Coupé în clasamentul general. Modelul BMW 328 Roadster prezent la Sinaia a terminat pe locul al treilea în clasamentul general şi pe poziţia a doua în clasa 2,0 litri si poate fi recunoscut după grila verde a radiatorului, element folosit la acea vreme pentru a face mai usor de recunoscut. Este una din maşinile pe care BMW o prezintă şi acum la evenimente internaţionale precum Mille Miglia. O dovadă a importatei sale si a deisgnului spectaculos, un Mille Miglia Roadster este expus la Muzeul BMW în “Camera Comorilor”.

Reîntâlnirea cu legendarul Marin Dumitrescu a fost un alt moment emoţionant. În vârstă de 98 de ani, pilotul român are o legătură specială cu BMW 328, el dominând competiţiile din Romania cu un model asemănător pe care el l-a modificat şi la pregătit la Uzina Vulcan din Bucureşti. Ulterior, el a devenit una dintre cele mai influente figuri ale motorsportului naţional, cu peste 30 de titluri de campion naţional în diferite discipline. A primit recunoaştere şi ca şef de echipă şi inginer, cu o carieră întins pe mai bine de 30 de ani. Nepotul său, Andrei Dumitrescu, continuă moştenirea ca pilot de curse. Şi el a fost prezent la Concursul de Eleganţă Sinaia, conducând Cadillac V16 90 Series, în calitate de consultant tehnic al atelierului de restaurare Ţiriac Collection.

În timp ce BMW 328 şi Marin Dumitrescu au marcat începutul evenimentului, Concursul a fost încheiat cu prezentarea “Blue Streamline” Braşov, cea mai de succes echipă românească din Formula Student, ca referinţă pentru următoarele legende auto şi de motorsport.

“Astăzi, am onorat o legendă românească fabuloasă cu un simbol german în cadrul unei reîntâlniri istorice. Oamenii reprezintă sufletul mărcii noastre şi a fost un privilegiu să-l avem pe Marin Dumitrescu alături de BMW 328 după mai bine de 60 de ani. Marca BMW cunoaşte un succes continuu datorită piloţilor şi inginerilor de curse pasionaţi asemenea lui. Mulţumim, Marin Dumirescu!”, a declarat Alexandru Şeremet, Corporate Communication Manager BMW Group România.

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.