Home Știri (Video) Lux, electric cu 745e sau spațial cu Clasa V

(Video) Lux, electric cu 745e sau spațial cu Clasa V

de Aurel Niculescu
(Video) Lux, electric cu 745e sau spațial cu Clasa V

Clasa de lux are noutăți consistente. Puteți alege o limuzină clasică de lux, dotată cu tehnologii electrificate moderne – BMW Seria 7 plug in hybrid. Sau puteți alege un transportor de lux cu mult spațiu interior – Mercedes-Benz Clasa V cu facelift. Și dacă nu de lux aveți nevoie, ci de sport, vă recomandăm Chevrolet Corvette C7 Final Edition.

Plăcerea condusului vine în era modernă cu multe atu-uri. Spre exemplu, în cazul versiunilor plug in hybrid ale noului BMW Seria 7, poți combina un parcurs de lux cu protecția mediului înconjurător. Faceliftul pentru Seria 7 va fi însoțit, din primăvară, de îmbogățirea ofertei cu ajutorul variantelor electrificate – 745e, versiunea cu ampatament extins 745Le şi 745Le xDrive, care adaugă și tracțiune integrală. Sistemul de propulsie a trecut și el prin creuzetul îmbunătățirilor inginerești, primind un motor pe benzină, cu şase cilindri în linie, din actuala familie EfficientDynamics, precum şi o baterie de înaltă tensiune cu capacitate extinsă.



Motorul pe benzină produce 286 CP, cel electric dispune de încă 113 CP şi un cuplu de 265 Nm, iar în modul Sport puterea totală a sistemului ajunge la 394 CP și 600 Nm. 745e sprintează de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde, iar 745Le în 5,3 secunde – însă cel mai rapid este 745Le xDrive, care ajunge la acest nivel în 5,1 secunde. Viteza maximă este limitată la 250 km/h. Noul acumulator litiu-ion are o capacitate crescută la 12 kWh, asigurând o viteză maximă în modul electric de 140 km/h. Autonomia variază, în funcție de versiune, între 50 și 58 km. Și, un detaliu important, sistemul plug-in hybrid continuă să devină din ce în ce mai compact, volumul util al portbagajului fiind la noile modele de 420 de litri, cu bancheta rabatabilă standard în raport 40:20:40.



Dacă vreți și lux și spațiu maxim, pentru mai multe persoane în același timp, atunci mai avem un model îmbunătățit recent. Mercedes a anunțat versiunea restilizată a monovolum-ului Clasa V, a cărui generație actuală a fost lansată în 2014. Designul a fost modificat în special în zona părții frontale, inclusiv pentru versiunea dedicată campingului, Marco Polo, iar Mercedes anunță și introducerea generaţiei de motoare diesel cu patru cilindri OM 654. Stilul vizual se încadrează mai bine de acum cu autoturismele mărcii, Clasa V având parte inclusiv de linia dinamică AMG pentru o personalizare cu tentă sportivă.



La interior, constructorul face modificări și mai subtile – noi orificii de ventilație și ceva schimbări la nivelul instrumentarului de bord. În plus, este disponibilă o nouă opțiune de tapiserie – piele Nappa de culoare Tartufo, iar scaunele de lux opționale disponibile pentru primul rând au funcție de rabatare completă, masaj și climatizare. Capitolul tehnologii aduce noile sisteme Crosswind Assist, Attention Assist, Active Brake Assist și Highbeam Assist Plus. Pentru prima oară, Clasa V devine disponibilă – opțional – cu transmisia automată cu nouă rapoarte 9G-Tronic, legată la noul propulsor diesel patru cilindri OM 654. Acesta este disponibil în versiunile V 250 d cu 190 CP / 440 Nm și V 300 d cu 239 CP și 500 Nm, ambele respectând normele Euro 6d-TEMP.


Dacă ați încheiat călătoria de lux în deplină relaxare și doriți o infuzie de adrenalină, o soluție ar putea fi reprezentată de sportiva americană Chevrolet Corvette. Divizia europeană a GM propune, drept încununare a carierei actualei generații C7, seria limitată Final Edition. Aceasta este disponibilă exclusiv pe coupé, în versiunile Grand Sport ori Z06, în culorile Ceramic Matrix Gray Metallic sau Sebring Orange Tintcoat Metallic. Producătorul adaugă și frâne carbo-ceramice de la Brembo, jante speciale, pachetul Z07 și un kit aerodinamic. La interior, regăsim scaune sport Competition, ambianță High-gloss Carbon Fiber, dar și un habitaclu îmbrăcat în piele Nappa neagră.

Der neue Mercedes-Benz Marco Polo – Interieur, Leder Lugano schwarz, Zierelement in Klavierlack-Optik The new Mercedes-Benz Marco Polo – Interior, Black Lugano leather, Piano lacquer look trim element
Der neue Mercedes-Benz Marco Polo – Exterieur, cavansitblau metallic The new Mercedes-Benz Marco Polo – Exterior, cavansit blue metallic
(Video) Lux, electric cu 745e sau spațial cu Clasa V

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.