Home Știri (Video) Iată noutățile primei zile de la Goodwood FoS

(Video) Iată noutățile primei zile de la Goodwood FoS

de Aurel Niculescu

Lotus aduce două noi ediții speciale – Exige Type 49 și 79, sub formă de tribut pentru modele clasice de curse, Noble scoate în față versiunea de bază M500, McLaren se dă pe mâna celor de la Lanzante pentru P1 GT, Maserati ne arată o nouă versiune pentru SUV-ul Levante – GTS, în timp ce micul Aston Martin Cygnet… se întoarce cu un V8 la bord.

Type 49 și 79 Exige de la Lotus sunt o celebrare a vremurilor de glorie – Lotus Exclusive a avut grijă de această nouă serie limitată, dezvăluită în cadrul sărbătorii de 70 de ani a constructorului britanic. Noul Exige Type 49 marchează fix o jumătate de secol de când Graham Hill cucerea ambele titluri F1 la bordul monopostului Lotus Type 49. În schimb, Exige Type 79 celebrează patru decade de la momentul dublu de succes – de această dată Mario Andretti fiind campion la piloți, alături de companie, la constructori. Ambele au pornit de la modelul Exige Cup 430 – oferind inclusiv cel mai rapid timp pe turul de circuit acasă la Lotus la Hethel, cu timpul de 1: 24.8 secunde.


Și mai exoticul producător în serie mică Noble a sosit la Goodwood cu un mockup al noului său model de bază M500 – entry-level doar în accepțiunea constructorului, dacă ne gândim la cei 550 CP de sub capotă. În schimb Lanzante a adus un unicat la FoS – Mclaren P1 GT este o creație foarte specială, tip „longtail”, realizată pentru un client din Orientul Mijlociu pe baza modelului de competiție P1 GTR, acum transformat artizanal în versiune de stradă. Bonus în categoria exoticelor avem și o extinsă galerie de imagini cu Ford Eagle Squadron Mustang GT realizată la sursă, în Anglia, alături de… un Spitfire.


https://youtu.be/aQRBbSh2Ums
Maserati pare cel mai „serios” producător care a prezentat o noutate majoră la Goodwood – noul Levante GTS, un SUV menit să acopere golul dintre versiunile standard și spectaculosul Levante Trofeo. Crossover-ul împarte propulsorul V8 biturbo de 3,8 litri cu sedan-ul Quattroporte GTS, oferind 550 CP și 730 Nm – 40 de ponei mai puțini decât la Trofeo, dar cu aceeași valoare a cuplului. Motorul realizat de Ferrari duce SUV-ul la 100 km/h în doar 4,2 secunde (3,9 pentru Trofeo) și apoi până la 292 km/h. Nu totul este despre sportivitate – GTS oferă și opțiuni de lux: piele naturală Pieno Fiore, sistem Harman Kardon cu 14 incinte sau faruri cu LED.



Cireașa de pe tortul fanilor de la Goodwood ar putea foarte bine să fie o „gălușcă” mică și nu foarte iubită – Aston Martin se joacă cu mințile noastre aducând dintre tenebre hulitul mini Cygnet, de această dată sub forma unui spirit răzbunător cu tracțiune spate și motor V8. Odinioară un foarte scump Toyota iQ, Aston Martin Cygnet (este un unicat, din fericire… sau nu) este acum, la cinci ani de când a fost pensionat, o adevărată rachetă de buzunar.



Inginerii Aston au aruncat la „gunoi”– așa cum merita – propulsorul de 1,3 litri în patru cilindri și cum, necum, au înghesuit sub capotă motorizarea V8 de 4,7 litri de pe Vantage S! Puterea a explodat astfel de la doar 97 CP la 430 CP, transmisă acum roților spate prin intermediul transmisiei Speedshift II cu șapte rapoarte, tot o preluare de pe Vantage. Evident, Cygnet este acum un „pachet de mușchi” – masa totală a urcat de la sub o tonă la 1375 kg, distribuite perfect, 50:50 și cu interior din fibră de carbon și scaune Recaro.


Practic totul a fost schimbat – șasiul a fost modificat, tunelul transmisiei vine tot de la Vantage, dar a fost scurtat, suspensiile sunt complet altfel aranjate, iar frânele noi se ascund în spatele unor jante de 19 inch. Iar performanțele sunt pe măsură – 100 km/h sunt atinși în doar 4,2 secunde iar limita maximă este de 274 km/h (față de standardul de 11,8 secunde și 171 km/h).

Ford Mustang and Spitfire aerial shoot. Goodwood and Beachy Head, England 9th - 11th July 2018 Photo: Drew Gibson

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.