Home Teste Test drive – BMW X5 xDrive45e – Regele econom

Test drive – BMW X5 xDrive45e – Regele econom

de Dan Damian
BMW X5 xDrive45e

BMW X5 este la a doua generație de versiune PHEV cu modelul BMW X5 xDrive45e și reușește cumva să îmbine eficiența cu dinamica. În anumite condiții.

Constructorul german este în plină ofensivă cu modele electrice, fie ele dedicate sau adaptate, dar nu neglijează nici zona electrificării parțiale, în care activează PHEV-urile, pentru că cei de la BMW nu prea gustă hibrizii simpli. La fel cum, în zona SUV-urilor, s-au oprit cu PHEV-urile la modelul X5, fără să atingă și X6 sau X7.

Așadar, X5 xDrive45e e cel mai mare SUV cu sistem hibrid plug-in al bavarezilor, sistem pe care îl mai întâlnim în această configurație doar la Seria 5 și Seria 7. Este un pachet tehnic care a adus un mare plus față de prima generație PHEV a lui X5 (xDrive40e), în sensul că a trecut de la un motor termic de 2 litri cu patru cilindri la unul de 3 litri cu șase cilindri, iar capacitatea bateriei e mai mult decât dublă, la fel fiind și autonomia electrică. Sunt deja aproape 3 ani de când X5 PHEV rulează în această configurație, între timp având parte de mici actualizări ale designului, în așteptarea faceliftului din acest an.

BMW X5 xDrive45e

Specificațiile tehnice sună bine atât din punctul de vedere al eficienței, cât și al dinamicii. Propulsorul turbo de 3 litri și 286 CP face echipă cu un motor electric de 113 CP integrat în carcasa cutiei de viteze automate cu opt trepte. Așadar există legătură mecanică între punți, iar construcția sistemului asigură tracțiune integrală indiferent de modul de rulare (electric sau hibrid), ceea ce se simte atunci când abordezi un stil de condus mai agresiv.

Traseu electric

În total, BMW X5 xDrive45e oferă 394 CP și 600 Nm, valori suficient de consistente pentru a imprima o dinamică sportivă masei de puțin peste 2,5 tone. Să revenim mai întâi la partea electrică. Bateria plasată în podea, sub scaunele din spate, are capacitatea netă de 22,3 kWh și, teoretic, poate asigura autonomie electrică între 77 și 88 km. Practic, la 100% arăta o autonomie de 60 km în condiții de temperatură joasă. Am epuizat-o doar în mediul urban, unde am reușit să parcurg 44 km până ca motorul termic să pornească pentru prima dată. Pare departe de ceea ce susține BMW, dar știm deja că temperaturile cu minus reduc mult eficiența bateriei. În afara orașului, poți rula electric cu maximum 135 km/h. N-am încercat, dar cred că rezolvi rapid autonomia electrică, așa că este mai eficient să mergi în modul Hybrid. După ce termini complet bateria, X5 rămâne eficient în oraș, dar își amintește de cei 3 litri de sub capotă, așa că vezi consumuri de 10–12 l/100 km, cam aceleași valori fiind înregistrate și pe autostradă, dacă nu depășești limita de 130 km/h. Este adevărat însă că nu prea te poți abține să nu te bucuri de accelerația puternică, însoțită de sunetul incitant al celor șase cilindri.

BMW X5 xDrive45e

Am avut și o premieră personală cu acest model, în sensul că n-am mai condus până acum un X5 cu pneuri A/T. Culmea, care să fie și PHEV! Arată bine, dur cu jantele negre de 20 de inchi, dar cam atât. Cu suspensia pneumatică standard, te poți aventura cam pe oriunde cu ele, dar nu știu mulți posesori de X5 care să facă asta, decât la nevoie. În rest, știți cum se simte la volan asfaltul cariat sau decopertat, la 130 km/h, cu aceste pneuri? Nu bine. Și nici în viraje nu te poți desfășura de adevăratul potențial al mașinii, atunci când vrei să conduci sportiv. Acum, puneți în context atât autonomia electrică, cât și consumul de benzină pe care le-am obținut. Este evident că pneurile le-au influențat destul de mult.

E greu să reproșezi ceva mașinii în ceea ce privește interiorul. Exemplarul testat avea sub 300 km rulați și arăta perfect. Totul este acolo unde trebuie, totul reacționează instantaneu, și mă refer aici la display-ul central, care te potopește cu opțiuni și funcții. Iar dacă vrei și mai multe, nu trebuie decât să le descarci din magazinul dedicat. În continuare mi se pare exagerat schimbătorul din cristal (la fel și butonul de pornire), dar mi-a plăcut textura inserției din „lemn de plop granulat maro antracit“, care costă 461 de euro. Confortul este impecabil inclusiv în spate, unde ai spațiu la discreție, pentru că reversul amplasării bateriei consistente în spate e scăderea volumului portbagajului cu 150 de litri, ajungând astfel la 500.

Prețul de bază al mașinii e de 76.993 de euro, dar este fascinant cum, o pagină de opționale mai târziu, poate urca la 105.478. O pagină care valorează cât un 116i.

Verdict: 4,5 stele

BMW X5 xDrive45e vine cu cel mai puternic sistem PHEV pe care îl are BMW. Combinația dintre motorul cu șase cilindri și propulsorul electric ajutat de bateria mare oferă și eficiență, dar și performanțe sportive. Eficiența nu este prezentă chiar întotdeauna așa cum ți-o imaginezi, astfel încât, pentru rezultate optime, trebuie să încarci cât mai des bateria. Cu ce economisești în oraș, poți compensa valorile mai mari din afara lui.

 

DATE TEHNICE

Caroserie: SUV cu 5 locuri. L × l × h: 4922 × 2004 × 1745 mm. Ampatament: 2975 mm. Portbagaj: 500 l. Rezervor: 69 l

Tren de rulare: Suspensie față/spate paralelogram deformabil, amortizare pneumatică. Frâne cu discuri ventilate față/spate. Direcție servoasistată electric. Pneuri: 275/45 R 20

Transmisie: Tracțiune integrală, cutie automată cu 8 trepte

Propulsie: Motor termic benzină, L6, 2998 cm3, putere maximă 210 kW (286 CP)/5000–6000 rpm, cuplu maxim 450 Nm/1600–3500 rpm. Motor electric cu funcție propulsie/generator. Putere maximă 83 kW (113 CP). Cuplu maxim 265 Nm. Putere maximă ansamblu: 290 kW (394 CP). Cuplu maxim ansamblu: 600 Nm. Capacitate baterie 24 kWh (netă, 22,4 kWh). Autonomie electrică 77-88 km.

Performanțe: 0–100 km/h    5,6 s, Viteză maximă 235 km/h, Consum mediu 1,4 l/100 km

Preț de bază: BMW X5 xDrive45e  76.993 euro/71.730 euro, cu Rabla Plus

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.

Acest site utilizeaza "cookies". Accept Ce înseamnă "Cookie"?