La 25 de ani de la debutul său în România, Cielo revine pentru un test aniversar care să ne amintească de unde am plecat. Pentru că deși Daewoo nu venea cu tehnologii inovatoare, aducea un salt în calitate pentru nivelul de atunci al pieței auto românești.
Trag de mânerul portierei, iar în fața mea se deschide un portal către anul 1995: interiorul unui Cielo impecabil, ca al unei mașini de showroom. Mă așez pe scaunul cu șezutul destul de plat, și în timp ce îmi plimb mâinile în jurul volanului subțire, încep să inspir mirosul care mă învăluie. Și odată cu el, mintea îmi este inundată de senzațiile pe care le trăiau cei care și-au cumpărat un Cielo nou la jumătatea anilor `90. Era, în primul rând, un sentiment de reușită, pentru că nu oricine își permitea să plătească aproape 12.000 de dolari pe o mașină, în condițiile în care salariul mediu net în România anului 1995 era de circa 100 de dolari. Însă prețul era justificat, pentru că la momentul apariției, Cielo revoluționa piața auto românească.
Întorc cheia în contact, iar aprinderea martorilor din bord este însoțită și de un sunet de avertizare pe care nu-l mai auzisem de cel puțin un deceniu. Încă un click, iar motorul se trezește la viață voi, după care se liniștește la un ralanti abia perceptibil. Ciupesc accelerația de câteva ori pentru a asculta mârâitul motorului de Cielo – un sunet care cândva însemna putere și un anumit statut pe șoselele României.
Începutul unei noi ere
În prima parte a anilor `90, industria auto românească era în colaps. Tehnologia învechită, calitatea slabă a fabricației și piese de schimb tot mai proaste i-au făcut pe cei cu dare de mână să treacă rapid la modele second hand aduse de peste hotare. Apăruseră și primii dealeri de automobile noi, însă puterea de cumpărare a românilor făcea ca vânzările să fie foarte modeste.
La toate cele trei mari uzine constructoare de autoturisme se simțea nevoia privatizării. Era singura soluție ca locurile de muncă să fie păstrate, iar statul să primească infuzii de capital de care avea mare nevoie. Ofertele nu au întârziat să apară, iar pentru care este salvată este uzina de automobile de la Craiova. Aici erau produse fostele modele Oltcit, rebotezate Oltena, după ce Citroen se retrăsese din afacere în 1990. În 1994 este semnat un parteneriat între statul român și marca Daewoo, iar la Craiova este construită o nouă linie de producție unde aveau să fie fabricate automobile moderne. În primă fază, acestea au purtat sigla Rodae (o asociere între România și Daewoo), iar primul model lansat de coreeni, în 1995, a fost Cielo. Promovat intens pe toate mediile, acesta avea să devină rapid un automobil foarte dezirabil (poate vă mai amintiți reclama cu taurul care a rulat la TV), iar pentru unii români, chiar un motiv de a economisi sau a câștiga mai bine.
Însă, luat la bani mărunți, Cielo nu era nici pe departe o mașină de ultimă generație. În fond, era un Daewoo LeMans (model produs între 1986 și 1994) restilizat, care la rândul lui era un Opel Kadett E cu alte sigle. Doar că pentru România acelor ani, Cielo reprezenta un salt uriaș pe toate planurile. Pentru că pe lângă ponositele modele Dacia 1310, cu tehnologie ce data din anii `70, modelul coreean era o adevărată navă spațială. Nici Dacia Nova R523, lansată pe piață în anul în care Cielo a venit în România, nu putea reprezenta un competitor real, fiind o mașină depășită din toate punctele încă de la debut.
Iar dacă platforma mașinii nu aducea inovații, clienții erau atrași de echiparea bogată. Daewoo Cielo dispunea de servodirecție, închidere centralizată, geamuri electrice față/spate, aer condiționat, radio-casetofon cu antenă telescopică acționată electric, portbagaj și capac pentru bușonul de benzină cu deschidere de la buton, scaun pentru șofer reglabil pe înălțime și alte dotări de care românii obișnuiți cu Daciile nici nu le concepeau.
Primele loturi vândute în România au fost importate din Coreea, pentru ca ulterior, producția să înceapă la uzina de la Craiova. Deși producția s-a extins și cu alte modele ulterior, fiind lansat inclusiv un succesor, Nubira, însă Cielo a rămas în producție până când uzina a fost cumpărată de Ford, în 2007. La exemplarele produse după anii 2000 au apărut tot mai multe probleme legate de calitatea fabricației și chiar și de fiabilitate, însă despre modelele coreene, vândute în 1995, s-a creat o adevărată legendă urbană care le lăuda atât performanțele, cât și fiabilitatea.
Testul timpului
Acest Cielo în vârstă de 25 de ani care funcționează perfect, este o dovadă vie că legendele sunt adevărate. Până și aerul condiționat este încă în putere, răcind rapid interiorul mașinii pe care o găsisem parcată în soare. Motorul de 1,5 litri, care dezvoltă 75 CP, are o funcționare liniară și rafinată, bogată în cuplu chiar și la turații joase. Timoneria transmisiei, deși are o cursă relativ lungă, oferă precizie în selectarea treptelor, iar ambreiajul „prinde de jos”, facilitând o acomodare rapidă. Poziția la volan trădează concepția veche a modelului, însă oferă și o vizibilitate excelentă – mai ales că și montanții sunt subțiri, iar suprafața vitrată, generoasă. Direcția are un nivel de asistare optim, păstrând un pic de greutate pentru a face mașina sigură și la viteze mari, însă ușurința cu care poate fi rotit volanul pe loc era motiv de invidie pentru cei care încă munceau pentru o parcare laterală.
Starea bună a mașinii este confirmată și de modul în are rulează. Denivelările sunt absorbite elegant, fără zgomote suspecte de la trenul de rulare, motorul răspunde la accelerații fără ezitări, iar antifonarea este bună – cel puțin la viteze moderate, unde zgomotul de vânt nu este încă o problemă. Cielo se simte în elementul lui și la viteze de autostradă, transmisia cu etajare lungă ținând motorul la turații reduse. Deși puterea de 75 CP este moderată după normele actuale, masa proprie de puțin peste o tonă și caroseria aerodinamică permiteau atingerea unei viteze maxime impresionante, de 177 km/h.
Exemplarul pe care îl conduc a acumulat un rulaj de doar 38.000 de km în 25 de ani, fiind o mașină „de garaj”. Astfel se explică și starea foarte bună a vopselei exterioare, în proporție de 100% originală. Până și anvelopele Khumo sunt cele cu care mașina a venit în echiparea de uzină, iar în ele probabil că a mai rămas niște aer din Coreea. Planșa de bord este și ea intactă, fără crăpături sau decolorări, fiind ferită de razele soarelui. Deși aspectul plasticelor este specific mașinilor din anii `80, calitatea asamblării confirmă încă o dată atenția la detalii a coreenilor: mașina nu are „greierași” în timpul rulării, cum aveau ulterior modelele produse în România. Singurul care nu mai funcționează este ceasul digital, afișajul său obosind de-a lungul anilor.
Piesă de colecție
Deși majoritatea modelelor Cielo vândute în România au ajuns la Remat, exemplarele precum cel prezentat în acest articol reprezintă deja interes pentru colecționari. Automobilul prezentat de auto motor și sport face parte din colecția Muzeului Auto Banat, unde Iulian Zaiba strânge piese din istoria auto a României de mai bine de 15 ani. Majoritatea exponatelor sunt modele Dacia, însă Iulian a văzut și potențialul acestui Cielo, aflat într-o stare foarte bună, de a deveni un automobil istoric atunci când va împlini 30 de ani.
Locul ocupat de Cielo în istoria auto a țării noastre este incontestabil. Pentru că pe lângă creșterea în calitate, performanțe și dotări ale unui automobil construit în România, Daewoo a crescut standardele serviciilor post-vânzare. Până în acel moment, românii nu știau ce înseamnă garanție, reparații de calitate sau showroom-uri cu oameni de vânzări orientați către client. Mașinile nu veneau cu defecte din fabrică, iar cei care le cumpărau nu trebuiau să mai verifice câteva exemplare din parcarea uzinei până găseau una în care nu ploua – pentru că da, acesta era nivelul industriei auto din România în anii `90.
Cielo a fost automobil de familie, mașină de serviciu pentru persoane cu funcții de conducere de la diferite instituții ale statului sau taximetru. A fost mașină de fală, dar și cal de povară. Iar pentru mulți români, a rămas în amintire ca o mașină care nu a dezamăgit, având o fiabilitate remarcabilă și competențe rutiere foarte bune. Iar astfel de exemplare precum cel prezentat, ajunse în mâinile unor pasionați, le vor arăta și generațiilor următoare cum arăta prima mașină modernă produsă în România postdecembristă.
Text și foto: Alin-Alexandru Ionescu
DATE TEHNICE
Caroserie
Sedan cu 4 uși și 5 locuri. L × l × h: 4482 × 1662 × 1393 mm. Ampatament: 2520 mm. Volum rezervor: 50 l. Masă proprie: 1025 kg
Tren de rulare
Suspensie față independentă, suspensie spate semiindependentă cu element torsional, amortizoare hidraulice, arcuri elicoidale. Direcție servoasistată. Frâne cu discuri față și tamburi spate. Pneuri față/spate 175/70 R13
Transmisie
Tracțiune față, cutie manuală cu 5 trepte
Motor
Benzină, L4, două supape pe cilindru, injecție multipunct. Cilindree: 1498 cm3. Putere maximă: 75 CP/5400 rpm. Cuplu maxim: 128 Nm/3200 rpm
Performanțe
0–100 km/h: 13.4 s
Viteză maximă: 177 km/h
Consum: 8,6 l/100 km
Preț
Daewoo Cielo (1995): 24.000.000 LEI
