Home Teste Test drive: Alfa Romeo Tonale – Renașterea

Test drive: Alfa Romeo Tonale – Renașterea

de Dan Damian
test Alfa Romeo Tonale

Cu o nouă imagine, noi motoare și cel mai mic preț din gamă, Alfa Romeo Tonale ar putea da startul unei revigorări a gamei Alfa Romeo.

Alfa Romeo este una dintre puținele mărci care au în gamă doar trei modele, Giulia (2016), Stelvio (tot 2016) și, acum, Tonale. Așadar, la 6 ani după modelele de clasă medie vine un SUV compact, al doilea, care este și cea mai accesibilă Alfa în acest moment. O decizie nu inspirată, ci obligatorie pentru supraviețuirea mărcii italiene. Însă, în ansamblu, lucrurile arată bine în cazul SUV-ului Tonale, pentru că acesta are un nou design, mult mai proaspăt (nu în sensul că al modelelor Giulia și Stelvio ar fi învechit), dar și cu tehnologie nouă, actuală.

Alfa Romeo Tonale

Tocmai am spus că Alfa are o gamă foarte mică, dar, chiar și în aceste condiții, marca italiană nu a renunțat deloc la pasiune. Nici n-ar avea cum, pentru că este, prin definiție, o marcă pasională. Așa și-a menținut și sporit clienții în recentele perioade dificile. Ei bine, Alfa Romeo Tonale sintetizează din plin acest aspect, pentru cumpărătorii de SUV-uri. Mașina asta te face să o privești în detaliu, fiindcă este construită din detalii. Farurile (LED Matrix adaptive, la modelul de test) au cele trei elemente distincte ale luminilor de zi, care generează un efect de „încruntat“, plus „inima“ centrală tradițională, o priză de aer generoasă în partea inferioară, toate acestea conferindu-i acea personalitate tipică mărcii. La fel, și stopurile înguste, unite printr-o bandă LED, fiecare cu cele trei semnături luminoase pe care le regăsim și la faruri. Mai adăugăm linia ascendentă a liniei geamurilor (era să mă lovesc de vreo două ori, până am „înțeles“ colțul superior rotunjit al portierelor din spate, pe care nu-l percepi ca atare) și avem imaginea unui SUV altfel. Da, proporțiile sunt clasice, dar detaliile produc plăcere vizuală din orice unghi. A, și să nu uităm de superbele jante (20 de inchi) tip disc de telefon, fără de care imaginea n-ar fi completă.

Alfa Romeo Tonale

Și interiorul este la alt nivel. Înainte să vezi cât de bine e lucrat, observi, iarăși, detalii. De ce să ai partea superioară a planșei de bord plată, când îi poți anima linia cu două mari contururi pentru vitezometru și turometru? Asta, în condițiile în care tabloul de bord este complet digital! Dar nu un banal dreptunghi, eventual cu colțurile ușor rotunjite, ci unul desenat tot în jurul turometrului și vitezometrului. Și dacă tot insistăm cu detaliile, în partea inferioară a vitezometrului autonomia este afișată (digital, evident) în formatul „analogic“ în care înregistrau kilometrii mașinile vechi, atunci când displayurile erau ceva SF pentru o mașină. În aceste condiții, mai contează diagonala displayului tabloului de bord? Chiar nu.

Elemente pasionale

Displayul central al sistemului Alfa Connect, stil flotant, este de generație actuală și are 10,25 de inchi. Și rezoluție foarte bună, și viteză de reacție bună, dar nu putea fi perfect. Am creat propria pagină, prin adăugarea de widgeturi și am pus pe primul plan informațiile computerului de bord, ca să observ că scrisul Average Consumption intră peste prima cifră a consumului mediu, astfel încât nu înțelegi nimic. Cum de n-a observat nimeni când a testat acest sistem, nu-mi dau seama. Dincolo de asta, deși poți seta foarte bine climatizarea de pe display, ai și butoane fizice care fac același lucru. Ceea ce e bine. Am apreciat și faptul că Alfa nu a recurs la o simplă clapetă tehnică pentru comenzile transmisiei, ci a păstrat un schimbător clasic, care se integrează foarte bine în peisaj. Mi-am amintit de clapetele, mai bine zis padelele din spatele volanului. Sunt uriașe! Așa cum găsești la mașinile supersport. Și arată și se simt atât de bine, încât îți vine să ignori faptul că-ți stau în cale atunci când vrei să semnalizezi și trebuie să întinzi degetele după ele. Am apreciat faptul că, atât în față, cât și în spate, italienii au prevăzut câte două porturi, USB clasic și USB-C. Bine, telefonul poate fi încărcat și pe padul wireless, vertical, plasat în așa fel încât poți vedea aproape integral displayul telefonului.

Alfa Romeo Tonale

În rest, scaune confortabile, tapițate cu piele în cazul mașinii testate, masiv desenate, cu sigla Alfa pe tetiere și culorile drapelului italian în spatele schimbătorului, alte detalii care fac deliciul estetic al interiorului. Spațiul este la un nivel foarte bun, mai ales în spate, unde ai suficient loc la nivelul genunchilor.

Motorizare rațională

Când ajungem la motorizare, pasiunea… se cam diluează. Sub capotă este noul motor de 1,3 litri, turbo, mild hybrid, de 130 CP și 240 Nm. Cuplat la cutia de viteze cu ambreiaj dublu și șapte trepte, propulsorul nu pare foarte dornic să tragă susținut. Se trezește la accelerații puternice, dar nu vă așteptați la cine știe ce senzații. O spun și cele 9,9 secunde până la 100 km/h. Menține fără efort viteze mari pe autostradă, dar pare leneș când accelerezi. Direcția are demultiplicare puțin mai scurtă decât concurența, dar are incisivitatea celei de la Giulia. Normal, vorbim despre alt profil al cumpărătorilor. Ce aș fi vrut totuși de la sistemul de direcție ar fi fost un feedback mai bun. Este prea ușoară, chiar și în modul Dynamic al sistemului DNA (Dynamic, Normal, All Weather). Pe de altă parte, Tonale mizează pe confort, fără a fi supus unui ruliu exagerat. Practic, încearcă să mulțumească pe toată lumea.

Alfa Romeo Tonale

Consumul obținut în test a fost de 8,9 l/100 km pe autostradă, cu viteza medie de 126 km/h și cam 6,2 l la 100 km/h, când motorul are 2000 rpm în treapta a șaptea. Are însă un avantaj în oraș, pentru că acest sistem mild hybrid este mai special. Motorul electric furnizează 20 CP și 55 Nm, iar cu ajutorul bateriei de 0,77 kWh (capacitate brută), poate să propulseze singur mașina. E drept, pe distanțe scurte, la plecarea de pe loc (dacă accelerezi foarte ușor, în niciun caz în ritmul traficului), dar și în mers la viteze de oraș, dacă eliberezi puțin pedala de accelerație. Atunci, ai și un simbol EV pe tabloul de bord, iar sunetul este specific unei mașini electrice. Dacă bateria e încărcată la măcar jumătate din capacitate, poți face manevrele de parcare doar cu motorul electric. Contează, pentru că poți rula cu 7 l/100 km în oraș, chiar și în condiții de trafic intens.

Cu toate că motorul nu susține ideea de sportivitate indusă de design (și de padelele de pe volan), Tonale oferă, grafic, toate ingredientele unei sportive autentice. Pe tabloul de bord, poți afișa un G-Meter, iar de pe displayul central, obții informații despre presiunea turbinei, temperatura transmisiei și a uleiului și tensiunea bateriei. Sunt informații, acum digitale, pe care în trecut Alfa le afișa pe ceasuri analogice secundare, plasate pe consola centrală.

Nici aspectele practice nu au fost ignorate. Portbagajul oferă un volum de 500 de litri, iar în spatele cotierei de pe banchetă ai deschidere către portbagaj, pentru acces la acesta și transportul obiectelor lungi, cum ar fi schiurile.

La final, să vorbim puțin și despre preț. Alfa Romeo nu are nicio reținere să se poziționeze direct la nivelul concurenților tradițional premium. Știm asta încă de la debutul modelului Giulia. Așa că Tonale în versiunea de echipare Edizione Speciale, cu acest motor de 130 CP, are un preț de pornire de 41.700 de euro, cu aproape 500 mai mare decât al unui BMW X1 sDrive18i de 136 CP.

Text: Dan Damian

Verdict – 4 stele

Foarte atrăgător din punct de vedere estetic, cu multe detalii specifice spiritului Alfa, Tonale te atrage imediat. La fel de repede, observi faptul că se adresează unui public mult mai general decât de obicei, așa că dinamica nu susține imaginea sportivă. Are însă avantajul unui motor eficient, datorită sistemului mild hybrid mai capabil decât al concurenței.

DATE TEHNICE:

Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4528 × 1841 × 1601 mm. Ampatament: 2636 mm. Portbagaj: 500–1550 l. Rezervor: 55 l.

Tren de rulare: Suspensie față/spate MacPherson. Frâne cu discuri ventilate față, discuri pline spate. Direcție servoasistată electric. Pneuri: 235/40 R20.

Transmisie: Tracțiune față, cutie automată cu 7 trepte.

Motor: Benzină, turbo, L4, 1468 cm3. Putere maximă: 96 kW (130 CP)/5750 rpm. Cuplu maxim: 240 Nm/1500 rpm. Motor electric de 15 kW (20 CP) și 55 Nm.

Performanțe: 0–100 km/h    9,6 s, Viteză maximă 200 km/h, Consum mediu 5,7 l/100 km.

Preț de bază: Alfa Romeo Tonale Edizione Speciale 41.700 euro.

Foto: Bogdan Paraschiv

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.