Hyundai a prezentat primele imagini oficiale cu noul SUV de clasă mini Hyundai Inster, care va rivaliza cu Dacia Spring.
Se ascute concurența în segmentul SUV-urilor electrice de clasă mini în care Dacia Spring nu are nici astăzi, la 3 ani de la lansare niciun concurent, timp în care s-au vândut peste 140.000 unități.
Noul Hyundai Inster este un SUV de clasă mini full electric derivat din Hyundai Casper, lansat în 2021, care are o lungime de 3,59 metri și care se vinde în Coreea de Sud cu motoare pe benzină. Noul SUV electric se va vinde în Europa sub numele de Inster dar în Coreea va păstra numele de Casper.
Numele, derivat din “Intimate” și “Innovative” reflectă evoluția față de Casper. Hyundai nu anunță deocamdată decât că autonomia lui Hyundai Inster va fi de 355 km WLTP, mai mare decât cei 225 km oferiți de Dacia Spring sau cei 326 km ai lui Citroen e-C3. Însă coreenii nu dau niciun fel de detalii despre sistemul de propulsie și capacitatea bateriei.
Întrucât Hyundai nu are o platformă electrică dedicată pentru un model atât de mic, mai mult ca sigur, Inster este construit pe platforma convențională a lui Casper așa cum și Spring (Renault K-ZE) utilizează platforma convențională a lui Renault Kwid, dezvoltat pentru piața indiană.
Având însă în vedere autonomia promisă de 355 km WLTP, cu 50% mai mare decât a lui Spring, ne așteptăm ca bateria lui Inster să aibă în jur de 35 kWh, comparativ cu 26,8 kWh net la Spring. De asemenea, credem că Hyundai Inster va oferi și o viteză de încărcare mai mare decțt cei 30 kWh de la Spring. În privința prețului, probabil coreeenii vor oferi noul model la un preț de până în 20.000 euro pentru a putea rivaliza cu Dacia.
.
Primele imagini ascunse în întuneric dezvaluie profilul unui SUV robust, care se remarcă prin semnătura luminoasă cu detalii specifice temei Parametric Pixels întâlnită și la Ioniq 5 și 6. De asemenea, într-una din fotografii se observă că portul de încărcare este în partea frontală dreapta.
Hyundai Inster va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Internațional de Mobilitate de la Busan, la finalul lunii iunie.