În cele din urmă rațiunea a învins: normele Euro 7 au fost amânate cu cinci ani de la 1 iulie 2025 la 1 iulie 2030, iar metodele de testare și de măsurare au fost îndulcite.
Până acum câteva zile se prevedea că normele Euro 7 vor intra în vigoare la 1 iulie 2025 dar nu existau prevederi clare despre condițiile în care urmau să se desfășoare testele de emisii pe șoea așa numitele Real Driving Emissions (RDE). Producătorii aveau la dispoziție mai puțin de un an și jumătate pentru a modifica și implementa în producție noile norme ceea ce era imposibil.
Deja pe 12 octombrie 2023, membrii Comitetului pentru Mediul înconjurător, sănătate publică și siguranța alimentară (ENVI) au votat în majoritate cu 52 voturi pentru și doar 7 împotrivă pentru păstrarea normelor Euro 6 până la 1 iulie 2030 în loc de 1 iulie 2025 pentru autoturisme și vehicule comerciale și până la 1 iulie 2031 în loc de 1 iulie 2027 pentru autobuze și camioane. Raportul ENVI a fost adoptat la sesiunea plenară din această lună și va reprezenta forma finală de negociere a Parlamentului Europei cu guvernele țărilor membre ale UE.
Decizia este absolut logică și normală din mai multe motive.
– Normele Euro 7 aduc o reducere de numai 5% comparativ cu deja foarte strictele norme Euro 6d.
– Costurile pentru a trece de la Euro 6d la Euro 7 sunt foarte mari și rezultă un beneficiu foarte mic pentru mediu. Conform calculelor ACEA (Asociația Europeană a Constructorilor de Automobile) , acestea sunt mult mai mari decât estimarea Comisiei Europene.
În cazul autoturismelor cu motor pe benzină, estimarea ACEA este de 1862 euro comparativ cu 184 euro făcută de CE adică de 10 ori! La motoarele diesel, creșterea este de 5 ori, însă suma finală este mult mai mare, de la 446 euro la 2762 euro. În cazul camioanelor și autobuzelor care funcționează cu motoare diesel, creșterea este de 4 ori, de la 2765 euro la nu mai puțin de 11.707 euro. Este practic aproape 10% din prețul unui cap tractor.
– Investițiile pentru trecerea de la Euro 6d la Euro 7 sunt foarte mari și constrcutorii ar fi trebuit să cheltuie sume foarte mari în loc să aloce aceste fonduri pentru dezvoltarea modelelor electrice
Din această cauză, multe țări membre UE s-au opus introducerii normelor Euro 7. Astfel, la inițiativa Italiei, Franța, Cehia, Polonia, Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia au semnat o petiție împotriva Euro 7 încrercând să convingă și celelalte țări.