Anul acesta, la Goodwood Festival of Speed, Red Bull a prezentat modelui RB17, visul lui Adrian Newey de a duce Formula 1 pe stradă.
Se vorbește de mult timp despre acest model care s-a născut din ambiția lui Adrian Newey, cel mai titrat inginer din istoria Formulei 1, de a crea un hypercar care să transfere performanțele unei mașini de Formula 1 pe stradă. Bine, nu chiar pe stradă, dar într-un hypercar care ar putea rula pe stradă, iar atunci când ar ajunge pe circuit ar putea concura fără mari diferențe cu o mașină de F1.
RB17 se numește primul hypercar al celor de la Red Bull și arată așa cum i-a dictat tunelul aerodinamic, nu neapărat convențiile segmentului super/hyper car. Mașina are două locuri – normal – și nu vor exista versiuni cu volanul pe dreapta. Motorul este un V10 aspirat de 4,5 litri – vă amintiți de ele, sunetul lor incredibil este deja nostalgie încă din 2006, primul an în care s-a trecut la motorizările V8. Așadar, acest V10 este aproape unul din Formula 1 și zona roșie a turometrului începe după 15.000 rpm. De ce a fost preferat un astfel de motor? A explicat Adrian Newey, cel care se va despărți de Red Bull la finalul acestui sezon: voia un propulsor capabil să producă peste 1.000 CP și ar fi reușit să facă asta și cu un V8 turbo, dar acesta nu ar mai fi avut sunetul atât de bun. Se pare că nu a luat deloc în calcul actuala arhitectură din F1, motorul V6 de 1,6 litri.
Așadar, RB17 a fost construit după principiile aerodinamicii stăpânite atât de bine de Newey, care a reușit să-i confere acestui hypercar o apăsare aerodinamică de maxim 1,7 tone. Asta în condițiile în care mașina are o masă la gol de sub 900 kg. Și apropo, doar motorul termic produce peste 1.000 CP. Dar el este ajutat și de un motor electric integrat în cutia de viteze (construită din fibră de carbon) cu 6 trepte, care produce peste 200 CP. Astfel, puterea maximă pe care RB17 o pune la sol este de peste 1.200 CP, totul pe puntea spate. Accelerația 0 – 100 km nu o știm încă, dar viteza maximă este de peste 350 km/h, iar sistemul de frânare poate crea forțe de 5G la frânările violente. Ideea lui Newey a fost să creeze un hypercar care să obțină timpi și viteze maxime comparabile cu cele ale mașinilor de Formula 1.
Doar 50 de exemplare RB17 vor fi produse, la un preț de aproximativ 7 milioane de euro, tocmai pentru că Red Bull vrea ca această mașină să devină o clasică extrem de rară.