Home Modele noi Ferrari 296 Challenge: mai ușor cu 140 kg și fără hibrid

Ferrari 296 Challenge: mai ușor cu 140 kg și fără hibrid

de Răzvan Măgureanu
Ferrari 296 Challenge

Al nouălea model în gama Challenge, primul cu motor V6, este derivat din 296 GTB dar renunță la sistemul hibrid în favoarea unei construcții mai ușoare cu 140 kg. Primele impresii de la prezentarea statică de pe circuitul de la Mugello cu ocazia Ferrari Finali Mondiali 2023.

Cupa Ferrari Chalenge Trofeo Pirelli a debutat în 1992 tot pe circuitul de la Mugello și de atunci Ferrari a construit opt modele Challenge derivate din modelele de stradă, de la 348 Challenge până la 458 Challenge/Challenge Evo și 488 Challenge/Challenge.

Noul Ferrari 296 Challenge este derivat din 296 GTB dar Ferrari spune că este destul de apropiat de modelul de competiții 296 GT3. Noul model va debuta în sezonul 2024 în Ferrari Challenge din Europa și SUA.

Fără hibrid
Cu ampatamentul mai scurt decât la 488 Challenge Evo, centrul de greutate foarte coborât și aerodinamica foarte bună, 296 GTB era deja o bază foarte bună de dezvoltare. Comparativ cu modelul de serie 296 GTB, sistemul de propulsie este destul de diferit. Chiar de la începutul dezvoltării mașinii, Ferrari a decis să renunțe la sistemul hibrid și la bateria de înaltă tensiune montată în spatele scaunelor și împreună cu scaunele și alte elemente din materiale mai ușoare, masa la gol a scăzut cu 140 kg de la 1470 la 1330 kg.

Nu doar argumentul masei a fost decisiv ci și faptul că în curse motorul termic nu este utilizat sub 4000 rpm și de aceea, nu este necesar boostul de la sistemul hibrid la turații scăzute.

Prin eliminarea sistemului hibrid, sistemul de evacuare situat în partea superioară a compartimentului motor este mai liniar și împreună cu mărirea presiunii de supraalimentare cu 10% (turația maximă a turbinelor a fost mărită cu 10% la 180.000 rpm) și creșterea turației maxime cu 500 rpm s-a obținut o creștere a puterii motorului V6 de 3 litri cu unghiul V-ului de 120 grade de 37 CP, de la 663 CP la 700 CP. Rezultă astfel o putere specifică impresionantă de 234 CP/litru și un raport masă putere sub 2 kg/CP.

Aerodinamică îmbunătățită
Renunțarea la sistemul hibrid a modificat puțin distribuția maselor dar Raffaele de Simone, pilotul de teste Ferrari ne-a spus că în cazul mașinii de curse este mai importnată forța de apăsare decât distribuția maselor pe axa longitudinală. De aceea, Ferrari s-a concentrat pe creșterea forței de apăsare.

La partea din față, aripa spoilerului se extinde mai mult în față și au apărut și aripioarele suplimentare în lateral, iar în spate se remarcă un eleron generos fix al cărui unghi poate fi reglat. Prin renunțarea la sistemul hibrid s-a modificat sistemul de răcire și radiatorul principal a fost mutat în față în timp ce intercoolerele și filtrele de aer pentru motor au rămas în partea din spate ca la mașina de serie.

În față, radiatorul motorului este răcit de curentul de aer care pătrunde prin priza de aer din centrul barei de protecție și iese prin priza de aer practicată în capotă. Astfel, forța de apăsare este de 870 kg la 250 km/h, ceea ce reprezintă o creștere de 18% comparativ cu 488 Challenge Evo.

De asemenea, 296 Challenge Evo utilizează în premieră mondială discuri din fibră de carbon CCM-R Plus (408 mm în față și 390 mm în spate) ce au la bază fibre de carbon lungi asamblate într-o matrice multidirecțională 3D ce le conferă o durabilitate crescută cu 100% și o conductivitate termică de trei ori mai bună. Ferrari promite o durată de viață de trei ori mai mare pentru discurile de carbon și de două ori mai lungă pentru plăcuțele de frână.

De asemenea, 296 Challenge preia senzaționalul sistem brake-by-wire ABS Evo care frânează selectiv roțile pe baza informațiilor primite de la senzorul pe șase axe al sistemului ESP. Acesta a fost adaptat pentru 296 Challenge și calibrat în concordanță cu noul sistem de frânare CCM R-Plus.

Ferrari susține că noul 296 Challenge este cu 2 secunde mai rapid pe circuitul de la Mugello decât 488 Challenge Evo, că oferă frâne cu o consistență mai bună și o agilitate mai bună la viteze mici.

 Date tehnice Ferrari 296 Challenge

Caroserie
L x l x h 4602 x 1958 x 1159 mm, Ampatament 2600 mm, Ecartament față/spate 1715/1647 mm, Masă la gol 1330 kg, Rezervor 140 l.
Tren de rulare
Suspensie față și spate cu brațe duble suprapuse, Frâne cu discuri din fibră de carbon, 408 mm pe față și 390 mm pe spate, ABS EVO, pneuri față 280/680 ZR19 și pneuri spate 300/720 ZR19
Transmisie
Cutie automată cu dublu ambreiaj 7 trepte F1 DCT
Motor
V6 turbo la 120 grade, cilindree 2992 cmc, alezaj x cursă 88 x 82 mm, raport de compresie 9,4:1, putere maximă 700 CP/7500 rpm, cuplu maxim 740 Nm/6000 rpm, putere specifică 234 CP/l, turație maximă 8500 rpm

Ferrari Challenge
A debutat în 1992 pe circuitul de la Mugello primul model utilizat fiind 348 Challenge (1992-1995). Ulterior au fost dezvoltate încă șapte modele: F355 Challenge (1995-2001), 360 Challenge (2000-2006), F430 Challenge (2006-2011), 458 Challenge (2011-2013), 458 Challenge Evo (2014-17), 488 Challenge (2017-2019) and the 488 Challenge Evo (2020-). În decursul celor 30 de ani, mai mult de 1000 piloți s-au înscris în Ferrari Challenge. Există două campionate continentale Ferrari Challenge (Europa și SUA) și două naționale (Marea Britanie și Japonia). În campionatul european sunt circa 55-60 concurenți, în cel american 60-65 mașini, iar în cele două competiții naționale 20-25 piloți. În finala Ferrari Finali Mondiali sunt mai mult de 150 piloți la start.

Noul Ferrari 296 Challenge debutează în 2024 în campionatul european și american și în 2025 în campionatele naționale din Marea Britanie și Japonia.

Cupa Ferrari Challenge Trofeo Pirelli este împărțită în patru categorii în funcție de nivelul de pregătire al piloților: Trofeo Pirelli, Trofeo Pirelli Am, Coppa Shell and Coppa Shell Am, Trofeo Pirelli fiind pentru cei mai avansați piloți.

Sezonul 2024 al campionatului European Ferrari Challenge începe la Mugello pe 2-5 mai 2024. Iată lista celor șapte etape:
Mugello, 2-5 mai
Balaton, 30 Mai-2 iunie
Jerez, 20-23 iunie
Portimão, 4-7 iulie
Le Castellet, 25-28 iulie
Nürburgring, 5-8 septembrie
Ferrari Finali Mondiali 2024  data va fi anunțată ulterior

Ferrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 ChallengeFerrari 296 Challenge

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.