La 20 de ani de la debutul lui Veyron, Bugatti schimbă direcția și trece la electrificare cu noul Bugatti Tourbillon. Doar că o face cum nu prea s-ar fi așteptat nimeni.
Cine nu se aștepta ca noul model Bugatti să fie unul electric, cu atât mai mult cu cât marca franceză este acum în portofoliul lui Mate Rimac? Dar nu, acum ceva timp, Bugatti a anunțat că va oferi un nou hypercar cu motorizare V16. Acum știm și ce poate să facă.
Noul Bugatti Tourbillon are o poveste frumoasă, într-o eră a electrificării. Vinde cu un design proaspăt, foarte modern, dar inspirat de câteva modele din istoria de 115 ani a mărcii. Designerii spun că estetica, evident centrată în jurul tradiționalei grile stil potcoavă, a trebui să fie dezvoltată în concordanță cu un set mai mare de cerințe legate de aero și termodinamică. Partea frontală este mai încordată, cu mai multe linii de forță (aici includem și farurile subțiri), dar totul integrat într-un ansamblu elegant. Ceea ce nu s-a întâmplat nici la Veyron sau Chiron, portierele lui Tourbillon sunt stil butterfly, iar în spatele lor este linia rotunjită, tipică Bugatti. Există și un eleron mobil, dar acesta este coborât la viteze mari și se deschide la viteze mai mici, pentru a asigura apăsare la sol, fiind folosit și pe post de frână aerodinamică.
Stopurile sunt desenate sub forma unei linii ondulate de LED-uri, cu numele mărcii, luminat, în centru. De asemenea, este prezent și un impresionant difuzor de aer.
Inspirat din orologerie
Tourbillon face parte dintr-o nouă eră, este primul Bugatti după mai mult de 20 de ani care nu mai folosește motorul W16, astfel încât s-a renunțat și la numele care, până acum, erau ale unor foști piloți de curse. În schimb, pentru a-i asigura un loc în istorie, indiferent de timp sau de curentele care vor urma, noul Bugatti se inspiră din lumea orologeriei, purtând numele unei complicații care fascinează și acum, la mai bine de 200 de ani de la inventarea ei. La interior, Tourbillon are cele două locuri elegant identificate și separate simetric de o consolă din aluminiu, subțire, care conține comenzile de bază, plus tasta pentru comanda transmisiei.
Și mai fascinant este însă tabloul de bord, analogic, format din trei cadrane principale. Vitezometrul, plasat central, și indicatorul de putere din dreapta au mecanismele la vedere, exact în ideea unui tourbillon din orologerie. Mai mult, tabloul de bord este fixat pe coloana de direcție, iar volanul cu două prinderi, sus și jos, se învârte lăsând butucul fix, așadar ceasurile rămân mereu în aceeași poziție. Poate vă mai amintiți de Citroen, francezii fiind cei care au tot insistat pe această soluție (de mulți ani). Există și digitalizare, sub forma unui display care iese din planșa de bord printr-o cinetică complicată și care poate fi poziționat vertical sau orizontal.
Electrificare, dar și cilindree
Cum spuneam, Bugatti a renunțat la clasicul, deja, W16, quad-turbo, de 8 litri și a ales o soluție surprinzătoare. Un V16 complet nou, de 8,3 litri, aspirat, dezvoltat împreună cu Cosworth. Acesta este construit din materiale ușoare, are doar 252 kg și ajunge la o turație maximă de 9.000 rpm. Pe puntea față au fost amplasate două motoare electrice, pe cea spate încă unul. Motorul termic furnizează 1.000 CP, iar cele trei electrice adaugă încă 800 CP, la nivel de ansamblu, individual ele fiind cotate cu 340 CP fiecare. Aceste motoare electrice sunt alimentate de o baterie de 25 kWh, răcită cu ulei, care îi poate asigura lui Tourbillon o autonomie electrică de 60 km, spune Bugatti.
O mențiune și despre frâne: discuri ceramice/carbon, cu sistem brake-by-wire și pneuri Michelin Pilot Cup Sport 2 – 285/35 R20 pe față și 345/30 R21 pe spate.
Cifrele dinamicii au fost mereu punctul de maxim interes legat de modelele Bugatti. Adică accelerațiile. Și la Tourbilln avem așa: 2 secunde până la 100 km/h și 445 km/h viteză maximă.
Bugatti Tourbillon este în teste acum. Livrările vor începe în 2026, atunci când probabil toate cele 250 de exemplare care for fi construite vor fi deja vândute. Fiecare la un preț de 3,8 milioane de euro.