Cel mai frumos este ca debutul anotimpului rece să-l petreci cu schiurile sau snowboardul în picioare. Cum treaba asta poate fi destul de complicată la noi în țară, am mers într-un loc unde se poate schia chiar și vara: zona Zell am See-Kaprun, Austria.
Text: Cristian Sterea. Foto: Andrei Barbu
Ultima oară când am verificat în buletin, nu am găsit în niciun colț scris numele Mahomed, așa că am renunțat să aștept ca muntele să vină la mine și am decis să demarez propriul demers de a ajunge la munte. În general, în orice colț al României ai locui, această acțiune nu ar trebui să implice mai mult de câteva ore de condus și ceva nervi provocați de drumurile în continuă reabilitare sau aglomerate. Situația se schimbă însă radical dacă piticii de pe creier reușesc să te convingă ca minivacanța de 1 Decembrie să nu o petreci la parada de Ziua Națională a României, mâncând celebrii cârnați cu fasole, ci pe pârtie, într-un mod ceva mai sănătos și – de ce nu? – mai distractiv. Știu că îndemnul meu nu prea are legătură cu naționalismul care îi cuprinde subit pe unii concetățeni în jurul datei respective, dar nici nu cred că dăunează în cazul persoanelor care dau dovadă de patriotism 365 de zile pe an, și nu doar una.
Revenind la călătorie, recunosc în fața Marii Adunări Naționale și a oricui altcuiva că am furat startul într-un mod jalnic și rușinos. În loc să burdușesc mașina cu bagaje și să pornesc la drum direct din fața casei, cum îi recomand cu tărie oricărei persoane care iubește orele petrecute în spatele volanului la fel de mult ca mine, am folosit o scurtătură aeriană până la München. Orice s-ar zice, cu avionul este mult mai comod, dar o parte din farmecul călătoriei se pierde, mai ales că pe drum te poți abate prin alte locuri minunate, precum Budapesta, Viena sau Salzburg. În legătură cu mașina aleasă, nu am avut niciun dubiu și cred că toată lumea îmi va da dreptate. Marca nu putea fi alta decât Audi, având în vedere că sigla compusă din cele patru cercuri se regăsește pe echipamentul de concurs al multor sportivi care alunecă pe zăpadă, iar modelul, un A6 allroad 3.0 TFSI quattro.
Test comparativ: sisteme electronice de stabilitate
Sesiunea de condus a debutat în forță, cu câteva sectoare de autostradă fără limită de viteză, o ultimă redută ce apără evoluția continuă a industriei germane de automobile. E incredibil cum o mașină atât de confortabilă, luxoasă și polivalentă poate să îți ofere încredere la viteze de peste 180 km/h. Totul pare foarte natural și firesc, iar ambianța interioară rămâne calmă, excelentul sistem audio Bang & Olufsen putând fi ascultat chiar în surdină. Odată ce ai trecut granița cu Austria, lucrurile încep să se liniștească, vitezele coboară la valori pământene și consumul se stabilizează undeva în jurul valorii de 10 l/100 km. Dacă am fi vorbit despre una dintre cele două versiuni A6 allroad diesel (3.0 TDI sau 3.0 BiTDI), rezultatul nu ar fi fost prea măgulitor, dar, când sub capotă lucrează un V6 de 3,0 litri (300 CP), pe benzină, supraalimentat cu compresor și cuplat la o transmisie automată, situația se schimbă la 180 de grade. Unde mai pui că particula allroad vine la pachetul cu tracțiune integrală permanentă de tip Torsen și numeroase dotări de confort ce duc masa până spre 2 tone.
Când te apropii de Zell am See-Kaprun, munții încep să domine peisajul și apar înlănțuirile de curbe. Acesta este terenul ideal pentru ca A6 allroad să își pună în valoare talentul de a face cristiane. Totul e ca sistemul Drive Select să fie trecut pe modul Sport, și distracția poate începe. Mașina se așază bine pe viraje și, în ciuda modului elegant în care răspunde la comenzi, îi transmite exact celui de la volan tendințele dinamice. Nu are incisivitatea schiorilor de Super G, ci, mai degrabă, cursivitatea și precizia necesare câștigării unei probe de slalom.
Cu doar 3000 de locuitori și numeroase pensiuni cochete și hoteluri, Kaprunul te primește cu aceea atmosferă liniștită și relaxată pe care mulți turiști o caută în concediu. Nu cred că permanent este așa, dar asta a fost prima mea impresie la început de sezon și la o oră la care pârtiile încă erau deschise. Seara, barurile après-ski și restaurantele prind viață, iar românii aproape că au naționalizat un pub în care obișnuiesc să se întâlnească. Mai mult, în acest an, pe durata minivacanței prilejuite de Ziua Națională, liniștea care se așterne destul de devreme peste localitățile austriece a fost perturbată de acordurile unor formații românești. Deci, dacă din nu știu ce motiv specificul zonei nu te prinde, oricând poți găsi un loc în care să te simți ca acasă.
La drum cu Hyundai Santa Fe
Totuși, principalul punct de atracție îl reprezintă pârtiile. Cu zăpada nu ai cum să dai greș pentru că o bună parte din domeniul „schiabil“ se găsește pe ghețarul Kitzsteinhorn, iar capacitatea mare de transport te scutește de statul la coadă. În total sunt aproximativ 140 km de pârtii (zonele Kaprun și Zell am See) cu toate gradele de dificultate și peste 50 de instalații pe cablu, de la teleschiuri până la telecabine. Prețurile nu sunt deloc de speriat, iar în cazul în care se utilizează abonamente pe mai multe zile, le pot bate pe cele întâlnite în unele stațiuni românești. Tare m-aș bucura ca și administratorii pârtiilor noastre să înțeleagă că nu poți atinge succesul Daciei decât dacă prețul corespunde calității produsului. Un alt avantaj al zonei îl reprezintă panorama absolut superbă formată din peste 40 de vârfuri alpine și lacul Zell. Dacă sunteți ghinioniști și prindeți o perioadă înnorată, este recomandabil să urcați la complexul construit pe vârful Kitzsteinhorn (3029 m) ce include un restaurant și o mică sală de cinema unde rulează un filmuleț de prezentare a zonei, cu imagini spectaculoase.
Cei care nu reușesc să își consume toată energia pe pârtia de schi ar trebui să viziteze și Castelul Kaprun. Clădirea în sine nu este cine știe ce și nu păstrează multe elemente originale din tumultoasa sa istorie, dar prezentarea interesantă a ghidului îl face mult mai atractiv. Tot aici vă puteți juca și cu un cățel extrem de simpatic și zglobiu care vânează toate luminile și umbrele care îi ies în cale. În cazul în care îl prindeți într-o perioadă cu lună plină, cică este și mai agitat.
Ultima, dar nu cea din urmă atracție a Kaprunului este centrul spa Tauern. Cu o suprafață de peste 20.000 mp, saună, mai multe piscine, interioare și exterioare, precum și un centru de înfrumusețare, acesta e unul dintre cele mai indicate locuri pentru detensionarea mușchilor solicitați la schi. În cazul în care nu aveți costumul de baie la dumneavoastră, nu-i nicio problemă, există o zonă destul de amplă dedicată celor care preferă nudismul. Dar nici măcar aici oamenii nu se dezbracă de reguli, ci doar de haine, accesul în zona respectivă fiind permis doar… în costumul lui Adam.
Aventură în Carpați
Cam asta ar fi ingredientele pe care zona Zell am See-Kaprun le pune la dispoziție pentru reușita unei vacanțe. Nu sunt puține și, dacă știi să le dozezi așa cum trebuie, rezultatul nu poate fi decât pozitiv. Totuși, chiar și pe pârtie, gândul mi-a stat mai mult la Audi A6 allroad quattro. Condusul acestei mașini are ceva special și îți produce o satisfacție cel puțin la fel de mare ca schiatul sau mersul la spa. Și aici nu cred că este vorba doar de pasiunea mea uriașă pentru mașini, ci strict de calitățile intrinseci ale modelului. După toată această experiență, singura mea mâhnire rămâne faptul că nu am găsit un loc unde să pot utiliza din plin garda la sol variabilă și tracțiunea integrală permanentă cu care A6 allroad quattro vine echipat standard. Oricum, e reconfortant doar să știi că sunt acolo și poți apela oricând la ele.
ams 01/2013
Comentarii închise.