Promo

Pontiac Silver Streak Eight Touring Sedan − Mașina timpului

Într-o lume digitală, agitată, în care totul curge accelerat și nimic parcă nu mai are cu adevărat valoare, plimbarea cu un Pontiac Silver Streak Eight Touring Sedan din 1938 este ca o reconectare la calitățile chintesențiale ale unui automobilul.

Pasiunea pentru mașinile clasice are de multe ori în spate o nostalgie pentru amintirile din etape anterioare ale vieții. Așa ajung mulți colecționari să își cumpere automobilele pe care le vedeau pe străzi în copilărie sau mașina pe care și-ar fi dorit-o la 18 ani, însă nu și-au permis să o aibă. În consecință, interesul pentru anumite vehicule istorice variază odată cu trecerea anilor, pe măsură ce generațiile se schimbă și ele.

Un exemplu concret este scăderea în popularitate prin care automobilelor interbelice au înregistrat-o în ultimele două decenii. Pe lângă dispariția pieselor de schimb și chiar a mecanicilor care știu să le repare și să le întrețină, colecționarii nu au mai fost la fel de interesați să investească într-un automobil produs înainte de anii `50. Performanțele moderate a acestora, modul greoi în care se conduc și chiar designul specific acelei perioade sunt considerate caracteristici inedite, însă nu suficient de interesante pentru a cumpăra un astfel de exemplar.

Din fericire, există și excepții. Oameni mulțumită cărora, generațiile viitoare vor putea să admire și să vadă mergând un vehicul vechi de aproape un secol. Și nu în ultimul rând, să ne ofere nouă, jurnaliștilor dornici de a celebra istoria automobilului, șansa de a documenta experiențe precum cea care face subiectul acestui articol. Pentru că a conduce un Pontiac Silver Streak Eight Touring Sedan din 1938 este o trăire foarte diferită de ceea ce experimentează șoferii la volanul mașinilor din prezent.

O călătorie în timp

Privind Pontiacul înainte de a mă urca la volan, mă simt pur și simplu fascinat de proporțiile lui. Este masiv, lung de aproape 5 metri și foarte înalt comparativ cu ceea ce înseamnă astăzi un automobil în trei volume. Aripile frontale separate de compartimentul motorului, farurile construite ca elemente de sine stătătoare, parbrizul din două piese cu sticlă plată − toate sunt elemente din vremuri în care evoluția automobilului din trăsură încă mai era sesizabilă. Este adevărat că trei decenii de evoluție au adus multe schimbări, însă unele concepte de bază încă mai erau păstrate.

Urc la volan și simt că „am urcat”, pentru că Pontiacul chiar are trepte în toată regula la baza ușilor. O soluție justificată atât de garda la sol înaltă, cât și podeaua și mai înaltă a mașinii, care stă deasupra unui șasiu separat − toate automobilele americane fiind construite pe șasiu atunci și încă multe alte decenii mai târziu. Întorc cheia poziționată la jumătatea bordului în timp ce apăs ușor și pedala de accelerație și motorul se trezește la viață instantaneu, abia dându-i răgaz demarorului să facă câteva ture. Sunetul propulsorului este abia perceptibil la ralantiul de 450 rpm, așa că accelerez de câteva ori pentru a-l asculta și a observa răspunsul pedalei de accelerație.

Mașina fiind în prealabil încălzită de proprietar, pot să mă pun liniștit în mișcare. Apăs ambreiajul și selectez treapta întâi de la un levier foarte lung, după care eliberez ambreiajul în timp ce accelerez. Pontiacul pornește din loc neașteptat de lin și începe să accelereze pe măsură ce sunetul plin al grupului motopropulsor rezonează în habitaclu. Propulsorul cu opt cilindri în linie și supape laterale se turează lent și sună ca o uzină de forță, în timp ce transmisia cu roți dințate drepte adaugă o notă de vâjâit mecanic în  coloana sonoră. E timpul să schimb viteza, așa că apăs ambreiajul și duc levierul către treapta a doua în dreapta-sus (cutia cu trei viteze are o configurație dog-leg, cu treapta întâi jos). Totul se desfășoară surprinzător de fluent, pentru că transmisia dispune de sincroane pentru trepte doi-trei. 

O mașină ca o declarație

Sunetul motorului îmi cere în curând și treapta a treia, după care se liniștește la o turație confortabilă în timp ce mărețul Pontiac rulează cu 50  km/h pe bulevardul gol, într-un București amorțit de pandemie. Nu simte nevoia să conduc mai rapid, mai ales că și pe vitezometru se află inscripția „safety first“. Poziția de condus înaltă − de pe ceea ce seamănă mai degrabă cu o canapea decât cu o banchetă − îmi oferă o bună perspectivă asupra capotei lungi, în capătul căreia se vede statueta șefului indian, sigla mărcii Pontiac. Direcția cu demultiplicare lungă este vagă, iar volanul de mari dimensiuni este justificat de lipsa servodirecției, oferind o pârghie mai bună și făcând mai ușoare manevrele de la viteze mici.

Pontiacul nu se conduce foarte greu, însă cere un plus de atenție. Din cabina îngustă, mașina se simte mare, iar limitele nu sunt vizibile nici prin parbriz, nici prin oglinzile retrovizoare minuscule. Luneta din două piese pare foarte departe, iar suprafața redusă și poziția înaltă ascunde complet traficul care rulează în imediata apropiere a mașinii.

Citește și Zeci de exemplare Oltcit au defilat în weekend la București

Dar nu este cazul astăzi, pentru că traficul lipsește în această zi din perioada în care țara se afla în stare de urgență. În intersecții sunt numeroase filtre ale poliției și armatei, așa că îmi pregătisem și declarația pe propria răspundere care justifica ieșirea mea în interes de serviciu. Și cu toate astea, niciun polițist nu m-a oprit. Cu toții au observat mașina (era și greu să ratezi o așa apariție în trafic), însă simpla ei prezență pe străzi a fost văzută ca o declarație de intenții serioase. Așa cum deținerea acesteia în urmă cu opt decenii, când automobilele erau încă la începuturi, spunea foarte multe despre proprietar: o  anumită poziție socială, un anumit nivel de venituri și un grad de educație ridicat.

Moștenire de colecție

Irinel Ionescu, colecționarul din București care deține acest Pontiac Silver Streak Eight a cumpărat automobilul  pe un site din Statele Unite în 2018. „Am găsit mașina pe Craglist în timp ce căutam o antebelică (n.r. o mașină produsă înainte de cel de-al Doilea Război Mondial) cu 8 cilindri, ceva produs între 1934 și 1939”. După o săptămână în care salvase anunțul în timp ce se uita și după alte oferte, a decis să încerce să o cumpere. „Într-o seară, în timp ce așteptam să iasă fiul meu de la cursul de dans, am sunat la telefonul din anunț și am primit ton de ocupat. Așa că am trimis un sms întrebând dacă mașina merge și dacă acceptă transfer bancar.” Proprietarul a respins inițial oferta, așa că Irinel și-a rugat un prieten din New York să ia legătura cu americanul. Acesta a fost mai deschis la noua abordare, trimițând filmulețe cu automobilul în mers, pentru a demonstra că este funcțional. Mașina aparținuse tatălui său, care murise între timp și astfel o primise moștenire.  A urmat încă o rundă de negocieri, în care vânzătorul l-a contactat pe Irinel inclusiv pe platforma socială Linkedin și l-a rugat să îi trimită o poză cu el ținând  o ceașcă de cafea, pentru a-i verifica identitatea. Însă când a venit momentul plății, americanul s-a răzgândit din nou după câteva zile, spunând că nu mai vrea să vândă automobilul și că s-a decis să-l păstreze în familie, în amintirea tatălui său.  

După alte câteva zile, parțial resemnat, Irinel a mai trimis un mesaj către vânzătorul american. „I-am scris că îmi pare rău că s-au decis să nu mai vândă mașina. Iar dacă se răzgândesc vreodată, să anunțe, pentru mi-o doresc foarte mult. Apoi am adăugat că dacă are îndoieli privind transferul bancar, persoane care vine să ia mașina pe platformă îi poate aduce banii cash. Bum! Am atins punctul sensibil”. Auzind despre plata în numerar, vânzătorul a devenit iar interesat, anunțând că mașina poate fi ridicată în weekend dacă primește banii. „Aici era blocajul. Mi-a zis că parcă nu îi vine să vândă mașina doar după o discuție prin SMS-uri”. Recunoscător că s-a înduplecat să i-o vândă lui, Irinel i-a promis americanului că mașina va păstra ceva în amintirea tatălui său. Așa că odată adusă în România, a primit plăcuțele de înmatriculare B 947 KNG − numele de familiei al fostului proprietar fiind Kingstone, iar anul nașterii acestuia fiind 1947. „S-a bucuram mult să vadă asta, mai ales după ce i-am trimis și poze cu mașina recondiționată”. Pentru că deși mașina era într-o stare mecanică bună când a cumpărat-o, exteriorul nu fusese refăcut niciodată, așa că Irinel s-a decis să o recondiționeze. Caroseria fost dezechipată și revopsită în nuanța originală, elementele cromate au fost refăcute, iar interiorul a fost retapițat și restaurat confort configurației originale. A urmat mecanica, trenul de rulare și ambreiajul. I-au fost schimbate și toate geamurile și chederele cu piese noi, după care totul a fost pus din nou laolaltă, iar rezultatul a fost o splendoare de mașină. 



Citește și Raidul Transfăgărășan: mașinile clasice au cucerit cea mai frumoasă șosea din lume

Viața bate filmul

Nu poți să conduci acest Pontiac interbelic fără ca gândurile să îți zboare la filmele vechi americane. Sau chiar la cele românești, de Sergiu Nicolaescu. Iar efectul se transmite și vizual, prin simpla ei prezență pe străzi.

Este o piesă care pare că a venit din alte timpuri și nici măcar nu încearcă să se împletească cu lumea cotidiană. Deși motorul de 100 CP îi oferă performanțe suficient de bune pentru a ține pasul cu traficul, nu îți vine să o alergi. Până la urmă, nici nu se cuvine să forțezi limite cu un bătrânel de 82 de ani. Așa că mai bine îl tratezi cu blândețe și lași timpul să curgă în ritmul lui, acompaniat de țăcănitul ceasornicului mecanic din bord. 

Galerie Foto:

Text și foto: Alin-Alexandru Ionescu