Home Știri Nissan Ariya a primit trofeul “Best Electric Car in Romania 2023”

Nissan Ariya a primit trofeul “Best Electric Car in Romania 2023”

de Răzvan Măgureanu
Best Electric Car 2023

Nissan ARIYA a fost desemnată “Cea mai bună mașină electrică din România”  în cadrul ediției din 2023 a  premiilor Best Electric Car în Romania.

 În cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Nissan Ariya a primit trofeul competiției Best Electric Car în Romania 2023, câștigând detașat cu un punctaj general de 132 de puncte.

Iată clasamerntul final:
1. Nissan Ariya        132 puncte
2. BMW i7                 77 puncte
3. VW ID.Buzz         63 puncte
4. Kia e-Niro            59 puncte
5. Cupra Born          58 puncte
6. Audi Q8 e-tron    44 puncte
7. Toyota BZ4X        15 puncte

Pe parcursul a trei zile de teste dinamice și aproape 900 de km parcurși, Nissan Ariya a dovedit în fața unui juriu format din profesioniști ai presei auto că reprezintă un jucător puternic într-un segment tot mai aglomerat al vehiculelor electrice.

Radu Florescu, GM Nissan România a declarat: “Este o mare onoare să primim această distincție și sunt încântat să văd că și restul industriei este la fel de entuziasmat ca și noi de calitățile excepționale dovedite de ARIYA. Acest nou model joacă un rol important în gama complet electrificată Nissan și este opțiunea perfectă pentru clienții care caută un vehicul electric premium.”

Best Electric Car 2023

Nissan Ariya este primul crossover 100 % electric al mărcii Nissan oferind caracterul practic al unui SUV versatil și spațiul, confortul și stilul unui automobil de oraș premium. Noul model se remarcă atât prin  designul futurist, interiorul rafinat și atenția pentru calitate în cele mai mici detalii, cât și prin conectivitate și tehnologia avansată integrată.

În cadrul aceleiași competiții Best Electric Car In Romania 2023 au mai fost acordate următoarele premii:
– Best Electric Tech    BMW i7
– Best Electric Range  BMW i7
– Best Electric Consumption  Kia e-Niro

Nu în cele din urmă, a fost acordat și premiul de popularitate Best Electric car In Romania 2023 pe baza votului cititorilor. Acesta a obținut 28,28% din  totalul voturilor.

Competiția Best Electric Car in Romania este organizată de grupul Auto Expert Media, împreună cu un juriu de jurnaliști auto și premiază cea mai bună mașină electrică a anului în curs prin oferirea titlului “Best Electric Car”. În cadrul acestei competiții sunt ierarhizate în fața publicului modelele electrice noi lansate în ultimul an , ținând cont de toți factorii pe care îi presupune propulsia electrică, de la performanțe la accesibilitate.

 

Articole similare

Comentați?

* Acest formular stochează date doar la cerere și doar pentru popularea automată a formularului cu datele dvs, la următoarea vizită. În cazul stocării la cerere, date nu sunt procesate sau utilizate în alt scop.