Test Retro: Mazda RX-7 din 1992 – Inima bate prin rotație

Unul dintre privilegiile viitorului este că mereu se scaldă în necunoscut; el își arată esența abia când a devenit deja trecut. Abia atunci putem ști dacă a meritat tot efortul investit și dacă așteptările noastre au avut vreun rost. Sau dacă a existat vreo altă influență mai puternică: cea determinată de șansă. Și ca de fiecare dată, aceste gânduri ne trec prin minte în timp ce conducem pe autostrada A6 într-o dimineață gri, cu un răsărit care este încă agățat la mii de kilometri mai în față, probabil pe la Istanbul.

Povestea aceasta începe însă mai devreme, într-o după-amiază de vineri, pe 7 august 1992. Atunci fost lansat numărul 17 al revistei din acel an, în care era publicat testul cu Mazda RX-7, redactat de marele jurnalist Clauspeter Becker. Acel material m-a făcut să cred că voi conduce această mașină undeva în viitor, cu o certitudine fermă și naivă pe care doar un copil de 14 ani o poate trăi.

Mazda RX-7: Înapoi în viitor

Dacă acesta ar fi fost un film, acum ar fi urmat un jump-cut până 9982 de zile mai târziu. O mână atinge întrerupătorul garajului, generând un flash specific aprinderii tuburilor fluorescente. Într-un colț devine vizibilă silueta unui RX-7, parcată lângă un perete din beton. Mă urc în mașină, întorc cheia, iar în momentul în care motorul Wankel se trezește la viață, se ridică și farurile escamotabile. Mazda RX-7-le pornește de pe locul de parcare și urcă pe aleea de acces, inundând pereții cu lumina roșie a stopurilor când încetinește în fața porții. Nu așteaptă ca ușa rotativă să se ridice decât pe jumătate și se strecoară pe sub ea, dispărând în noapte. Cum era povestea despre viitor? Se întâmplă chiar acum.

Luminile orașului se reflectă suav peste cocoașele moi ale capotei, fracturate din când în când de strălucirea stroboscopică a becurilor stradale. Ieșim pe autostradă și pornim spre nord, apoi spre vest. Ziua era încă noapte când am ajuns la Hockenheim, însă rutina rămâne aceeași: spălat, alimentat, apoi mers la circuitul de testare, măsurat interiorul, masa proprie, instalat instrumentele electronice pentru măsurători.

RX-7 este o mașină mică: 4,30 m lungime, 1,76 m lățime, 1,23 m înălțime și o masă proprie de 1292 kg. Totul este optimizat pentru reducerea greutății: capota din aluminiu, suspensia cu brațe duble realizate din aliaj ușor, motorul și cutia de viteze tot din aluminiu, pedalele de frână și de ambreiaj făcute din același material – chiar și cricul este din aluminiu. Masele de 652 și respectiv 640 kg distribuite pe cele două punți ne arată cât de echilibrată este această mașină. Situația rămâne aceeași și cu ocupanți pe scaune, pentru că aceștia sunt poziționați exact la jumătatea ampatamentului. Iar pentru ca posesorii supraponderali să nu compromită în niciun fel performanțele mașinii, Mazda a limitat sarcina utilă a mașinii la 198 kg – valoare de care eu, Otto și toate dispozitivele pentru măsurători ne-am apropiat amenințător.

Legenda unei trohoide

Motorul este amplasat în spatele punții față. Este o unitate Wankel cu două rotoare ale căror camere de ardere măsoară 654 cmc fiecare (valoare calculată în cazul motoarelor rotative folosind formula unei trohoide: trei ori rădăcină pătrată din triplul razei înmulțită cu distanța excentrică și apoi înmulțită cu adâncimea camerei de ardere. Nu e cea mai romantică declarație de dragoste pe care o poate spune cineva, nu-i așa?).

Am avut tot felul de motoare cu ardere internă în testele noastre retro: propulsoare boxer cu doi, patru sau șase cilindri, unități cu patru, șase sau opt cilindri dispuși în linie sau în V, motoare cu cinci cilindri în linie sau șase cilindri opuși supraalimentate cu una sau două turbosuflante. Însă dragi prieteni, acest Wankel ajutat să respire de două turbocompresoare Hitachi care dezvoltă o presiune de 0,35 bari este cel mai delicat dintre cele mai delicate motoare pe care le-am văzut vreodată.

Citește și BMW 850i din 1990: Visul dintr-o surpriză Turbo

Fără niciun pic de ezitare, Wankel-ul pornește fulgerător, împinge mașina fără să pară că depune vreun efort, este complet lipsit de vibrații și mănâncă turații unele după altele: patru, cinci, șase mii. Apoi șapte mii și începi să crezi că poate i-a fost de ajuns. Dar nu se oprește nici aici și continuă până dincolo de opt mii de turații pe minut, unde un „bing” discret te anunță ca a venit momentul să schimbi într-o treaptă superioară.

Interacțiunea cu transmisa este și ea o plăcere. Sunt disponibile cinci trepte de viteză apropiate una de cealaltă și totuși diferențiate clar prin timonerie, oferind un mic iz de fermitate care face precizia mecanică să devină tangibilă. Da, conducerea unei Mazda RX-7 este o plăcere, chiar și în timpul celor mai plictisitoare măsurători – cum este, de exemplu, cel prin care verificăm abaterea vitezometrului. După care ne concentrăm pe determinarea nivelului de zgomot din interior. Și paradoxal, deși motorul este amplasat atât de aproape de cabina confortabilă, Wankel-ul nu doar că este un propulsor sofisticat, însă și neașteptat de silențios.

Un „Bing“ de imposibilități

Și puternic. Mult mai puternic decât ar sugera-o cei 240 CP din fișa tehnică! Pentru că în jurul acestei valori se învârtesc astăzi majoritatea compactelor și a SUV-urilor de familie cu ceva pretenții sportive (nu te entuziasma, Skoda Kodiaq RS). Însă performanța nu înseamnă doar puterea dezvoltată, ci și ce poți să faci cu ea. Iar încordată la capătul liniei drepte, Mazda RX-7 o folosește pentru a face pământul să se cutremure, perturbând și alte câteva dimensiuni. Turația la 4000, eliberăm ambreiajul, anvelopele scrâșnesc, iar japoneza prinde viteză. 5000, 6000, 7000, bing, treapta da doua, 6000, 7000, și înainte să se mai audă cel de-al doilea „Bing“, RX-7 depășește 100 km/h. Apoi continuă să accelereze mai departe, tot mai departe, pe toată lungimea linei drepte.

Abia apoi am apucat să verificăm cât de rapidă a fost accelerația: 6,4 secunde până la 100 km/h. Chiar de la prima încercare, RX-7 și-a depășit performanța înregistrată la testul anterior, în timpul unei zile toride de august din 1992. În a doua încercare, valoarea a scăzut la 6 secunde fix, cu jumătate de secundă mai rapid decât înainte. Aceasta performanță o egalează pe cea pe care a reușit-o Porsche 959, când l-am avut ca musafir la Hockenheim pentru un alte test retro memorabil. Considerăm că Mazda a demonstrat ce a avut de demonstrat și mergem la următorul test.

RX-7 continuă să impresioneze plăcut și la probele de frânare. În 1992 a stabilit un record în istoria testelor auto motor și sport, iar astăzi continuă să frâneze excelent cu o decelerare de 10,7 m/s2. Iar lucrurile devin și mai interesante când trecem la comportamentul dinamic. Pentru că japoneza demonstrează încă o dată că nu performanța brută, ci modul în care se conduce definește o mașină sport. Perfect echilibrată, ea glisează neutru printre jaloane, având mereu o rezervă de putere care îi poate împinge spatele în exterior atunci când se urmărește asta.

Totul este atât de ușor, atât de simplu și de precis pentru că și direcția oferă un feeling direct, ascuțit, cum nici mașinile sport nu mai au astăzi. RX-7 poate fi poziționată cu o precizie de câțiva centimetri față de limitele asfaltate ale virajelor.

Mazda RX-7: Viitorul? Să avem răbdare

Mai târziu, pe drumurile care în niciun caz nu ne duceau direct acasă, puteam simți și mai clar cât de bine se lipește RX-7 de drum și cât de frumos accelerează la ieșirea din viraje, mulțumită diferențialului autoblocant Torsen de pe puntea spate. Da, există un pic de Le Mans în sufletul lui RX-7, așa cum drumul rural L 618 pe care suntem noi amintește de linia dreaptă Mulsanne. Până la urmă, RX-7 nu este doar despre tehnologie, ci și aduce în producția de serie know-how-ul pe care Mazda l-a acumulat de la victoria din cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1991 cu prototipul de Grupă C cu motor Wankel denumit 787B.

În acea cursă memorabilă, Mazda a parcurs 4923 km. Poate că noi nu vom ajunge la fel de departe astăzi. Mai ales după ce facem măsurătorile de consum… apropo, cine a pus această probă atât de solicitantă tocmai spre sfârșitul testului? Și oricum, nu stabilisem că ne vom fofila discret pe lângă ea? Atunci de ce mai suntem aici? Ah, da, pentru că mâine, după încă o rundă insignifiantă de măsurători, acest RX-7 trebuie să se întoarcă înapoi acasă. Atunci să nu ne grăbim să aflăm ce ne rezervă mâine viitorul. Pentru că el a fost cu noi în tot acest timp și parcă nu am știut să-l apreciem îndeajuns.