Home ȘtiriJaguar F-Pace R-Dynamic Black. O nouă versiune și mai multe echipamente

Jaguar F-Pace R-Dynamic Black. O nouă versiune și mai multe echipamente

de Dan Damian
Jaguar F-Pace R-Dynamic Black

Jaguar propune o nouă versiune de echipare pentru SUV-ul F-Pace, R-Dynamic Black, dar și o serie de noi echipamente.

Finisajele Gloss Black, specifice Pachetului Black, se regăsesc pe capacele oglinzilor exterioare, grila radiatorului și ramei acesteia, ramele geamurilor, ornamentele prizelor de aer cu emblema Jaguar și emblemele spate. Toate acestea se completează cu jantele de 20 de inchi „Style 1067”, Gloss Black. Etrierele de frână roșii sunt parte a designului jantelor.

Linia de design este întregită de barele de plafon în culoarea Gloss Black, în locul celor argintii oferite ca opțiune pe modelele de serie, precum și de un plafon panoramic fix. Jaguar F-Pace R-Dynamic Black este disponibil în întreaga gamă de culori, cu finisaje metalizate și nemetalizate, inclusiv noua culoare Ostuni White.

Jaguar F-Pace R-Dynamic BlackCa toate variantele modelului F-Pace, R-Dynamic Black este disponibil cu o selecție de motorizări Ingenium, de la motorul mild-hibrid (MHEV) cu patru cilindri de 163 CP, diesel, la motorul hibrid PHEV de 404 CP, pe benzină.

De asemenea, Jaguar introduce dotări tehnice și de atmosferă suplimentare pe toate variantele modelului F-Pace. Printre acestea se numără și funcția de iluminare premium a habitaclului, disponibilă și pe alte variante F-Pace, care permite șoferului să aleagă dintre 30 de culori, în locul celor 10 disponibile anterior.

În completarea funcțiilor de ionizare a aerului și de filtrare cu PM 2,5 din habitaclu (introduse pe F-Pace anul trecut pentru a îndepărta alergenii și mirosurile și pentru a elimina particulele ultrafine aflate în suspensie), noul sistem de purificare a aerului din habitaclu cuprinde două funcții suplimentare. Prima dintre acestea, denumită Air Purge, acționează înainte de  începerea călătoriei, folosind ventilatoarele și funcția de recirculare, împrospătând aerul din habitaclu înaintea deschiderii ușilor. Funcția se activează fie prin setarea orei de plecare din ecranul tactil al sistemului multimedia, fie din aplicația Jaguar Remote App. Cea de-a doua funcție monitorizează și ajustează concentrația dioxidului de carbon din interiorul vehiculului. Concentrația de CO2 poate crește dacă sistemul de climatizare funcționează mai mult timp în modul de recirculare, cum se întâmplă când conducem în zone cu aer poluat. Pentru a menține nivelul CO2 în limitele dorite, funcția permite, automat, admisia de aer proaspăt.

Jaguar F-Pace R-Dynamic BlackÎn ceea ce privește partea de conectivitate și multimedia, interfețele Apple CarPlay și Android Auto™ vor deveni în curând disponibile în varianta wireless în urma unei actualizări transmise prin tehnologia Software-Over-The-Air (SOTA).

Anvelopele self-sealing sunt o dotare nouă pentru modelul F-PACE, venind în completarea. kit-ului de reparare pană, a roții de rezervă de dimensiuni reduse sau a roților de rezervă de dimensiuni normale. În interiorul acestor anvelope este integrat un strat de material de etanșare astfel încât dacă un obiect le străpunge, acest material asigură etanșarea perfectă și menținerea presiunii aerului, permițând șoferului să-și continue deplasarea. Disponibile ca opțiune, doar cu pneuri all season, pot avea dimensiunea de 19, 20 și 21 de inchi.

 

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.